Sâmbătă, 09 August 2025
RO EN

UE: Propuneri de limitare a liberei circulatii a fortei de munca

Reprezentantii Federatiei Europene a Industriei de Constructii (FIEC) si cei ai Confederatiei Comunitare a Companiilor din Domeniul Constructiilor (EFBWW) au solicitat Comisiei Europene exceptarea acestui domeniu de activitate de la aplicarea directivei ce reglementeaza angajarea sezoniera a unor persoane din state terte. In expunerea de motive se arata ca, desi in sectorul analizat exista anumite specializari (cum ar fi, de exemplu, constructia de drumuri, acoperisuri, realizarea de pavaje etc.) ce sunt direct dependente de factori precum caldura, ploaie, inghet sau vant, activitatile in ansamblul lor nu pot fi integrate in conceptul respectiv. Mai mult, s-a propus ca, in eventualitatea in care va ramane la latitudinea autoritatilor din statele membre decizia asupra gradului de dependenta a unei ramuri industriale de conditiile meteorologice, ar fi corect ca hotararea in cauza sa fie luata in colaborare cu partenerii sociali direct implicati. Totodata, pentru a se facilita aplicarea corecta a principiilor europene in ceea ce priveste accesul liber la piata muncii, precum si a celor ce asigura dreptul autoritatilor nationale de a stabili numarul exact al lucratorilor din state terte admisi sa lucreze pe teritoriul national, se va impune adoptarea unor masuri specifice. Acestea vor trebui sa garanteze, in opinia specialistilor celor doua asociatii, faptul ca decizia unui stat nu va afecta activitatea economica din alte regiuni si nici nu va distorsiona fluxurile normale de personal atat la nivel de tara, cat si de industrie. Un asemenea obiectiv poate fi atins prin limitarea validitatii permiselor de munca, precum si prin precizarea exacta in cadrul acestora a specializarilor pentru care persoanele ce le detin au fost autorizate sa presteze servicii. Doar in acest fel, considera conducerea FIEC, va fi asigurata o competitie corecta, bazata pe principiul reciprocitatii. Informatii suplimentare, la www.khl.com    

Din aceeasi categorie

04 Aug 07:00 | MANPOWER: Cifra de afaceri de 4,5 miliarde USD in trimestrul al doilea din acest an
25 Iul 10:05 | ITM Bucuresti: Amenzi de 780.000 de lei in 5 zile, dupa controale pe santiere
17 Iul 15:46 | PIFM: Crestere accelerata a cererii de forta de munca pentru industria de constructii
10 Iul 11:50 | HOLCIM a deschis inscrierile la Scoala Tehnica, program de formare pentru liceeni
02 Iul 13:37 | MMSS: Total de 286 de accidente consemnat pe santierele de cladiri in anul 2024
30 Iun 18:18 | ASR si ANAZ anunta organizarea primului curs de zincare termica pentru sudori
27 Iun 10:18 | RoCoach & Novel: Romanii privesc cu optimism viitorul AI, dar se tem pentru jobul lor
25 Iun 13:14 | APSAP: Peste 94% dintre bugetari nu se tem de pierderea locului de munca
19 Iun 07:00 | ADECCO: Incasari de 5,5 miliarde euro si masuri de crestere a disciplinei costurilor
11 Iun 12:33 | Parteneriat strategic intre Trust Expert si Facultatea de Constructii si Instalatii Iasi
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA