Duminică, 02 Noiembrie 2025
RO EN

MEAT schimba legea garantiilor, in sensul responsabilizarii mai mari a vanzatorilor

Guvernul a aprobat ordonanta de urgenta privind anumite aspecte referitoare la contractele de vanzare de bunuri care transpune in legislatia nationala prevederile Directivei (UE) 2019/771, a Parlamentului European si a Consiliului din 20 mai 2019.
Actul normativ stabileste cadrul legal cu privire la contractele de vanzare incheiate intre vanzator si consumator, asigurand un nivel ridicat de protectie a consumatorilor si buna functionare a pietei interne, in special norme privind conformitatea bunurilor cu contractul, masuri corective in caz de neconformitate, modalitati de punere in aplicare a respectivelor masuri corective, precum si garantiile comerciale.
Odata cu aprobarea ordonantei, vanzatorul raspunde fata de consumator pentru orice neconformitate existenta in momentul livrarii bunurilor, care se constatata in termen de doi ani de la data respectiva. In cazul bunurilor cu elemente digitale pentru care contractul de vanzare prevede furnizarea continua de continut digital sau de servicii digitale pentru o anumita perioada, vanzatorul raspunde, de asemenea, pentru orice neconformitate a continutului digital sau a serviciului digital care intervine sau este constatata in termen de doi ani de la momentul livrarii pentru produse cu durata medie de utilizare de pana la cinci ani, respectiv in termen de cinci ani de la data respectiva pentru produse cu durata medie de utilizare de peste cinci ani.
„Noutatea importanta regasita in ordonanta prin care transpunem directiva UE consta in introducerea conceptul de bunuri cu elemente digitale compatibile sau interoperabile cu diverse componente hardware si software. Conformitatea bunurilor cu continut digital sau cu servicii digitale care sunt incorporate in bunuri sau sunt interconectate cu acestea trebuie sa fie evaluate, pentru a se stabili daca elementul de continut digital sau de serviciu digital al unor astfel de bunuri este actualizat in conformitate cu contractul de vanzare”, a declarat ministrul economiei, Florin Spataru.
Vanzatorul poate sa refuze aducerea la conformitate a bunurilor daca atat reparatia, cat si inlocuirea sunt imposibile sau ar crea costuri disproportionate. Acelasi lucru se aplica si in cazul in care reparatia sau inlocuirea este imposibila, iar oricare alta masura corectiva ar crea vanzatorului costuri disproportionate.
Pentru a imbunatati securitatea juridica si a evita inducerea in eroare a consumatorilor, actul normativ prevede ca, in cazul in care conditiile cuprinse in anunturile publicitare asociate privind garantia comerciala sunt mai favorabile pentru consumator decat cele incluse in certificatul de garantie, prevaleaza conditiile mai avantajoase.
Prin aprobarea Ordonantei de urgenta privind anumite aspecte referitoare la contractele de vanzare de bunuri se evita posibilitatea declansarii procedurii de infringement de catre Comisia Europeana impotriva Romaniei, pentru neimplementarea in dreptul intern a prevederilor directivei, avand in vedere ca termenul pentru transpunerea acestei directive a fost 1 iulie 2021.

Din aceeasi categorie

30 Oct 14:46 | Grup EM anunta intentia de listare pe piata AeRO a Bursei de Valori Bucuresti
30 Oct 11:09 | Allianz Trade: Firmele din Romania, reziliente in fata valului global de insolvente
29 Oct 11:02 | COFACE: Aproape 950 de firme de constructii au intrat in insolventa in primele 8 luni
24 Oct 13:21 | ELECTROALFA preia Elcomex, specializata in lucrari de montaj echipamente electrice
22 Oct 10:29 | Consiliul Concurentei amendeaza patru companii pentru trucarea de licitatii CNAIR
20 Oct 11:24 | Legal500 desemneaza Clifford Chance Badea Casa de Avocatura a Anului in Romania
17 Oct 11:49 | PWC: Piata locala de fuziuni si achizitii a crescut la 1,5 miliarde euro, in T3 din 2025
16 Oct 13:33 | Horvath: Performanta financiara, prioritatea nr. 1 pentru companiile din Romania
09 Oct 15:24 | Clifford Chance a asistat Nofar Energy la vanzarea participatiei in Ratesti Solar
09 Oct 07:35 | AON: Programe de asigurare pentru peste 95 km de autostrazi noi in Romania
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA