Marți, 29 Iulie 2025
RO EN

eJobs: Luna septembrie redeschide apetitul romanilor pentru schimbarea jobului

Tot mai multi romani sunt interesati de joburile disponibile pe piata muncii, dupa o prima jumatate de an in care angajatorii au intampinat dificultati reale in a ocupa pozitiile libere din companii. Ultima luna a adus o crestere importanta a dinamicii aplicarilor, atentia candidatilor fiind indreptata aproape exclusiv catre locurile de munca din Romania. Aproximativ 1 milion de aplicari au fost inregistrate in aceasta perioada, iar luna septembrie anunta noi cresteri din acest punct de vedere, in conditiile in care primele 7 zile ale lunii au adus 200.000 de aplicari noi.
„La finalul primului semestru, spuneam ca 2022 a fost anul in care, procentual, cresterea numarului de joburi noi a depasit evolutia aplicarilor. Acum, insa, vedem ca ambii indicatori puncteaza evolutii similare. Fie ca au inteles ca e un moment bun sa te angajezi, fie ca sunt nevoiti sa-si schimbe jobul, romanii sunt tot mai activi si foarte atenti la optiunile pe care le au in piata. Va fi o toamna foarte interesanta si ne asteptam ca, pana la finalul anului, sa vedem din nou cifre record in materie de aplicari”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs Romania.
84,6% dintre aplicari au vizat locurile de munca din Romania care nu aveau specificatia „remote”, 13,7% au fost directionate exclusiv catre joburile ce pot fi facute de acasa si doar 1,7% pentru strainatate. „2020 a fost anul in care a scazut masiv interesul romanilor pentru a lucra in afara tarii. Desi vedem cifre mai mari decat acum doi ani, in continuare exista o retinere in a aplica pentru un job peste hotare. Daca in 2020 romanii nu mai voiau sa plece din cauza temerilor generate de pandemie, acum nu mai vor sa plece pentru ca piata este suficient de ofertanta la nivel local”, adauga Bogdan Badea. Germania, Olanda, Franta si Belgia sunt tarile in care vor sa lucreze cei mai multi dintre romani.
Cele mai cautate joburi in ultima luna au fost cele din retail, call center / BPO, servicii, IT / telecom si financiar / bancar. Dupa cum era de asteptat odata cu finalul perioadei de vacante, turismul coboara in clasamentul celor mai atragatoare domenii pentru candidati. Transporturile, industria alimentara si constructiile sunt alte trei sectoare care, impreuna, au adunat peste 220.000 de aplicari.
In ceea ce priveste aplicarile pentru locurile de munca remote, cele mai multe au mers catre call centere, angajatorii din IT / telecom, publicitate / marketing / PR si media / internet. De altfel, acestea sunt si domeniile care au pastrat cea mai mare deschidere pentru munca de acasa.
Peste 400.000 de aplicari au venit din partea candidatilor cu varste cuprinse intre 25 si 35 de ani, aproximativ 330.000 de la cei aflati la inceput de cariera (18-24 de ani) si putin peste 200.000 din categoria de varsta 36-45 de ani. Candidatii foarte tineri (cu varsta mai mica de 18 ani) si cei care au mai mult de 45 de ani raman segmentele cel mai putin active, cu 120.000 de aplicari impreuna.

Din aceeasi categorie

10 Iul 11:50 | HOLCIM a deschis inscrierile la Scoala Tehnica, program de formare pentru liceeni
02 Iul 13:37 | MMSS: Total de 286 de accidente consemnat pe santierele de cladiri in anul 2024
30 Iun 18:18 | ASR si ANAZ anunta organizarea primului curs de zincare termica pentru sudori
27 Iun 10:18 | RoCoach & Novel: Romanii privesc cu optimism viitorul AI, dar se tem pentru jobul lor
25 Iun 13:14 | APSAP: Peste 94% dintre bugetari nu se tem de pierderea locului de munca
19 Iun 07:00 | ADECCO: Incasari de 5,5 miliarde euro si masuri de crestere a disciplinei costurilor
11 Iun 12:33 | Parteneriat strategic intre Trust Expert si Facultatea de Constructii si Instalatii Iasi
06 Iun 11:20 | Genesis Property: Aproape 47% dintre angajati si-ar dori saptamana de lucru de 4 zile
28 Mai 15:36 | PORR, partener principal la EBcon 2025, conferinta de Employer Branding din ECE
08 Mai 13:22 | CCE-R: Elvetia investeste 10 milioane CHF in educatia duala din Romania
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA