Joi, 06 Noiembrie 2025
RO EN

SELECTIA constructorilor pentru Drumul Expres Arad - Oradea incepe in august

Proiectul tehnic al Drumului Expres Arad - Oradea a ajuns in etapa de a obtine Acordul de Mediu, un pas important in evolutia realizarii acestei investitii in infrastructura.
Studiul de evaluare adecvat si Raportul de impact asupra mediului, documentatiile necesare obtinerii Acordului, au fost finalizate si au intrat in procedura de dezbatere publica la Agentia Nationala pentru Protectia Mediului (ANPM).
Anuntul privind dezbaterea a fost publicat pe website-ul ANPM luni, 22 mai. Publicul interesat poate transmite in scris comentarii/opinii/observatii privind documentele mentionate la sediul autoritatii competente pentru protectia mediului - Agentia Nationala pentru Protectia Mediului din Splaiul Independentei, nr. 294, Sector 6, Bucuresti, pana la data de 29.06.2023.
Presedintele Consiliului Judetean Bihor, Ilie Bolojan, a facut urmatoarele precizari: „Proiectul traverseaza cursul raurilor Crisul Alb si Crisul Negru, prin intermediul unor poduri. In zona Chisineu Cris, pentru a reduce impactul asupra habitatelor, a fost adoptata solutia mutarii traseului drumului si a nodului rutier, in asa fel incat sa nu afecteze ariile naturale protejate din zona. Tinand seama de faptul ca traseul drumului expres Arad - Oradea nu se suprapune peste siturile de interes comunitar Natura 2000, la sfarsitul lunii iunie, dupa finalizarea acestei ultime etape de consultare publica, putem obtine si avizul de mediu.
In aceasta perioada, avand in vedere reconfigurarea traseului pe teritoriul judetului Arad in zona limitrofa orasului Chisineu Cris, realizam ultimele foraje pe noul amplasament si lucram la identificarea proprietarilor de terenuri de pe noul culoar de expropriere.”
In ultima saptamana din iunie vor avea loc patru dezbateri publice in Oradea, Salonta, Arad si Chisineu Cris.
„In cursul lunii iulie ne propunem sa obtinem avizele necesare pentru adoptarea hotararilor de guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici si pentru exproprierea terenurilor afectate de proiect. In aceste conditii, in luna august am putea demara procedura de licitatie pentru selectarea constructorilor ce vor realiza cele 3 tronsoane in care este impartit drumul”, a adaugat Ilie Bolojan, presedintele Consiliului Judetean Bihor.
Traseul Drumului Expres Arad - Oradea va avea o lungime 120,1 km, cu profil de patru benzi de circulatie. Proiectul mai prevede drumul de legatura cu orasul Salonta (judetul Bihor), de 5 km, drumul de legatura cu Arad, de 3 km, si drumul de legatura cu punctul de trecere a frontierei cu Ungaria (Salonta - Békéscsaba), de 9,85 km. Astfel, lungimea totala a drumului va fi de 138 km.
Va reamintim ca Studiul de Fezabilitate a fost aprobat in luna decembrie 2022, proiectul fiind in prezent in etapa de proiectare. Lucrarile vor fi impartite in trei tronsoane: Oradea - Salonta, Salonta - Chisineu Cris si Chisineu Cris - Arad. Valoarea totala estimata a proiectului, conform Studiului de Fezabilitate, este de 10,7 miliarde lei (10.710.315.053), inclusiv TVA.

Din aceeasi categorie

30 Oct 14:28 | DEPUNERE documentatie de emitere Certificat de Urbanism pentru A13 Brasov-Bacau
30 Oct 14:33 | UMB semneaza contracte de executie pentru A8 Grinties-Pipirig si DEx Focsani-Braila
30 Oct 11:52 | Planseul Unirii: Betonare planseu peste Dambovita si extindere organizare de santier
30 Oct 08:07 | A13 Brasov-Bacau: Traseu optimizat, cu tunel la Lempes si noi noduri rutiere
24 Oct 15:48 | FIRME mari de constructii liciteaza intretinere drumuri de 55 mil. euro din Suceava
24 Oct 14:11 | PORR Construct depaseste 80% progres fizic pe Sectiunea 4 a Autostrazii Sibiu-Pitesti
23 Oct 10:23 | BRASOV: Lucrarile de apa si drumuri din Tara Fagarasului, corelate pentru eficienta
22 Oct 14:53 | CONSTRUCTII ERBASU construieste legatura rutiera Satu Mare - Frontiera cu Ungaria
20 Oct 12:58 | TECNIC a furnizat servicii de supervizare la lotul 2 (Mizil-Buzau), A7 Ploiesti-Buzau
17 Oct 17:36 | LICITATIE de 119 milioane euro pentru constructia Variantei de ocolire Vaslui
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA