Miercuri, 30 Aprilie 2025
RO EN

Finantare de 2,5 miliarde euro pentru metrou de la Gara de Nord la Gara Progresul

In calitate de lider de asociere (alaturi de Ministerul Transporturilor, Metrorex, Consiliul Judetean Ilfov si Sectorul 5 al Capitalei), Sectorul 4 demareaza amplul proiect de construire a noii magistrale de metrou – M4, dintre Gara de Nord si Gara Progresul. 
Pentru realizarea acestui obiectiv de importanta strategica pentru Capitala, Sectorul 4 a depus deja cererea de finantare in suma totala de 2,5 miliarde de euro, bani europeni nerambursabili, ce vor fi accesati prin ”Programul Transport” al Uniunii Europene 2021-2027. Avand in vedere stadiul avansat in care se afla acest proiect, semnarea contractului de finantare este preconizata a avea loc intr-un interval de cel mult 60 de zile, fapt ce va permite derularea rapida a tuturor procedurilor premergatoare constructiei efective. 
In paralel, conform estimarilor specialistilor angrenati in derularea acestui obiectiv de investitii, pana la finalul lunii februarie a.c., va fi lansata in S.I.C.A.P. si procedura de licitatie publica pentru proiectare si executie. Castigatorul/castigatorii acestei proceduri va/vor avea la dispozitie un termen de opt luni pentru derularea primei faze de proiectare, astfel incat constructia efectiva sa poata fi demarata cat mai rapid posibil. Ulterior, intr-un interval de maximum 60 de luni, vor fi realizate, in paralel, pe tronsoane clar definite, atat procedurile de proiectare, cat si cele de construire. 
 
 
Potrivit studiilor de specialitate deja intocmite, traseul noii linii de metrou M4 va avea un numar de 14 statii, ce vor fi amenajate pe o lungime totala de aproximativ 11 kilometri, intre statia Gara de Nord 2 si statia Gara Progresul, si care va traversa teritoriul sectoarelor 1, 4 si 5, precum si al comunei Jilava din judetul Ilfov. 
Astfel, trenul de metrou va pleca de la Gara de Nord, pe strada Garii de Nord, va parcurge intersectia cu strada Berzei, strada Vasile Parvan, strada Bogdan Petriceicu Hasdeu, va trece prin fata Hotelului Marriott, pe Calea 13 Septembrie, pe Bulevardul Tudor Vladimirescu, pe Soseaua Viilor. Va ajunge in intersectia de la Eroii Revolutiei, va continua pe Soseaua Giurgiului, iar la intersectia cu strada Bercenarului, va urma strada care duce la Gara Progresul si va ajunge cu ultima statie in fata Garii Progresul. De aici, trenul se va retrage intr-un depou nou si modern, ce va fi deservit de o parcare park&ride. 
Toate cele 14 statii ale noului traseu (Gara de Nord 2 – Stirbei Voda – Bogdan Petriceicu Hasdeu – Uranus – George Rozorea – Chirigiu – Filaret – Eroii Revolutiei 2 – George Bacovia – Toporasi – Nicolae Cajal – Luica – Giurgiului – Progresul) vor fi amenajate conform celor mai noi cerinte pentru securitate la incendiu si vor fi adaptate pentru un acces facil al persoanelor cu dizabilitati. Totodata, statiile vor avea si sisteme de protectie a calatorilor, inclusiv panouri de sticla si usi automate la marginea peroanelor. 
"Sectorul 4 si-a asumat acest proiect deosebit de important si sunt convins ca, alaturi de partenerii nostri, vom putea oferi oamenilor incredere si predictibilitate. Incredere ca lucrarile se vor desfasura fara sa le afecteze semnificativ modul de viata si speranta ca, intr-un interval de timp rezonabil, toti cei care intra zilnic in Bucuresti dinspre localitatile invecinate Sectorului 4 pot ajunge mai usor, mai repede si mai ieftin in centrul orasului folosind metroul, un mijloc de transport ecologic si nepoluant. Investitia in infrastructura de metrou reduce din timpii petrecuti de oameni in drum catre serviciu, reduce poluarea si devine pol de dezvoltare ce aduce in zona investitori, aduce investitii generatoare de venituri ce se traduc, in final, in locuri de munca bine platite si in general, intr-un trai mai bun pentru toti bucurestenii”, declara Daniel Baluta, primarul Sectorului 4.
 
 

Din aceeasi categorie

16 Apr 13:54 | ASOCIEREA TrackWorks castiga lucrarile de reabilitare a CF Craiova-Caransebes (lot 1)
16 Apr 12:45 | Constructii Erbasu si Concelex vizeaza constructia Autostrazii Craiova-Filiasi, Lot 3
14 Apr 17:20 | Grupul UMB castiga si lotul 2 de lucrari constructii la autostrada A7 Pascani-Suceava
11 Apr 14:21 | MAKYOL si Ozaltin semneaza contract de executie pentru A3 Poarta Salajului-Nusfalau
10 Apr 18:45 | PRIMUL utilaj TBM este operational pe Sectiunea SUD a Magistralei 6 de metrou
10 Apr 16:43 | TECNIC Consulting va superviza lucrarile pe tronsonul 4 al Autostrazii Sibiu-Fagaras
09 Apr 13:19 | FINANTARE pentru patru loturi de 116 km ale sectiunii montane A8 (Sarateni-Pipirig)
07 Apr 13:35 | CNIR a lansat de la infiintare licitatii pentru 300 km de drum expres si autostrada
07 Apr 12:23 | CONSIS si TPF vizeaza realizarea SF pentru linia CF Tecuci Nord-Iasi (Nicolina)
03 Apr 10:23 | FINANTARE europeana de 3 miliarde lei pentru proiectul DEx Bacau-Piatra Neamt
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA