Luni, 15 Decembrie 2025
RO EN

MR. BRICOLAGE: Consolidarea pozitiei pe piata prin parteneriatul cu Sevea

In trimestrul al treilea al anului fiscal 2011, grupul francez Mr. Bricolage a consemnat o majorare de 0,5% a cifrei de afaceri, volumul vanzarilor atingand nivelul de 153,16 milioane de euro. Cea mai importanta actiune care a avut loc in ultima perioada a fost constituita de finalizarea negocierilor pentru semnarea unui contract de colaborare cu Sevea Group. Noul parteneriat comercial are ca obiectiv consolidarea pozitiilor celor doua entitati economice, urmarindu-se utilizarea la maximum a capacitatii de distributie detinute de Mr. Bricolage si exploatarea know-how-ului Sevea in sectorul de gradinarit. Colaborarea actuala reprezinta, de fapt, o continuare a unui parteneriat existent intre unitatea centrala de service Les Briconautes si doua filiale ale Pollen Group (parte a Sevea). Conform declaratiilor managerilor celor doua companii, intre acestea exista un nivel inalt de sinergie, ceea ce va duce la obtinerea unor avantaje nete pe termen mediu si lung, dintre care pot fi enumerate: optimizarea performantei economice si majorarea incasarilor  Sevea, prin facilitarea realizarii aprovizionarii la costuri optime; consolidarea pozitiei strategice a Mr. Bricolage, care este in prezent lider pe segmentul independent de retail si completarea ofertei acestei retele. Informatii suplimentare, la www.mr-bricolage.com    

Din aceeasi categorie

12 Dec 06:10 | VEKA Romania consolideaza reteaua de parteneri si investeste in inovatie sustenabila
11 Dec 06:00 | CRH obtine rezultate-record in trimestrul al treilea, cu venituri si profit in crestere
04 Dec 06:00 | HENKEL: Vanzari de peste 5 miliarde euro si reconfirmare a estimarilor optimiste
03 Dec 06:00 | HEIDELBERG Materials: Lider in decarbonizarea industriei materialelor de constructii
26 Noi 06:00 | SAINT-GOBAIN: Revenire pe piata europeana și vânzări de peste 11,5 miliarde euro
24 Noi 06:00 | COVESTRO: Evolutia confirmă eficiența măsurilor de reducere a costurilor din 2025
19 Noi 17:50 | KNAUF Gips incepe in martie lucrarile la fabrica din Huedin, investitie 88 mil. euro
19 Noi 06:00 | BASF raporteaza vanzari de peste 4,3 miliarde euro si conservarea profitului
18 Noi 11:29 | SIPEX: Afaceri de 256 milioane de lei in primele 9 luni ale anului 2025 (+2%)
17 Noi 10:22 | ROCA Industry: Afaceri de 493 milioane lei in primele 9 luni, in crestere cu +4,5%
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA