Luni, 22 Septembrie 2025
RO EN

CNADNR: Raman aceiasi constructori la pasajul din Domnesti si centura Mihailesti

Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADNR) a decis ca lucrarile de proiectare si executie a pasajului suprateran de la Domnesti (de pe DJ 602) sa fie realizate de asocierea Straco - Comnord SA - Specialist Consulting, adica de societatile desemnate castigatoare ale licitatiei de atribuire. Compania de drumuri a reevaluat ofertele firmelor interesate de acest proiect in urma contestatiilor depuse de celelalte societati care au participat la licitatie. "Mentionam ca aceeasi asociere a fost desemnata castigatoare inca din prima faza a licitatiei. In urma contestatiilor, aceasta licitatie a intrat in procedura de reevaluare. Precizam ca, din acest moment, curge termenul legal de depunere a contestatiilor, respectiv 10 zile calendaristice", se arata intr-un comunicat transmis de CNADNR. Valoarea la care cele trei companii din asociere s-au angajat sa construiasca pasajul de la Domnesti se ridica la 91,55 milioane de lei (fara TVA). Obiectivul va avea o lungime de 257,49 metri, urmand a fi definitivat in 51 de luni de la data atribuirii contractului de executie. De supervizarea constructiei se va ocupa compania Alpha Construct & Engineering, din Bucuresti, care va primi pentru aceste operatiuni suma de 710.000 de lei (fara TVA).
Totodata, compania de drumuri a republicat in cadrul SEAP anuntul de atribuire potrivit caruia societatile Copisa Constructora Piraneica (Spania) - Copisa Constructii SRL au fost desemnate castigatoare ale lucrarilor de executie a centurii orasului Mihailesti (judetul Giurgiu), cu o oferta de 31,35 milioane de lei (fara TVA). Drumul va avea o lungime de 3,18 km. Oferta a fost selectata dintr-un numar total de 19 documentatii primite de CNADNR, din care numai cinci au fost declarate drept admisibile. Asocierea castigatoare are posibilitatea de a subcontracta 15% din lucrari, respectiv pe cele la instalatii de gaze (1,8%), la telecomunicatii (2,37%) si la retelele electrice (10,92%). Finantarea proiectului va fi asigurata prin Programul Operational Infrastructura Mare (POIM), din Fondul European de Dezvoltare Regionala - FEDR (75%) si de la bugetul de stat (25%). Durata contractului este de 36 luni, din care 12 luni pentru executie si 24 de luni - perioada de garantie. Proiectul centurii de la Mihailesti dateaza din anul 2012, cand CNADNR a atribuit contractul societatii spaniole Contrat Ingineria y Obras SA, insa acesta a fost reziliat in luna octombrie 2012. Licitatia a fost reluata, pentru a doua oara, in anul 2013, insa la finele lui 2014 a fost anulata din nou, deoarece toate ofertele au fost declarate inacceptabile/ neconforme. Ulterior, CNADNR a reactualizat documentatia si a relicitat proiectul, pentru a treia oara, desemnand castigatoare asocierea dintre Copisa Constructora Pirenaica SA (lider) si Copisa Constructii. Societatea Copisa Constructii, cu sediul in Bucuresti, este filiala autohtona a grupului spaniol de constructii Copisa, fiind specializata, conform clasificarii CAEN, in executia de lucrari de constructii de cladiri rezidentiale si nerezidentiale. Conform celor mai recente date publicate pe portalul Ministerului Finantelor Publice (MFP), in 2014 societatea a inregistrat o cifra de afaceri cu putin peste 10 milioane de lei, avand 8 angajati.

Din aceeasi categorie

19 Sep 18:01 | GRAD de executie de 14% la infrastructura/terasamente pe lotul Chiribis-Biharia (A3)
19 Sep 16:39 | PORR Construct a finalizat noua etapa de modernizare cai rulare la Aeroportul Otopeni
18 Sep 14:53 | TPF si BAICONS liciteaza elaborare SF electrificare CF Ciulnita-Slobozia-Tandarei
18 Sep 07:39 | ANALIZA: Infrastructura la rascruce: provocari financiare, intarzieri si prioritati
16 Sep 16:30 | LICITATIE de 6 mil. euro pentru supervizarea constructiei DEx Bacau-Piatra Neamt
16 Sep 11:10 | Tecnic si Konsent liciteaza servicii de supervizare CF Craiova-Caransebes, Lot 1 si 2
15 Sep 15:59 | ONUR Taahut si STRACO Holding, semneaza contractul pentru DX Arad-Oradea, Lot 2
15 Sep 14:49 | LICITATIE de 5 milioane euro pentru supervizare Lot 6 din CF Craiova-Caransebes
11 Sep 15:44 | COMPETITIE intensa lucrari de 60 mil. euro constructie Axa rutiera Sud-Vest, Vaslui
09 Sep 14:08 | TIMIS: Licitatii de 38 mil. euro pentru infiintare traseu cicloturistic de 536 km
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA