Vineri, 19 Decembrie 2025
RO EN

BLEU CIEL: Au inceput lucrarile la un obiectiv de 20 milioane de euro

La data de 14 martie a.c., au fost inaugurate lucrarile de constructie a celui mai mare complex de agrement acvatic si sportiv din Romania - Aqua Parc Bleu Ciel. Obiectivul este amplasat in Bucuresti, pe Bulevardul Tineretului, fiind o investitie realizata printr-un parteneriat incheiat intre compania Bleu Ciel si Adiministratia Lacuri, Parcuri si Agrement Bucuresti (ALPAB). Societatea Bleu Ciel este antreprenor general al lucrarii, fiind reprezentantul autohton al unor companii consacrate in Europa, in domeniul proiectarii si constructiei de piscine si centre tip SPA (Aqualux International - Franta si Astral Pool - Spania). Conform datelor estimative furnizate de dezvoltatori, valoarea proiectului se va situa la 20 milioane de euro, aceasta fiind cea de-a doua investitie de o asemenea amploare din sectorul 4, dupa centrul comercial Sun Plaza. Lucrarile de constructie vor avea o durata cuprinsa intre 8 luni si 10 luni, bazinele descoperite urmand a fi  deschise in luna august a.c. Planurile tehnice ale proiectului au fost intocmite de catre firmele specializate Sextant Arhitecture (Franta) si PZP Arhitectura (Romania), in timp ce serviciile de consultanta sunt prestate de GDS Consult Romania. Parcul dispune de un teren cu o suprafata de 5,2 hectare, pe care vor fi amenajate bazine decorative si de agrement, un patinoar, un teatru de tip deschis (tip „agora”), un club acvatic, un centru de sanatate/SPA, un club destinat varstnicilor, precum si facilitati auxiliare - restaurante, braserie, parcari ecologice, spatii verzi si o sera cu plante tropicale. Suprafata construita totala va fi de 9.500 mp. Totodata, complexul va beneficia de o parcare cu o capacitate de 500 de locuri, ce va deservi si locatarii imobilelor rezidentiale din proximitate. Proiectul va crea peste 200 de noi locuri de munca, aducand incasari anuale in valoare de un milion de euro in bugetul local al sectorului, prin taxele s impozitele aferente. De asemenea, obiectivul va avea o capacitate de 10.000 de vizitatori/zi. Printre lucrarile efectuate de societatea Bleu Ciel se numara piscinele si centrele spa din cadrul Hotelului Hilton - Sibiu, Hotelului Savoy - Mamaia, Hotelului Caraiman - Mamaia, Hotelului Iaki - Mamaia, Hotelului Perla - Mamaia, Hotelului Astoria - Snagov, Hotelului Star - Pitesti, Clubului Bamboo - Mamaia, Clubului Crystal  -  Mamaia, Timisoara Health Center si Football Club Unirea Urziceni. Informatii suplimentare, la www.aquaparc-bleuciel.ro 

Din aceeasi categorie

19 Dec 06:00 | DELOITTE: Perspective pozitive pentru industria de inginerie si constructii in anul 2026
18 Dec 06:35 | ELECTROALFA: Investitii in productie si noi planuri de dezvoltare, in 2026
18 Dec 06:39 | BOG’ART: Afaceri de 210 milioane euro in 2025 si peste 50 de proiecte in derulare
18 Dec 06:44 | TOP 500: Afaceri de 19,8 miliarde euro pentru primii 500 antreprenori de constructii
17 Dec 11:00 | NEPI Rockcastle il numeste pe Marius Barbu in functia de Chief Operating Officer
17 Dec 06:29 | Eco Garden Construct: Consolidare competitiva si extinderea retelei de francize
17 Dec 06:19 | CONLAN: Urmeaza un an de maturizare si selectie naturala pe piata de constructii
16 Dec 19:03 | Campionii industriei de constructii, premiati la editia 2025 a Galei Star Construct
16 Dec 12:45 | Piata imobiliara in 2025: an solid pentru industrial, provocari pe segmentul office
16 Dec 10:52 | RE/MAX: Romania se numara printre cele mai stabile piete rezidentiale din Europa
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA