Luni, 15 Decembrie 2025
RO EN

SVN: Credite ipotecare noi de 1,1 miliarde euro, acordate in primul trimestru

In primele trei luni ale acestui an au fost acordate credite ipotecare noi in valoare de aproximativ 1,1 miliarde de euro la nivel national, in crestere cu circa 29% fata de nivelul inregistrat in primele trei luni din 2023, arata un raport realizat de catre compania de consultanta financiara SVN Romania | Credit & Financial Solutions, din acest volum fiind excluse refinantarile, conversiile, transferurile si restructurarile.
In total, raportarile realizate de Banca Nationala a Romaniei (BNR) indica un volum de credite ipotecare acordate in Romania in trimestrul intai din acest an de 2,15 miliarde de euro, in crestere cu peste 95% fata de volumul de 1,1 miliarde de euro raportat pentru trimestrul I din 2023, acestea incluzand insa si refinantarile, conversiile, transferurile si restructurarile.
"Piata ipotecara din Romania este intr-o revenire puternica de mai multe luni, coroborata si cu cresterea numarului de locuinte vandute, care a fost de aproape 19% in primele trei luni din acest an fata de perioada similara din 2023. Avand in vedere rezultatele din primul trimestru din acest an, 2024 va fi un an cu un reviriment puternic, pregatindu-se astfel terenul pentru un 2025 care ar putea aduce un nou record de credite ipotecare acordate, in functie si de dimensiunea stocului de locuinte aflate la vanzare si de evolutia macroeconomica locala. Increderea consumatorilor a revenit insa la un nivel bun iar dobanzile urmeaza o tendinta de scadere continua”, a comentat Alexandru Radulescu, managing partner SVN Romania | Credit & Financial Solutions.
Cresterea pietei de creditare ipotecara din primele luni ale acestui an s-a inregistrat intr-un context in care dobanzile fixe, majoritare in ceea ce priveste tipul de credite ipotecare contractate in 2024, au inregistrat noi scaderi, fiind ‚doborat’ si pragul de 5% pe an, cea mai buna oferta ipotecara cu dobanda fixa existenta in acest moment pe piata fiind cu o dobanda de 4,9% pe an.
Consultantii SVN Credit Romania estimeaza ca si dobanzile variabile vor inregistra reduceri, cel mai probabil in ultimul trimestru din acest an, fara a se inregistra insa un nivel semnificativ de scadere, dobanzile fixe urmand sa ramana si in urmatoarele 12 luni cele mai avantajoase. 
 
 
”Pentru cei care au un credit ipotecar cu dobanda variabila si nu au refinantat pana in prezent, in aceasta perioada ar fi un posibil ultim tren sa faca acest pas. IRCC va scadea, insa nu va fi nivelul asteptat, cel putin nu initial, astfel incat dobanzile fixe vor continua sa fie mai atractive, debitorii putand sa revina la dobanzi variabile in viitor, printr-o refinantare, in momentul in care acestea vor redeveni avantajoase”, a adaugat Alexandru Radulescu.
In ceea ce priveste rezultatele inregistrate in 2023, datele BNR arata ca anul anterior au fost acordate in total in Romania credite ipotecare in valoare de 6,4 miliarde de euro, estimarile SVN Credit Romania indicand un volum de credite ipotecare noi acordate de aproximativ trei miliarde de euro, sau 46% din totalul inregistrat.
Valoarea medie a unui credit ipotecar acordat la nivel national in 2023 a fost de circa 62.000 de euro, in timp ce pretul mediu la nivel national al unui imobil tranzactionat prin credit ipotecar in 2023 a fost de 85.000 de euro, in crestere de la 82.000 de euro in 2022, potrivit calculelor companiei. In total, anul trecut au fost acordate aproximativ 48.000 de credite ipotecare noi, comparativ cu un nivel de aproximativ 55.000 de credite ipotecare noi acordate in 2022.
SVN Romania | Credit & Financial Solutions este unul dintre cei mai importanti brokeri de credite ipotecare din Romania, cu un volum de credite ipotecare intermediate in 2023 in valoare de 91 de milioane de euro. Compania are patru birouri in Bucuresti si alte 10 la nivel national, in Arad, Bacau, Brasov, Cluj – Napoca, Constanta, Oradea, Ploiesti, Sibiu, Timisoara si Targoviste. SVN Romania este una dintre cele mai mari companii de consultanta imobiliara active in Romania si compania cu cea mai extinsa activitate pe segmentul rezidential. 

Din aceeasi categorie

15 Dec 06:25 | Fundatia Bog’Art: Valorile familiei Doicescu, transpuse in proiecte de viitor
15 Dec 06:30 | Investitii publice 2026: Cum isi structureaza CNI prioritatile si proiectele majore
15 Dec 06:17 | VIAROM estimeaza afaceri de 321 milioane lei in 2025 si se pregateste anul aniversar
10 Dec 12:48 | Supertree: Piata de spatii de coworking a crescut cu 20% in 2025 fata de anul trecut
10 Dec 12:36 | Gala Star Construct 2025: Eveniment-reper pentru industria locala de constructii
10 Dec 06:49 | ANALIZA: "Reset" calitativ pe piata noilor cladiri de birouri si spatii hoteliere
10 Dec 06:00 | CTP: Venituri din chirii mai mari cu 15%, randament de 10% si perspective optimiste
09 Dec 12:57 | Skanska, unul dintre cei mai buni angajatori din lume pentru al patrulea an la rand
09 Dec 10:18 | Florian Gheorghe si Cosmin Dinu intra in actionariatul Activ Property Services
08 Dec 10:24 | SVN Credit: Inceputul anului 2026 vine cu dobanzi ipotecare mai mici
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA