Marți, 10 Iunie 2025
RO EN

CBRE: Redeschiderea mall-urilor: orasele regionale castiga teren in fata Capitalei

Redeschiderea mall-urilor a readus la lucru majoritatea celor 1,2 milioane de angajati care isi desfasoara activitatea in retail. De prima saptamana de activitate au beneficiat in special retailerii si centrele comerciale care au continuat sa investeasca in marketing. Primele date dupa redeschidere arata o performanta relativ mai ridicata a traficului pentru proiectele regionale comparativ cu centrele comerciale din Bucuresti, potrivit CBRE, liderul pietei de consultanta imobiliara.
"Am remarcat un comportament diferit de consum, atat ca vizita in mall, cat si la nivel de achizitie, orasele regionale mari fiind peste media din Bucuresti, cu mai mult de 80% din trafic recastigat. Sunt trei factori care ajuta acest lucru. Logistica afiliata unei cumparaturi online este mai putin dezvoltata in afara Bucurestiului si a impulsionat vanzarile offline din orasele secundare. Al doilea factor este dat de distantele relativ mici din aceste orase, care permit clientilor sa ajunga rapid la mall, evitand mijloacele de transport in comun. Cel de-al treilea factor este dat de marketing si comunicarea online. O veste buna la nivelul intregii tari este ca acei consumatori care s-au intors la mall sunt cumparatori si traficul se traduce in vanzari", a declarat Luiza Moraru, Head of Property Management CEE, CBRE.
Centrele comerciale cu suprafete de peste 15.000 mp, care totalizeaza aproximativ 3,7 milioane mp de spatiu construit la nivelul Romaniei, au fost redeschise pe 15 iunie aproape complet, cu exceptia cinematografelor si zonelor de tip food court. Toate centrele comerciale au implementat masuri extinse de health & safety pentru a asigura securitatea sanitara a clientilor.
Redeschiderea a coincis cu lansarea perioadei de promotii in marile magazine de fashion si accesorii, acestea reprezentand 40-50% din suprafata unui centru comercial. Chiar si in conditiile unor cresteri considerabile ale vanzarilor online, magazinele au redeschis cu un stoc de marfa consistent, fiind un punct de atractie pentru consumatori.
"Mall-urile care au comunicat in toata perioada de izolare si care si-au adaptat comunicarea noii normalitati au castigat o afinitate a publicului mai buna. De asemenea, obiceiurile de consum dobandite in ultimele luni nu trebuie desconsiderate sau minimizate, este necesar ca mallurile sa livreze mesaje acolo unde consumatorul s-a obisnuit acum sa le primeasca, in online si cu precadere in social media", a adaugat Luiza Moraru. 
Proiectele comerciale din orasele regionale vor continua sa inregistreze rezultate in crestere cel putin pana in toamna, potrivit estimarilor CBRE, cand perioada concediilor se va incheia si cei peste 175.000 de studenti vor reveni in Capitala. Lipsa turismului international din Bucuresti si cresterea turismului intern va favoriza, de asemenea, vanzarile centrelor comerciale din afara Bucurestiului. Aceasta situatie nu trebuie perceputa ca o permanenta, ci ca o oportunitate pentru malluri pentru a isi regandi strategia de comunicare si marketing. 
"Performanta mesajelor in social media are la baza trei indicatori: relevanta, functionalitate si empatie. Ceea ce face diferenta, in special in contexte cu puternica incarcatura emotionala, este intelegerea gradului de empatie pe care utilizatorul il poate percepe. Actiunile noastre de property marketing in perioada martie - iunie au avut principiul umbrela al perceptiei consumatorului final, pe scurt sa transmitem mesajele pe care vrem sa le comunicam vazute prin ochii consumatorului si nu din prisma intentiei de informare sau de vanzare", a explicat Razvan Marincoi, Marketing Director Retail & Office, CBRE Romania.
***
CBRE administreaza in Romania un numar de 8 centre comerciale cu o suprafata totala de peste 320.000 mp si un numar de aproximativ 1.000 de chiriasi, care inregistreaza un trafic anual total de peste 59 milioane de vizitatori. Conturile centrelor comerciale de social media coordonate de echipa CBRE Romania sunt constant in top 10, cu o frecventa de 70% pe primele trei locuri in topul centrelor comerciale dupa numarul de impresii organice obtinute, conform sursei Zelist Romania pentru perioada de izolare  (22 martie - 14 iunie).

Din aceeasi categorie

05 Iun 11:18 | Colliers: Tranzactiile cu apartamente au scazut cu 9% in primele 4 luni din 2025
05 Iun 07:50 | ADURO si-a propus cresterea cu 20% a numarului de angajati, in urmatorii ani
04 Iun 07:26 | MAPN: Buget de 2,5 miliarde lei pentru investitii in infrastructura
04 Iun 07:36 | LEVIATAN GROUP: Crestere de pana la 15% a cifrei de afaceri, in 2025
03 Iun 07:04 | CNI: Planul de reorganizare al MDLPA nu afecteaza activitatea de investitii
02 Iun 10:26 | MENARD: Draga Proiectantule, stii ce face pamantul pe care vrem sa construim?
30 Mai 07:27 | WILLEMEN: Volumul de lucrari din domeniul fundatiilor speciale este in crestere
29 Mai 15:27 | CBRE a consiliat tranzactii imobiliare de 1,27 miliarde euro in ultimii 4 ani
29 Mai 11:49 | C&W Echinox: Piata de locuinte pentru inchiriat si camine studentiesti, in crestere
29 Mai 07:23 | CONLAN: Cladiri publice si monumente istorice - investitii si provocari in 2025
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA