Vineri, 12 Decembrie 2025
RO EN

Extinderea magistralei M4: A fost semnat ordin de incepere a lucrarilor pentru Lotul 1

Primarul Sectorului (PS) 4, Daniel Baluta, a semnat ordinul de incepere a lucrarilor de proiectare si de executie pentru extinderea magistralei M4 de metrou, pe directia Gara de Nord - Gara Progresul. Aceasta investitie in dezvoltarea infrastructurii de transport de mare capacitate este, totodata, proiectul cu cea mai mare valoare dintre cele ce se implementeaza in prezent la nivel local - 3,5 miliarde euro (peste 17 miliarde lei), fonduri europene nerambursabile atrase de Sectorul 4, pentru a uni nordul si sudul Capitalei printr-o magistrala moderna si continua, informeaza PS4.
 
Retea extinsa, statii noi si dotari moderne
Traseul extinderii magistralei M4 se va desfasura pe o lungime de 11 kilometri si va traversa cartierele Gara de Nord, Uranus, 13 Septembrie, Giurgiului si Progresul, adica va trece pe teritoriul sectoarelor 1, 4 si 5, precum si al comunei Jilava din judetul Ilfov. Extinderea va include 14 statii: Gara de Nord 2 - Stirbei Voda - Bogdan Petriceicu Hasdeu - Uranus - George Rozorea - Chirigiu - Filaret - Eroii Revolutiei 2 - George Bacovia - Toporasi - Nicolae Cajal - Luica - Giurgiului - Progresul. Acestea vor fi amenajate conform celor mai noi cerinte privind securitatea la incendiu si vor fi adaptate pentru un acces facil al persoanelor cu dizabilitati. Totodata, vor avea sisteme de protectie a calatorilor, inclusiv panouri de sticla si usi automate la marginea peroanelor.
Lucrarile vor fi executate pe doua sectiuni, contractele de proiectare si executie avand o valoare estimata la circa 11 miliarde lei (fara TVA).

 
Asociere de constructori din Turcia si Bulgaria pentru Tronsonul 1. Antreprenori romani pentru Tronsonul 2
Pentru Tronsonul 1, Gara de Nord - Eroii Revolutiei, contractul a fost atribuit asocierii Dogus Insaat Ve Ticaret AS Turcia (lider) - GP Group JSC - Trace Group Hold (Bulgaria). Din asociere fac parte si subcontractantii Danavi, KONE Ascensorul, Laboratorul de Constructii Bucuresti SA, Apolodor Com Impex, Vertatel International, Muzeul National de Istorie a Romaniei, Total Business Land Proiect, Geostud, Sixense Solutions, Yuksel Proje AS, YDA Insaat Sanayi Ve Ticaret AS si Rotermit. Contractul are o valoare de circa 6 miliarde lei (fara TVA) si o durata de implementare de 60 de luni.
Pentru Tronsonul 2, Eroii Revolutiei - Gara Progresul, contractul a fost atribuit asocierii Constructii Erbasu (lider) - Concelex - Bog'Art, care va executa lucrarile alaturi de o echipa extinsa de subcontractori si terti: Geohidroconsult, Gülermak Spółka Z Ograniczona Odpowiedzialnoscia, Electrocons Group Proiect Int'l, SAIDEL Engineering, Electro-Alfa International, Erbasu Total Construct SA, Erbasu Edil Construct SA, Altimate, UTI Construction and Facility Management, TIAB, Theda Mar Design, Somet, 3TI Progetti Italia - Ingegneria Integrata SPA, Metrans Engineering, Danavi, Focus Security Systems, Schindler Romania, Sixense Solutions, Tylin Tunnelconsult si Electroproiect.
Contractul are o valoare de circa 5 miliarde lei (fara TVA) si o durata de implementare de 60 de luni.

 
Tecnic Consulting Engineering Romania va superviza constructia noilor statii
Asocierea Tecnic Consulting Engineering Romania (lider) - Tumas Turk Muhendislik Musavirlik ve Muteahhitlik, avand ca tert sustinator compania Avimi Serv, va superviza lucrarile de extindere a Magistralei 4 Gara de Nord - Gara Progresul. Valoarea de atribuire a serviciilor este de 215 milioane de lei (42 milioane de euro), fara TVA, iar durata de implementare a acestuia ajunge la 126 de luni, inclusiv cu perioada de garantie. Finantarea este asigurata prin Programul Operational Transport (POT) 2021-2027.
Studiile de prefezabilitate si fezabilitate aferente extinderii M4 au fost elaborate de Metroul SA si Amberg Engineering AG.

 
Peste 5.000 de muncitori vor lucra la extinderea magistralei M4
Potrivit PS4, proiectul de extindere a magistralei M4 Gara de Nord - Gara Progresu va genera 5.612 noi locuri de munca in etapa de constructie si alte 901 permanente, dupa finalizarea proiectului. Mai mult, noile statii vor schimba radical mobilitatea Capitalei. Potrivit estimarilor, dupa finalizarea lucrarilor, reteaua de metrou va creste cu 21,87%, prin adaugarea celor 14 statii la cele 64 existente in prezent.
"Dorim sa schimbam complet modul in care se circula in Capitala. Sa reducem blocajele, sa dam timp inapoi oamenilor, sa facem orasul previzibil, sigur, respirabil. Incepem acum cu lotul 1 al lucrarilor de extindere a magistralei M4 - tronsonul dintre Gara de Nord si Eroii Revolutiei, iar ulterior ne vom apleca si asupra lotului 2, dintre Eroii Revolutiei si Gara Progresul", a declarat Daniel Baluta, primarul Sectorului 4, in cadrul unei conferinte de presa organizata pe peronul statiei de metrou Tudor Arghezi.
Prezent la eveniment, ministrul Transporturilor si Infrastructurii, Ciprian Serban, a dat asigurari ca Metrorex va continua sa colaboreze cu Sectorul 4 pentru implementarea acestui proiect si a altora similare.
"Vom cauta si vom gasi solutii pentru a transforma traficul din Bucuresti intr-unul mai sigur si mai fluid. Avem specialisti in infrastructura si in atragerea de fonduri, care vor sustine toate proiectele de mobilitate, asa cum au facut-o si pana acum. Avem un obiectiv extrem de important: interconectarea transportului din subteran, asigurat de Metrorex, cu cel de suprafata, asigurat de STB, iar pentru asta avem in vedere, in perioada urmatoare, formarea unui grup de lucru cu cele doua societati", a declarat ministrul Transporturilor.

Din aceeasi categorie

02 Dec 12:59 | Asociatia Romana de Tuneluri (ART) a fost relansata cu aprobarea noului Statut
28 Noi 13:47 | Autostrada Unirii A8: Contracte semnate pentru loturile 1C si 1D (47 km noi)
27 Noi 17:45 | TPF Inginerie semneaza contractul de supervizare pentru lot 2A Ditrau-Grinties al A8
27 Noi 13:47 | Lucrarile la Planseul Unirii: proiect derulat cu responsabilitate si ritm accelerat
19 Noi 14:45 | TECNIC, KONSENT si IRD liciteaza supervizare lucrari feroviare Craiova-Caransebes
18 Noi 14:56 | CNIR si UMB initiaza proiectarea lotului montan Grinties-Pipirig pe Autostrada A8
17 Noi 12:48 | PORR si STRABAG liciteaza lucrari pentru traseu cicloturistic Timis, de 536 km
17 Noi 11:48 | Drumul Expres Focsani-Braila: UMB primeste ordinul pentru inceperea proiectarii
14 Noi 18:04 | Autostrada Unirii A8: IRD Engineering supervizeaza lucrari pe Lotul 1D Joseni-Ditrau
14 Noi 16:42 | ADURO, Tecnic, Konsent si Egis liciteaza servicii supevizare modernizare Gara de Nord
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA