Vineri, 25 Aprilie 2025
RO EN

PWC: Trei sferturi dintre companii si-au majorat bugetele pentru salarii in 2022

Trei sferturi dintre companiile din Romania, respondente la Barometrul de HR realizat in luna iunie de PwC Romania, au ajustat sau vor ajusta salariile cu inflatia sau cu un procent situat intre inflatie si cresterea planificata initial, in timp ce restul au decis sa mentina bugetul de cresteri salariale stabilit in 2021. Astfel, cresterea medie a bugetului salarial total in 2022 fata de 2021 este de 9,4%.
Potrivit sondajului, 41% dintre companii au revizuit in sus bugetul de cresteri salariale, insa insuficient pentru a compensa pierderea de venituri cauzata de inflatie, un sfert au ajustat sau vor ajusta salariile cu nivelul inflatiei pentru toti angajatii, iar 9% au ajustat cu inflatia doar pentru anumite categorii de angajati. Rata medie a inflatiei la care se raporteaza companiile respondente atunci cand ajusteaza bugetul este in medie de 8,2%. Insa, potrivit Institutului National de Statistica (INS), rata inflatiei a ajuns in luna mai la 14,5%, fiind cea mai ridicata din ultimii 19 ani in Romania. Cea mai recenta prognoza de inflatie a Bancii Nationale a Romaniei (BNR) pentru finalul acestui an este de 12,5%.
”Companiile fac ajustari ale bugetelor pentru salarii in incercarea de a acoperi inflatia galopanta, dar este foarte dificil sa acopere integral aceasta crestere aflata la maximul ultimilor 19 ani. De regula, companiile care nu intampina dificultati financiare din cauza contextului actual sau pe fondul pandemiei au in vedere compensarea, celelalte sunt insa mai rezervate incercand totusi sa compenseze prin alte modalitati. Astfel, avand in vedere stresul financiar resimtit de angajati, vedem ca multe organizatii incep sa puna un accent mai mare pe zona de beneficii din categoria produselor financiare: pensii private, asigurari, discount-uri la diferite servicii financiare, plata in avans a salariului”, a declarat Madalina Pasca, Senior Manager People & Organisations, PwC Romania.
Cele mai mari cresteri ale bugetului salarial total in 2022 versus 2021 vor fi operate in sectorul de bunuri de larg consum/distributie, de 13,6%, in servicii financiare (banci, leasing, IFN), de 12,8%, si in sectorul de energie, de 10,3%, iar cele mai mici in asigurari, de 5,6%, si farma, de 6,4%.
In ceea ce priveste fluctuatia de personal, majoritatea companiilor nu raporteaza schimbari semnificative in prima jumatate a anului, iar 36% planuiesc noi angajari in trimestrul al treilea.
 
Companiile vor continua cu modelul de munca hibrid
Jumatate dintre companii intentioneaza sa aplice un model de lucru hibrid in functie de anumite reguli impuse (numar minim de zile de la birou, orar clar stabilit), colaborarea dintre angajati fiind principalul motiv mentionat pentru importanta reintoarcerii la birou.
Dintre companiile care aplica munca hibrid, 66% spun ca pe termen lung angajatii lor vor lucra exclusiv sau majoritar de la birou.
Potrivit sondajului, 37% vor lasa alegerea la latitudinea fiecarei echipe/angajat modul de lucru, iar 9% vor aplica activitatea permanenta de la birou, obligatorie pentru toti angajatii. Doar 11% din companii permit telemunca din strainatate, in baza unei politici definite.
Studiul HR Barometru a fost derulat de catre PwC in perioada 27-29 iunie 2022, pe baza informatiilor furnizate de peste 100 de companii participante din IT&C, BPO, Produse industriale, Energie (utilitati /produse petroliere), Farmaceutic /Medical, Servicii financiare si FMCG/Retail.
Peste un sfert (27%) dintre companiile respondente au intre 1.001 - 3.000, un procent similar intre 101-500 angajati, 19% sub 100 angajati, 16% intre 501 - 1.000 angajati si 12% peste 3.000 angajati.

Din aceeasi categorie

09 Apr 11:14 | VUCAMIX: 57% dintre angajati isi doresc competente in Inteligenta Artificiala
02 Apr 10:13 | UTCB incepe campania de admitere 2025, sub conceptul provocator "Daramam mituri"
27 Mar 09:30 | eJobs: Constructiile, in topul celor mai bine platite meserii din Romania, in 2025
26 Mar 12:39 | Angajatorii din constructii ofera asigurari de sanatate de pana la 1.200 euro/angajat
14 Mar 13:31 | Ministerul Muncii va inlocui aplicatia Revisal cu platforma REGES-ONLINE - implicatii
13 Mar 11:39 | ESSA Group a raportat o crestere de 31% a afacerilor in 2024, la 32,7 milioane euro
13 Mar 06:00 | ADECCO: Cresteri ale cotei de piata, generare de numerar si profitabilitate solida
27 Feb 06:00 | RANDSTAD raporteaza progrese strategice si estimeaza cresteri secventiale
19 Feb 06:00 | MANPOWER: Cifra de afaceri de 4,4 miliarde USD, intr-un context provocator
17 Feb 11:21 | Piata muncii: Generatia Z, impactul AI si schimbari majore pentru angajatori in 2025
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA