Miercuri, 17 Decembrie 2025
RO EN

ROMELECTRO: Consolidare a pozitiei de contractor general de proiecte energetice

Potrivit celui mai recent raport financiar al companiei Romelectro, 2017 a reprezentat un an de crestere, iar din acest punct de vedere, Viorel Gafita, presedintele Consiliului de Administratie (CA) al societatii, subliniaza ca „tinta de a ne consolida pozitia, in calitate de cel mai important contractor general de proiecte energetice din Romania, a fost atinsa”. Acest aspect este, de altfel, confirmat prin majorarea semnificativa a cifrei de afaceri, care a ajuns la peste 409,3 milioane de lei (de la 225,1 milioane de lei in 2016), precum si a numarului de salariati, de la 138 de persoane la 179 de angajati.
„Din pacate, cresterea cifrei de afaceri nu a avut ca efect sporirea profitabilitatii, focalizarea atentiei asupra acestui indicator fiind obiectivul stabilit pentru intervalul urmator. Insa, majorarea puternica a rulajului a fost determinata de un numar mult mai mare de proiecte aflate in executie decat in precedentele 12 luni, desi unele dintre acestea au fost initiate in 2016. Cele doua proiecte de pe pietele externe au continuat sa se implementeze, fiind vorba despre unitatea in ciclu combinat, de 1.200 MW, Burullus - Egipt (care a ajuns in etapa punerii in functiune a primului generator din cele opt care apartin contractorului general Siemens-Orascom) si despre reteaua de cabluri de inalta tensiune si linii de distributie a electricitatii din Kosovo, pentru care lucrarile efective si furnizarea de materiale se afla in desfasurare. Pe plan intern, am reusit sa ne implicam cu succes in multe proiecte care au progresat la nivelul tuturor celor trei linii de business: transport si distributie, electricitate, centrale hidroelectrice si termoelectrice. In consecinta, lucrarile au continuat la substatia Bradu, la centralele hidroelectrice de pe Jiu si Stejaru, la unitatea termoelectrica Rovinari etc. De asemenea, am inceput lucrarile la centrala termoelectrica in ciclu combinat din Iernut”, a declarat, in preambulul raportului, Viorel Gafita.
Dupa cum mai arata presedintele CA al Romelectro, in 2017 s-a remarcat si o crestere semnificativa a portofoliului de contracte, compania castigand o serie de licitatii si semnand contracte cu Transelectrica (pentru diverse proiecte din Focsani, Roman-Bacau si Smardan), respectiv cu Hidroelectrica (pentru un proiect in Slatina). In plus, primele oferte pentru realizarea lucrarilor de reabilitare a infrastructurii de irigatii au fost transmise catre ANIF (mai ales ca aceste proiecte reprezinta o arie de business cu un mare potential de crestere), urmand semnarea unor contracte specifice la nivelul lui 2018.
„In ceea ce priveste principalul obiectiv - de crestere a profitabilitatii - am lansat in 2017 o metodologie de planificare si monitorizare, prin intermediul careia se va proceda la schimbarea culturii organizationale si a comportamentului angajatilor, fiind incurajata atitudinea proactiva. Prin implementarea acestei metodologii, toate aspectele legate de derularea unui proiect, controlul costurilor si eventualele abateri, programul de executie a lucrarilor si managementul riscului se vor imbunatati. Anul 2018 are perspective pozitive si, prin coordonarea corecta a contractelor aflate in derulare, precum si prin aplicarea sustinuta a noii metodologii, Romelectro va fi si in continuare cel mai important contractor general de proiecte energetice din Romania, creand valoare pentru clienti, parteneri si actionari”, a concluzionat Viorel Gafita.

Din aceeasi categorie

17 Dec 06:29 | Eco Garden Construct: Consolidare competitiva si extinderea retelei de francize
17 Dec 06:19 | CONLAN: Urmeaza un an de maturizare si selectie naturala pe piata de constructii
16 Dec 06:30 | SITE BAU CONSTRUCT: Partener de incredere pentru fabrici, spitale si centre de retail
16 Dec 06:07 | ELECTROMONTAJ: Cifra de afaceri record si peste 200 de proiecte in executie
15 Dec 06:25 | Fundatia Bog’Art: Valorile familiei Doicescu, transpuse in proiecte de viitor
15 Dec 06:30 | Investitii publice 2026: Cum isi structureaza CNI prioritatile si proiectele majore
15 Dec 06:17 | VIAROM estimeaza afaceri de 321 milioane lei in 2025 si se pregateste anul aniversar
10 Dec 12:48 | Supertree: Piata de spatii de coworking a crescut cu 20% in 2025 fata de anul trecut
10 Dec 12:36 | Gala Star Construct 2025: Eveniment-reper pentru industria locala de constructii
10 Dec 06:49 | ANALIZA: "Reset" calitativ pe piata noilor cladiri de birouri si spatii hoteliere
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA