Joi, 18 Decembrie 2025
RO EN

CASTIGATORI: Contracte ce totalizeaza 140 milioane de lei, adjudecate recent

Recent, cinci noi obiective de investitii, cu o valoare totala de 140 milioane de lei (fara taxele aferente), au fost adjudecate de patru antreprenori autohtoni. Proiectele prevad executia unor lucrari din domeniul edilitar (retele de alimentare cu apa, sisteme de canalizare, statii de epurare, pompare, tratare etc.), ce vor fi amplasate in judetele Neamt, Olt, Hunedoara si Galati. Astfel, in aglomerarea Liesti, din judetul Galati, societatea Vega '93 va demara, in curand, lucrarea de extindere si reabilitare a sistemelor de apa si apa uzata, contractul fiind adjudecat in data de 18 martie a.c. Obiectivul, in valoare de 83,39 milioane de lei este implementat de compania Apa Canal SA - Galati. In judetul Neamt, autoritatile locale din Secuieni au initiat mai multe lucrari ce prevad atat constructia unei retele centralizate de alimentare cu apa si canalizare si a unei statii de epurare, cat si modernizarea infrastructurii rutiere si edificarea unui centru de tip „after school”. Valoarea insumata a lucrarilor derulate pe plan regional va depasi 17 milioane de lei, compania de constructii ce va asigura executia propriu-zisa a acestora fiind Grup Termloc SA, din municipiul Bacau. Totodata, in localitatea Gavanesti - judetul Olt, autoritatile locale au atribuit firmei Europan Prod SA (din Pitesti, judetul Arges) contractul pentru proiectarea si executia lucrarilor de constructie a retelei de canalizare si a statiei de epurare - ce vor fi amplasate in localitate Baleasa -, in valoare totala de 10,3 milioane de lei.
In trei localitati de pe raza judetului Hunedoara - Deva, Simeria si Brad -, compania Apa Prod SA (din Deva) va implementa proiectul de constructie si reabilitare a captarilor de apa, statiilor de tratare, rezervoarelor si statiilor de pompare, serviciile de proiectare si executie fiind asigurate de Termogaz Company SA (din Hateg). Proiectul, a carui valoare se situeaza la circa 30 milioane de lei, prevede reabilitarea rezervoarelor de inmagazinare din Simeria si din Deva si a statiilor de epurare, pompare, tratare si clorhidrare, precum si constructia a cinci noi statii de hidrofor in localitatea Brad.    
 
 

Din aceeasi categorie

17 Dec 20:48 | PORR: Turnarea betonului rutier in tuneluri, finalizata pe Autostrada A1 Sibiu-Pitesti
17 Dec 17:49 | Danlin XXL si Intertranscom vor construi cu 5,17 miliarde lei DX Bacau-Piatra Neamt
17 Dec 15:54 | MAPA si CENGIZ au investit 15 mil. euro in fabrica de confectii metalice din Sibiu
15 Dec 15:58 | IC ICTAS si ROTARY semneaza contract de modernizare CF Craiova-Caransebes, Lot 6
12 Dec 17:56 | Drumul de mare viteza Bucuresti-Giurgiu: ACTIV Proiectare si EMAY incep proiectarea
05 Dec 12:38 | Extinderea magistralei M4: A fost semnat ordin de incepere a lucrarilor pentru Lotul 1
02 Dec 12:59 | Asociatia Romana de Tuneluri (ART) a fost relansata cu aprobarea noului Statut
28 Noi 13:47 | Autostrada Unirii A8: Contracte semnate pentru loturile 1C si 1D (47 km noi)
27 Noi 17:45 | TPF Inginerie semneaza contractul de supervizare pentru lot 2A Ditrau-Grinties al A8
27 Noi 13:47 | Lucrarile la Planseul Unirii: proiect derulat cu responsabilitate si ritm accelerat
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA