Vineri, 25 Iulie 2025
RO EN

FIC: Aportul fortei de munca va avea a contributie zero la cresterea potentiala a PIB

Rata medie de crestere economica a Romaniei aproape s-a injumatatit comparativ cu perioada 2000-2008, conform datelor Comisiei Nationale de Strategie si Prognoza (CNSP). Aceasta scadere a avut loc indeosebi prin reducerea contributiei factorului munca, care ar putea ajunge sa aiba inclusiv contributie zero sau negativa la cresterea PIB-potential pe viitor, potrivit prognozei curente pentru anul 2025 din Programul de Convergenta, citat de Consiliul Investitorilor Straini (FIC). Aceasta scadere nu este cauzata doar de migratie si fenomenul de imbatranire a populatiei, dar si de factori ce tin de sanatatea populatiei si reducerea numarului de ore lucrate ca urmare a diferitelor afectiuni, spun reprezentantii mediului de afaceri.
"Investitia in sanatate si cresterea alocarilor catre sectorul de sanatate pot inversa tendinta de reducere a contributiei capitalului uman, mai ales in preventie, reducand costurile indirecte ale bolilor (productivitate pierduta), inclusiv venituri fiscale suplimentare. Estimarile arata ca doar in cazul cancerului pierderea de PIB este estimata la aproximativ 3% din PIB pe an, si aproximativ 1% din PIB pierdere de venituri fiscale", precizeaza reprezentantii FIC.
Consiliul Investitorilor Straini a publicat in luna mai un document ce contureaza o serie de masuri pentru asigurarea sustenabilitatii si inovarii sistemului medical cu accent pe finantarea adecvata. Iar in luna iulie, impreuna cu Ministerul Sanatatii, FIC a organizat o masa rotunda, intitulata "Investitiile in sanatate sunt investitii in viitorul Romaniei. Finantarea si dezvoltarea sistemului medical". Evenimentul a reunit investitori, reprezentanti ai guvernului, agentii nationale, administratia prezidentiala, organizatii non-profit, organizatii ale pacientilor si manageri de spitale.
Catalin Radu, Vicepresedintele FIC a deschis discutiile impreuna cu Ministrul Sanatatii - prof. univ. dr. Alexandru Rafila, Ministrul Finantelor - Marcel Bolos, Consilierul Prezidential - conf. dr. Loreta Diana Paun si Presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate - Valeria Herdea, asupra importantei finantarea sistemului de sanatate. Evenimentul a reprezentat si un prilej pentru a discuta si despre resursa umana si personalul medical, modernizarea si digitalizarea sistemului de sanatate, procesul de achizitii publice si infrastructura medicala.
Toti cei peste 40 de vorbitori din diferite segmente ale sistemului medical si-au prezentat punctul de vedere asupra sistemului medical si, de asemenea, asupra masurilor luate de institutiile sau organizatiile pe care le reprezinta. Un singur mesaj a fost constant si nelipsit in interventia tuturor, indiferent ca a fost vorba de autoritati, investitori, experti in sanatate, reprezentanti ai organizatiilor de pacienti sau medici, manageri de spitale si organizatii non-profit - capitalul uman si sanatatea trebuie sa devina o prioritate nationala.
"FIC apreciaza masurile adoptate de Ministerul Sanatatii pentru stimularea investitiilor in sanatate din fonduri europene si private si in acelasi timp, majorarea sumelor alocate pentru investitiile si cheltuielile din sanatate de catre Ministerul Finantelor. Membrii FIC sunt gata sa continue sa lucreze alaturi de cele doua ministere pentru a identifica impreuna in continuare finantarea adecvata, prin toate mecanismele de finantare disponibile, atat din surse proprii, dar si prin alocari din fonduri europene si prin parteneriate public-private. Romania se afla intr-un context bugetar complicat si este nevoie de o abordare echilibrata din partea autoritatilor pentru a asigura mentinerea in deficitul asumat, insa sanatatea trebuie sa ramana un sector prioritar.
Scopul nostru comun este de a asigura preventia necesara, ingrijirea medicala, accesul la medicamente si cele mai noi tehnologii astfel incat sa inversam datele care situeaza astazi Romania pe pozitiile inferioare din clasamentele UE", au transmis reprezentantii FIC.

Din aceeasi categorie

10 Iul 11:50 | HOLCIM a deschis inscrierile la Scoala Tehnica, program de formare pentru liceeni
02 Iul 13:37 | MMSS: Total de 286 de accidente consemnat pe santierele de cladiri in anul 2024
30 Iun 18:18 | ASR si ANAZ anunta organizarea primului curs de zincare termica pentru sudori
27 Iun 10:18 | RoCoach & Novel: Romanii privesc cu optimism viitorul AI, dar se tem pentru jobul lor
25 Iun 13:14 | APSAP: Peste 94% dintre bugetari nu se tem de pierderea locului de munca
19 Iun 07:00 | ADECCO: Incasari de 5,5 miliarde euro si masuri de crestere a disciplinei costurilor
11 Iun 12:33 | Parteneriat strategic intre Trust Expert si Facultatea de Constructii si Instalatii Iasi
06 Iun 11:20 | Genesis Property: Aproape 47% dintre angajati si-ar dori saptamana de lucru de 4 zile
28 Mai 15:36 | PORR, partener principal la EBcon 2025, conferinta de Employer Branding din ECE
08 Mai 13:22 | CCE-R: Elvetia investeste 10 milioane CHF in educatia duala din Romania
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA