Productivitatea angajatilor este principalul aspect in evaluarea celui mai eficient mod de lucru. Astfel, 53% spun ca nu observa mari schimbari din acest punct de vedere in sistemul de lucru actual comparativ cu inceputul pandemiei. 23% s-au adaptat atat de bine la schimbarile din aceasta perioada incat au reusit chiar sa isi creasca productivitatea, in timp ce, pentru 17%, acest efort prelungit si-a spus cuvantul inclusiv asupra eficientei muncii lor.
Intrebati ce anume influenteaza cel mai mult productivitatea, angajatii spun ca presiunea de a face fata la mai multe sarcini in acelasi timp (23%), programul imprevizibil de munca, care nu mai face posibila delimitarea intre viata personala si cea profesionala (19%) si volumul prea mare de munca (19%).
Fluctuatiile de productivitate se resimt in rezultatele muncii angajatilor. 22% dintre ei marturisesc ca aloca mai mult timp pentru acelasi volum de sarcini. Alti 16% dintre respondenti se simt coplesiti si ajung sa amane sarcinile, in timp ce 14% se plang de ratarea sau chiar pierderea clientilor. Alti 13% dintre angajati observa ca, pe fondul lipsei de concentrare, greselile in executarea sarcinilor de serviciu s-au inmultit. 12% se plang ca au dificultati in a intelege cerintele superiorilor.
Facilitarea dezvoltarii profesionale pe primul loc in topul cerintelor de la angajatori
Angajatii considera ca sefii le-ar putea oferi anumite beneficii, pentru a avea un randament mai bun la locul de munca. Astfel, 37% dintre respondenti spun ca ar avea nevoie de un training de dezvoltare profesionala si dobandirea de noi competente. 22% s-ar bucura de un program flexibil, in timp ce 12% si-ar dori zile libere suplimentare. Pentru altii, important ar fi sa primeasca sprijin financiar pentru intretinerea si supravegherea copiilor in timpul programului (bona, afterschool, cresa etc.), asa cum au raspuns 8% dintre angajatii chestionati, dar si acces la servicii de wellness (5%) sau consiliere psihologica (3%).
Time managementul si echilibrul dintre viata personala si cea profesionala - provocarile principale in aceasta perioada
Cea mai mare provocare cu care s-au confruntat angajatii este aceea de a respecta clar timpul alocat biroului, astfel incat sa nu interfereze cu timpul personal, dupa cum ne-au spus 24% dintre respondenti. Alti 25% dintre angajati simt ca le este greu sa gestioneze corect timpul la birou, astfel incat sa evite supraincarcarea cu sarcini. Pentru 14%, dificultatea a fost sa isi aduca la zi competentele digitale, astfel incat sa faca fata schimbarilor in mediul de lucru.
Lucrul de acasa. Cel mai mult le-au lipsit intalnirile cu echipa
Acum, cand lucrul de acasa nu mai este impus si angajatii au posibilitatea de a alege, in cele mai multe cazuri, de unde sa lucreze, acestia vad ca interactiunea cu membrii echipei este foarte importanta pentru starea lor mentala si le-a lipsit in aceasta perioada (25%). Parerile sunt impartite cand vine vorba de a ramane sa lucreze in continuare numai de acasa. In timp ce 9% spun ca abia au apucat sa se obisnuiasca cu acest mod de lucru, 19% nu s-ar mai intoarce la birou, iar 11% s-ar simti mai stresati sa continue asa.
Adaptabilitatea ramane lectia de baza a acestei perioade
Mai mult de jumatate dintre respondenti (56%) au ajuns la concluzia ca pentru a rezista pe actuala piata a muncii, modelata de pandemie, este nevoie sa dai dovada de adaptabilitate sau chiar capacitatea de reinventare profesionala. 21% considera ca le-a fost de folos rezistenta la stres si efort. 11% pun accent pe comunicare si tot atatia pe competentele digitale.