Sâmbătă, 22 Februarie 2025
RO EN

SMARTREE: Eficienta si viitorul muncii, intre prioritatile managerilor de HR in 2023

Cum mai sunt mai putin de doua luni pana la trecerea in noul an, au inceput deja sa se vehiculeze noile trenduri pentru anul viitor in ceea ce priveste domeniul de resurse umane. Astfel, un studiu realizat de Gartner, in cadrul caruia au fost intervievati peste 800 de lideri de HR, releva prioritatile pe care HR managerii le au in vedere pentru anul 2023.
Aceste prioritati pe care HR managerii si le-au setat pentru anul viitor nu reprezinta altceva decat rezultatul perioadei instabile si imprevizibile pe care marea majoritate a companiilor o traverseaza la acest moment. Studiul Gartner aduce in discutie un cumul de presiuni, resimtit de companii, care vine din trei directii si anume:
- Cresterea inflatiei;
- Forta de munca scumpa si greu de gasit;
- Constrangeri globale in lantul de aprovizionare.
Avand in vedere toate aceste presiuni, companiile trebuie sa vina cu solutii, iar o parte dintre aceste solutii se afla chiar la HR manageri, acestia avand un rol strategic, in acest moment, in cadrul organizatiilor din care fac parte.
 
Prioritatile HR managerilor pentru anul 2023
Studiul realizat de Gartner, pe un esantion de 800 de HR manageri, din 60 de tari, a scos la iveala principalele prioritati pe care managerii de resurse umane le au in vedere pentru anul 2023, si anume:
1. Eficacitate si eficienta manageriala
Cea mai mare parte a HR managerilor care au participat la studiu au pus notiunile de eficacitate si eficienta manageriala in topul prioritatilor pentru anul viitor. Astfel, 60% dintre HR manageri au declarat ca isi propun ca anul viitor sa fie mai eficienti si mai eficace ca pana acum.
Eficacitatea se refera la capacitatea unui manager de a atinge obiectivele organizatiei si de a echilibra balanta in ceea ce priveste asteptarile angajatilor si asteptarile companiei. Un manager eficient trebuie sa se asigure ca sarcinile de munca sunt finalizate eficient si la timp si ca atat angajatul, cat si organizatia se dezvolta.
In acest moment, 24% dintre managerii de HR admit ca maniera actuala in care se conduce o echipa nu este cea mai potrivita intrucat nu ajuta la pregatirea si dezvoltarea viitorilor lideri pentru piata muncii de maine. Acestia considera ca este nevoie de o noua abordare in ceea ce priveste notiunea de leadership.
 
2. Design organizational si managementul schimbarii
Un procent de 53% dintre leaderii de HR care au participat la studiu au declarat ca pe lista prioritatilor pentru 2023 se afla designul organizational si managementul schimbarii.
Designul organizational nu reprezinta altceva decat procesul de aliniere a structurii unei organizatii cu obiectivele sale, cu scopul imbunatatirii eficientei si eficacitatii, in timp ce managementul schimbarii se refera la planificarea si gestionarea schimbarii in cadrul unei organizatii.
Exista insa si o provocare majora in ceea ce priveste implementarea acestor doua procese in interiorul organizatiilor, intrucat 45% dintre liderii de HR considera ca angajatii sunt deja obositi dupa toate schimbarile care au avut loc in ultimii ani.
 
3. Experienta angajatilor
Pe locul trei in topul prioritatilor HR managerilor pentru anul 2023 se afla experinta angajatilor. Un procent de 47% dintre respondenti au in plan ca anul viitor sa puna mai mare accent pe gradul de multumire al angajatilor.
Atunci cand vorbim de experienta angajatilor intr-o organizatie, ne referim atat la interactiunile lor cu colegii, cu managerii, cu departamentul de resursele umane, cat si la instrumentele tehnologice care le sunt puse la dispozitie la locul de munca, la spatiul sau mediul de lucru, si nu in ultimul rand la posibilitatea de a se dezvolta profesional la locul de munca.
Un procent de 44% din liderii de HR cred ca organizatiile din care fac parte nu le acorda angajatilor sansa de a se dezvolta profesional asa cum isi doresc.
 
4. Recrutare
Un procent de 46% dintre liderii de HR care au participat la studiul realizat de Gartner sustin ca au in plan ca in 2023 sa acorde o mai mare atentie procesului de recrutare.
De asemenea, un procent de 36% dintre respondenti au declarat ca principala lor provocare la acest moment in ceea ce priveste procesul de recrutare este reprezentata de faptul ca nu detin suficiente resurse pentru a gasi candidati care poseda abilitatile de care ei au nevoie in companie.
 
5. Viitorul muncii
Un procent de 42% dintre liderii de HR au declarat ca isi propun ca anul viitor sa se focuseze pe notiunea de viitor al muncii. Cand vorbim despre viitorul muncii ne referim la schimbarile care vor avea loc in modul in care munca va fi realizata in urmatorul deceniu, schimbari influentate pe de-o parte de tehnologie, precum si de intrarea in campul muncii a noii generatii si de contextul economic si social.
Provocarea reala in ceea ce priveste atingerea acestui obiectiv este reprezentata de faptul ca un procent de 51% dintre respondenti au declarat ca in acest moment planurile lor de viitor in ceea ce priveste viitorul muncii se rezuma doar la asigurarea numarului optim de angajati, care sa acopere toate pozitiile vacante si sa indeplineasca cu succes sarcinile de lucru.
 
*** Articol publicat de Smartree, companie ce ofera servicii si solutii software integrate de resurse umane.

Din aceeasi categorie

19 Feb 06:00 | MANPOWER: Cifra de afaceri de 4,4 miliarde USD, intr-un context provocator
17 Feb 11:21 | Piata muncii: Generatia Z, impactul AI si schimbari majore pentru angajatori in 2025
07 Feb 09:41 | PWC: Ponderea firmelor care anticipeaza reduceri de personal in 2025, in crestere
30 Ian 12:29 | MMSS: 191 accidente pe santierele de cladiri consemnate in primele 9 luni din 2024
23 Ian 17:31 | PWC: Doar 10% din angajatori vor ajusta salariul brut dupa eliminarea facilitatilor
22 Ian 12:39 | SONDAJ: Patru din 10 angajati din Romania cheltuiesc 90% din veniturile lunare
16 Ian 13:04 | PWC: Majorarea salariului minim duce la cresteri ale altor metode de remunerare
16 Ian 12:01 | SAINT-GOBAIN: Certificare "Angajator de Top" pentru al 9-lea an consecutiv
09 Ian 12:41 | Piata muncii in 2024: Aproape 300.000 de locuri de munca noi si 11 milioane aplicari
20 Dec 11:27 | Beneficii salariale: un instrument strategic pentru optimizarea resurselor umane
Image
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA