Miercuri, 06 August 2025
RO EN

ELEMENT INDUSTRIAL vrea sa se impuna pe piata dezvoltarilor logistice

Compania Element Industrial, infiintata in anul 2018 de Ionut Dumitrescu si Muler Onofrei - oameni de afaceri cu experienta vasta pe piata imobiliara din Romania - are ca obiectiv dezvoltarea unui portofoliu de proiecte logistice in Bucuresti si in principalele orase din tara. Primul proiect demarat de companie este Eli Park 1, ce se construieste in zona Chitila, la o distanta de 4 km de centura Capitalei, cu acces direct la DN 7. Eli Park 1 va avea o suprafata inchiriabila de 45.000 mp de spatii de depozitare si birouri si presupune o investitie totala de 25 milioane de euro. Prima faza, cu o arie de 20.000 mp, este in constructie si va fi livrata in acest an. Producatorul de paste Baneasa a inchiriat deja 5.000 mp, unde isi va amenaja un nou depozit.
Element Industrial face parte din acelasi grup cu Element Development, dezvoltator de proiecte de retail, care a finalizat anul trecut Bistrita Retail Park, o galerie comerciala de 7.850 mp.
Interviu cu Muler Onofrei, Managing Partner al Element Industrial si manager cu o experienta profesionala de 17 ani pe piata imobiliara si de constructii.
 
- Ce buget de investitii aveti stabilit pentru 2019-2020 si pentru ce proiecte?
- In acest moment avem in lucru numai proiectul Eli Park 1, o investitie de 25 de milioane de euro, pentru care am demarat deja lucrarile la prima faza. Vom dezvolta acest proiect in doua etape, pe o un lot de teren de 10 hectare, pe care il detinem in apropiere de Chitila. In perioada urmatoare vom anunta noi proiecte, in afara Bucurestiului.
 
- De ce ati ales Chitila pentru prima dezvoltare logistica?
- Chitila reprezinta viitorul pol logistic al Bucurestiului, atat pentru depozite, cat si pentru productia industriala usoara, in contextul in care centura ocolitoare a Capitalei are deja doua benzi pe sens pe acel tronson si asigura acces rapid catre A1 Bucuresti-Pitesti si spre DN7, DN1 si A3. Potentialul de dezvoltare a acestei zone este foarte mare, avand in vedere si terenurile disponibile pentru constructii, dar si disponibilitatea transportului in comun catre Buftea si Bucuresti.
 
- Care sunt obiectivele pe care vi le-ati propus pentru piata locala?
- Ne propunem sa devenim un dezvoltator local reprezentativ pe segmentul logistic, livrand proiecte de calitate foarte buna, de dimensiune medie (40.000 mp - 50.000 mp), urmarind, in acest fel, sa ne diferentiem de marii competitori corporatisti de pe piata.
 
- Care credeti ca vor fi motoarele pietei dezvoltarilor industriale in urmatorii ani?
- In sectorul in care activam - cel logistic - infrastructura face diferenta. Finalizarea portiunii soselei de centura din zona Chitila a declansat dezvoltarea unui pol logistic. Totodata, cresterea constanta a pietei de e-commerce este o sursa noua de cerere pentru spatii moderne de depozitare. Cel mai mare risc este lipsa de predictibilitate atat in ceea ce priveste proiectele de infrastructura, cat si zona legislativa si fiscala.

Din aceeasi categorie

06 Aug 07:18 | NEPI Rockcastle: Investitii de 788 mil. euro in dezvoltari de retail si energie verde
04 Aug 11:55 | ONE United Properties se extinde in Sibiu, pe componenta rezidentiala si comerciala
01 Aug 12:17 | COLLIERS: Retailul a devenit un catalizator pentru dezvoltarea pietei industriale
31 Iul 07:28 | BAICULESCU CONSTRUCT are in executie contracte de peste 200 de milioane de lei
31 Iul 07:01 | MEVA CONCEPT isi consolideaza pozitia in constructii si infrastructura inteligenta
30 Iul 12:14 | CW Echinox: Dezvoltatorii au in constructie proiecte industriale de 370.000 mp
29 Iul 13:38 | Colliers: Investitorii romani au investit 1,8 miliarde euro in imobiliare in ultimii 10 ani
29 Iul 07:51 | PRIMA CONSTRUCT: Ritm sustinut de lucru si investitii strategice in 2025
28 Iul 07:08 | Autostrada A0 Sud este completa: AKTOR a dat in trafic Lotul 3, Joita-Bragadiru
25 Iul 10:56 | ARACO: Modificarea brusca a politicii de investitii publice transmite semnal negativ
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA