Sâmbătă, 26 Iulie 2025
RO EN

eJobs: 14.000 de joburi la stat au fost scoase pe piata in primele 6 luni din 2023

Institutiile de stat au scos la bataie aproape 14.000 de locuri de munca in primele sase luni ale anului, potrivit datelor jobradar24.ro, cel mai mare agregator de joburi din mediul privat si de stat din Romania, dezvoltat de eJobs.ro. 9 din 10 sunt functii de executie si putin peste 800 sunt functii de conducere. Comparativ, sectorul privat a avut aproximativ 200.000 de pozitii noi, deschise in acelasi interval de timp pe eJobs.ro.
„Chiar daca anul acesta a avut loc o blocare neasteptata a angajarilor din sectorul de stat, anuntata de autoritati in luna mai, in continuare, suntem peste nivelul lui 2022, cand au fost postate, la nivelul intregului an, circa 12.000 de pozitii in aparatul de stat. Sigur ca aici exista mentiunea ca, de la aceasta masura, au fost excluse sistemul sanitar si de invatamant, unde inca se pot face angajari”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs, cea mai mare platforma de recrutare online din Romania.
Cele mai multe locuri de munca vacante, respectiv 8.500, au apartinut institutiilor locale, fiind urmate de primarii, care primesc o categorie separata si care au cumulat aproape 2.000 de pozitii deschise in prima jumatate de an. Urmeaza institutiile judetene, cu 1.500 de posturi si institutiile nationale cu 827 de posturi care au fost vacante din ianuarie si pana la 1 iulie. Unitatile militare au cautat sa angajeze 628 de oameni, in timp ce Guvernul si ministerele au scos doar 125 de posturi in piata.
Cea mai mare nevoie de personal a fost in Bucuresti si Ilfov (peste 2.900 de pozitii deschise), urmate de Cluj (cu 894 de pozitii), Iasi (593), Constanta (545), Brasov (475) si Prahova (cu 447 de pozitii). Au fost insa si judete in care numarul de oferte postate, de la inceputul anului si pana acum, a fost sub 100. In aceasta categorie intra Braila, Bistrita Nasaud, Botosani, Bacau, Buzau ori Calarasi.
Institutiile care vin cu cele mai multe oferte pentru candidati, la nivel national, sunt primariile, scolile, spitalele, liceele / scolile profesionale / colegiile tehnice / colegiile nationale si universitatile. Mai mult de jumatate dintre posturi sunt full time, iar aproximativ 1.600 sunt sezoniere sau pe baza de proiect. „Inghetarea angajarilor la stat a intors atentia unui numar mai mare de candidati catre sectorul privat, care atrage, lunar, peste 850.000 de aplicari. Acest lucru se intampla atat in orasele mari, dar si in orasele mici, unde statul continua sa fie un angajator cu oportunitati limitate pentru candidati”, completeaza Bogdan Badea.
In acest moment, pe eJobs.ro, cea mai mare platforma de recrutare din Romania, sunt disponibile aproape 34.000 de locuri de munca, in timp de jobradar24.ro are agregate 1.800 de locuri de munca la stat.

Din aceeasi categorie

10 Iul 11:50 | HOLCIM a deschis inscrierile la Scoala Tehnica, program de formare pentru liceeni
02 Iul 13:37 | MMSS: Total de 286 de accidente consemnat pe santierele de cladiri in anul 2024
30 Iun 18:18 | ASR si ANAZ anunta organizarea primului curs de zincare termica pentru sudori
27 Iun 10:18 | RoCoach & Novel: Romanii privesc cu optimism viitorul AI, dar se tem pentru jobul lor
25 Iun 13:14 | APSAP: Peste 94% dintre bugetari nu se tem de pierderea locului de munca
19 Iun 07:00 | ADECCO: Incasari de 5,5 miliarde euro si masuri de crestere a disciplinei costurilor
11 Iun 12:33 | Parteneriat strategic intre Trust Expert si Facultatea de Constructii si Instalatii Iasi
06 Iun 11:20 | Genesis Property: Aproape 47% dintre angajati si-ar dori saptamana de lucru de 4 zile
28 Mai 15:36 | PORR, partener principal la EBcon 2025, conferinta de Employer Branding din ECE
08 Mai 13:22 | CCE-R: Elvetia investeste 10 milioane CHF in educatia duala din Romania
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA