Sâmbătă, 22 Februarie 2025
RO EN

BestJobs: Flexibilitatea lucrului de oriunde a accelerat tendinta supra-angajarii

Ultimii doi ani si jumatate au adus multe schimbari in viata de angajat. Pe langa flexibilitatea la job, munca de la distanta a creat angajatilor si un context favorabil pentru a prelua proiecte sau joburi extra si pentru a-si suplimenta astfel veniturile. Peste 20% dintre cei care au lucrat remote in perioada pandemiei au revenit in prezent la birou, fie complet, fie in format hibrid, potrivit unui sondaj realizat de platforma de recrutare online BestJobs, lucru care le-a afectat posibilitatea de supra-angajare. Dintre cei care au avut in ultimii ani un job sau proiecte in plus, in prezent doar 25% inca le mai pastreaza, in timp ce 19% au renuntat la proiecte intre timp. Alti 19% au si in prezent un job secundar ce poate fi facut dupa programul de la jobul principal, iar 38% si-au pastrat doar jobul principal.
Angajatii care isi iau un job in paralel cu cel principal sau se implica in proiecte suplimentare, din care obtin venituri in plus, contribuie la crearea tendintei de supra-angajare, tot mai prezenta in special de cand munca de la distanta a luat amploare.
„Datele sondajului arata ca supra-angajarea fortei de munca a accelerat in timpul pandemiei, intrucat, in contextul muncii de acasa, angajatii au putut folosi timpul petrecut pe deplasarea dintre birou si domiciliu pentru a obtine un venit in plus, dar si pentru ca acest mod de lucru le-a permis sa isi organizeze sarcinile diferit de cum ar fi facut-o in colectivul de lucru. In prezent, candidatii care au in continuare un program flexibil sau au facut tranzitia permanenta catre munca de oriunde cauta modalitati de suplimentare a veniturilor, daca timpul le permite. Totusi, pentru a evita riscul de epuizare si conflictul de interese, este recomandat ca acestia sa aleaga un domeniu diferit de cel de baza si sa verifice la departamentul de resurse umane daca exista politici care sa interzica acest lucru, pentru a nu-si periclita stabilitatea locului de munca principal”, spune Ana Visian, Marketing Manager BestJobs Romania.
Desi motivul principal pentru care aleg sa munceasca in plus este suplimentarea veniturilor in cazul a 65% dintre respondenti, iar restul de 35% isi doresc dezvoltarea aptitudinilor profesionale sau cresterea satisfactiei in raport cu munca, aproximativ 70% se tem ca doua locuri de munca reduc semnificativ timpul liber. Totodata, printre dezavantaje, respondentii au mai mentionat scaderea productivitatii de la jobul principal si ratarea promovarilor (20%), epuizare psihica (5%) si posibilitatea ca angajatorul principal sa afle si acest lucru sa duca la concediere (tot 5%).
„Pe BestJobs, observam ca numarul joburilor in intregime remote a ramas constant anul acesta, in jurul valorii de 10% din total, pe cand volumul de joburi hibrid a crescut considerabil, fiind disponibile acum de 5 ori mai multe decat in aceeasi perioada a anului trecut. In prezent, pentru aproape 20% dintre joburile active, candidatii pot imparti activitatea intre birou si spatiul de lucru preferat. Acest mod de lucru a devenit favorit in randul candidatilor, care isi doresc in continuare flexibilitatea muncii de acasa, dar care au descoperit si ca pot sa isi diversifice veniturile gasind oportunitati suplimentare astfel”, adauga Ana Visian, Marketing Manager BestJobs Romania.
60% dintre participantii la sondajul BestJobs au spus ca au primit oferte direct pentru proiecte extra, in timp ce 30% au cautat pe platformele de recrutare si doar 10% au apelat la reteaua de cunostinte. In cazul a peste 63%, angajatorul a stiut de proiectele extra/ cele doua locuri de munca. De asemenea, 39% cred ca este sustenabil pe termen lung sa aiba activitati extra pe langa jobul principal, daca timpul le permite acest lucru. Aceasta variabila este inlocuita de volumul de munca impus in cazul a 25%, in timp ce peste 7% considera ca da, atat timp cat nu le afecteaza relatia cu angajatorul/ ii. Pe de alta parte, peste 28% considera ca nu este sustenabil, deoarece pe termen lung, dezavantajele cantaresc mai mult.
Cu toate acestea, nu toti angajatii isi mai permit sa isi ia proiecte extra sau un job secundar, din cauza volumului de munca mare, a modului de lucru sau a domeniului de activitate solicitant. Din acest motiv, criteriile la care angajatii se gandesc atunci cand iau in calcul proiecte extra/ un job secundar sunt: sa le creasca veniturile suficient cat sa merite efortul (aproape 30%), sa nu fie nevoie de prezenta fizica in ambele locuri (peste 25%), sa fie in acelasi domeniu cu pregatirea lor sau cu ce isi doresc sa dezvolte (peste 25%) si de asemenea sa aiba un volum de lucru usor de gestionat (aproximativ 15%).
Sondajul a fost efectuat in perioada octombrie-noiembrie, pe un esantion de 1.165 de utilizatori de internet din Romania.

Din aceeasi categorie

19 Feb 06:00 | MANPOWER: Cifra de afaceri de 4,4 miliarde USD, intr-un context provocator
17 Feb 11:21 | Piata muncii: Generatia Z, impactul AI si schimbari majore pentru angajatori in 2025
07 Feb 09:41 | PWC: Ponderea firmelor care anticipeaza reduceri de personal in 2025, in crestere
30 Ian 12:29 | MMSS: 191 accidente pe santierele de cladiri consemnate in primele 9 luni din 2024
23 Ian 17:31 | PWC: Doar 10% din angajatori vor ajusta salariul brut dupa eliminarea facilitatilor
22 Ian 12:39 | SONDAJ: Patru din 10 angajati din Romania cheltuiesc 90% din veniturile lunare
16 Ian 13:04 | PWC: Majorarea salariului minim duce la cresteri ale altor metode de remunerare
16 Ian 12:01 | SAINT-GOBAIN: Certificare "Angajator de Top" pentru al 9-lea an consecutiv
09 Ian 12:41 | Piata muncii in 2024: Aproape 300.000 de locuri de munca noi si 11 milioane aplicari
20 Dec 11:27 | Beneficii salariale: un instrument strategic pentru optimizarea resurselor umane
Image
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA