Duminică, 27 Iulie 2025
RO EN

COMISIA EUROPEANA a avizat fuziunea Lafarge-Holcim

Comisia Europeana (CE) a aprobat fuziunea dintre producatorii de ciment Holcim si Lafarge, care presupune vanzarea fabricilor din Romania ale grupului francez. Procesul de fuziune se va incheia in prima jumatate a anului viitor, lista cu activele din Europa la care cele doua companii vor renunta fiind finalizata, cu exceptia unei schimbari legate de activele din Franta. "Suntem multumiti de decizia autoritatilor europene, ce reflecta seriozitatea cu care ambele companii au pregatit crearea celui mai performant grup de pe piata globala a cimentului. Cu aceasta decizie favorabila, ne mentinem in graficul de incheiere a fuziunii pana la jumatatea anului 2015", a declarat Wolfgang Reitzle, viitorul presedinte al holdingului ce se va infiinta anul viitor. Functia de CEO a grupului Lafarge-Holcim va fi detinuta de actualul manager executiv al producatorului francez, Bruno Lafont.
Potrivit unui comunicat oficial al celor doua companii, acestea vor continua procedurile de vanzare ale activelor convenite in acord cu autoritatile europene specializate in concurenta. Astfel, Lafarge va vinde in totalitate activele din Romania, Germania si Marea Britanie si, partial, operatiuni din Franta, Filipine si Brazilia, in timp ce Holcim va renunta definitiv la cele din Ungaria, Serbia, Slovacia, Canada, si Mauritius si, partial, la cele din Franta, Filipine si Brazilia. Potrivit presei internationale, valoarea totala a activelor care vor fi vandute de Lafarge si Holcim depaseste 7 miliarde euro.
La nivel national, Lafarge va vinde, astfel, cele doua unitati de prosuctie a cimentului, de la Medgidia si Hoghiz, precum si statia de macinare de la Targu Jiu, noul holding urmand a ramane cu fabricile de ciment ale Holcim din Campulung si Alesd, cu statia de macinare si terminalul de ciment la Turda, cu 13 statii ecologice de betoane, trei statii de agregate, doua de lianti speciali si un terminal de ciment in Bucuresti.
Decizia fuziunii dintre Holcim si Lafarge a fost luata la inceputul lunii aprilie 2014, tranzactia urmand a fi realizata prin schimb de actiuni. Va fi creat, astfel, cel mai mare producator de ciment din lume, cu vanzari anuale de 44 miliarde dolari.
 

Din aceeasi categorie

25 Iul 07:00 | WURTH: Optimism moderat, dupa un semestru in care climatul de afaceri isi revine
22 Iul 07:00 | HORNBACH: Beneficiarii raman precauti privind initierea de proiectele mari in 2025
16 Iul 12:41 | Vindem-ieftin.ro: Romania risca un nou exod al fortei de munca din constructii
16 Iul 07:40 | Peikko Romania investeste in tehnologii noi si extinderea productiei locale
14 Iul 17:35 | BRAND Romania deschide o fabrica de componente metalice pentru izolatii la Ploiesti
14 Iul 17:57 | BASF a inceput operarea uzinei de reciclare pentru baterii din Schwarzheide
11 Iul 07:19 | CIROM: Importurile de ciment non-UE, avantajate de lipsa normelor privind emisiile
08 Iul 07:00 | KINGFISHER: Inceput bun al anului fiscal si prognoze optimiste pe termen scurt
30 Iun 07:52 | Regulamentul UE revizuit pentru comercializarea produselor pentru constructii
30 Iun 07:00 | WIENERBERGER: Rezultate solide in trimestrul intai datorate inovarii si rezilientei
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA