Luni, 15 Septembrie 2025
RO EN

STUDIU: Piata de tubulatura sanitara profita de revigorarea constructiilor

Un studiu dat recent publicitatii de Interconnection Consulting releva faptul ca piata de tubulatura sanitara din sase state europene (Germania, Marea Britanie, Italia, Franta, Benelux si Polonia) are perspective certe de crestere, care se va realiza intr-un ritm mediu anual de 2%, cel putin pana in 2020. Daca se exclude Marea Britanie din cercetarea respectiva, pentru tarile aflate pe partea continentala rezulta o dinamica si mai buna, ce atinge 3,5%. In mod natural, la aceasta evolutie optima o contributie semnificativa o are inclusiv revigorarea industriei constructiilor, care a avut loc la nivelul tuturor regiunilor analizate. Astfel, doar in Germania se preconizeaza ca segmentul isi va imbunatati anual performatele cu 3,9%, aceasta in special datorita cererii sustinute de locuinte sociale in Berlin, Munchen, Hamburg etc. In ceea ce priveste Italia si Franta, avansul va fi usor mai moderat, in special din cauza diverselor incertitudini politice. Cu toate acestea, trendul general se va mentine ascendent, ceea ce va duce, foarte probabil, la un spor de 3,2% al livrarilor din Hexagon (in conditiile in care pe piata rezidentiala numarul unitatilor date in folosinta a crescut cu 8,7% fata de 2016). Analiza structurala a pietei realizata de expertii de la Viena indica faptul ca, din totalul produselor comercializate, cea mai mare parte (50,7%) este aferenta tubulaturii pentru apa rece si ACM. De asemenea, se constata o crestere masiva a interesului pentru produsele inovatoare, tevile multistratificate avand un ritm de crestere de 7,4%, iar cele din mase plastice de 7,1%. De mentionat faptul ca toate majorarile respective au fost realizate in detrimentul sistemelor metalice, a caror cota va ajunge in 2020 la 22,5%. Interesant de precizat este faptul ca in Benelux ponderea sistemelor pentru incalzire in pardoseala este de 45,8%, iar in Germania de 38%, ceea ce demonstreaza orientarea clientilor catre astfel de solutii deosebit de eficiente din punct de vedere energetic.

Din aceeasi categorie

15 Sep 07:42 | SRG militeaza pentru integrarea pompelor de caldura geotermale in politica energetica
12 Sep 17:36 | MS: Concurenta mare pentru servicii supervizare de 23 mil. lei extindere retea de apa
12 Sep 07:00 | GEBERIT: Crestere cu 1,7% a cifrei de afaceri, pe baza majorarii volumelor de livrari
03 Sep 17:24 | Consitrans si Aquaproiect vor sa elaboreze documentatii pentru amenajari de irigatii
03 Sep 17:01 | RESOURCING Environmental va superviza extinderea retelei de apa din Bacau
03 Sep 11:30 | RAMBOLL castiga servicii de consultanta de 12 mil. euro pentru Apa Canal 2000 Pitesti
02 Sep 07:00 | ARISTON obtine o redresare vizibila a rezultatelor, ca urmare a cresterii cererii in 2025
02 Sep 07:00 | MITSUBISHI ELECTRIC: Crestere puternica a cererii legate de noua inteligența artificiala
25 Aug 13:06 | ARISTON: Mai putin de jumatate dintre romani verifica anual centrala termica
14 Aug 07:00 | GF isi extinde continuu prezenta pe piete-cheie si vizeaza segmentul solutiilor de flux
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA