Vineri, 07 Noiembrie 2025
RO EN

Delgaz Grid va investi 143 milioane euro in modernizarea retelelor de distributie

Delgaz Grid, companie membra a Grupului E.ON Romania, va investi in acest an 719 milioane de lei (143 milioane euro), prioritar pentru modernizarea, extinderea, automatizarea si digitalizarea retelelor de distributie a gazelor naturale si energiei electrice, acesta fiind cel mare buget alocat in ultimii 17 ani, de la intrarea E.ON pe piata de energie din Romania.
Scopul investitiilor il reprezinta cresterea calitatii serviciilor in ceea ce priveste continuitatea si siguranta, precum si a numarului clientilor racordati la retea pentru a beneficia de alimentarea cu gaze naturale si energie electrica. 
„Sectorul energetic este unul strategic si, de aceea, prin toate investitiile noastre dorim sa contribuim la dezvoltarea unui sistem de distributie modern, sustenabil, capabil sa se inscrie cu succes pe drumul tranzitiei verzi, avand in centrul preocuparilor cresterea satisfactiei consumatorilor pe care ii deservim”, declara Cristian Secosan, directorul general al Delgaz Grid.
In 2021, compania a realizat investitii totale de 672 de milioane de lei (137 milioane euro), din care peste 325 de milioane de lei (66 milioane euro) pe partea de gaze naturale, sistemul de distributie fiind modernizat (prin inlocuire si protectie catodica) pe o lungime de 275 de km. Totodata, reteaua a fost extinsa cu 575 de km si au fost racordati aproximativ 48.000 de noi consumatori. De asemenea, in parteneriat cu autoritatile locale au fost infiintate 5 noi distributii.
Pe partea de energie electrica, valoarea investitiilor a fost de aproximativ 347 de milioane de lei (71 milioane euro). Reteaua electrica a fost modernizata pe o lungime de 437 km si au fost montate 353 de echipamente automatizate. Au fost realizate lucrari de modernizare la echipamente din 114 statii de transformare. De asemenea, au fost modernizate peste 585 de posturi de transformare, 237 dintre acestea fiind integrate in SCADA. Tot anul trecut, reteaua a fost extinsa cu 532 de km si au fost racordati aproximativ 16.000 de noi consumatori. In aceeasi perioada au fost montate peste 12.600 contoare SMART.
 
Investitii 2022
In acest an, compania si-a propus sa investeasca 719 milioane de lei (143 milioane euro), aceasta fiind o suma record de la intrarea E.ON pe piata din Romania. Aditional, se vor executa lucrari in valoare de aproximativ 122 milioane de lei (24 milioane euro) pentru investitii in extinderile de retele si bransamente noi, valoare din care compania va rambursa esalonat sume catre clienti, conform prevederilor legale in vigoare.
Gaze naturale – sunt prevazute investitii in valoare de 367 milioane de lei (73 milioane euro), in crestere cu 10,6% fata de anul 2021, obiectivul principal fiind modernizarea de conducte si bransamente de gaze naturale pe o lungime de circa 230 de kilometri. In colaborare cu autoritatile locale, vor fi infiintate 11 distributii noi de gaze naturale in judetele Iasi, Hunedoara, Cluj, Maramures, Botosani, Neamt, Sibiu si Suceava.
Energie electrica – sunt programate investitii in valoare de 352 milioane de lei (70 milioane euro), din care 79 milioane de lei (15.6 milioane euro) reprezinta fonduri UE. Printre prioritatile companiei se afla reabilitarea si modernizarea retelelor, dar si automatizarea infrastructurii, contorizarea inteligenta si integrarea in sisteme avansate de management al retelei, energiei si fluxurilor de date. De asemenea, extindem retelele de distributie pentru racordarea de noi consumatori.
Pentru perioada 2022-2024, Delgaz Grid a planificat investitii de circa 16 milioane de lei pentru montarea a inca 249 de echipamente telecomandate pentru automatizarea retelelor aeriene de medie tensiune si de circa 25 de milioane de lei pentru automatizarea retelelor subterane de medie tensiune din mediul urban, prin modernizarea si integrarea in SCADA a 91 de posturi de transformare.
SMART Metering – in acest an ne-am propus instalarea a circa 58.000 de contoare inteligente. Pentru perioada 2022-2028 ne propunem montarea a inca 381.000 de contoare, ceea ce inseamna ca 45% dintre clienti vor avea instalate contoare inteligente pana la sfarsitul anului 2028.

Din aceeasi categorie

30 Oct 14:28 | DEPUNERE documentatie de emitere Certificat de Urbanism pentru A13 Brasov-Bacau
30 Oct 14:33 | UMB semneaza contracte de executie pentru A8 Grinties-Pipirig si DEx Focsani-Braila
30 Oct 11:52 | Planseul Unirii: Betonare planseu peste Dambovita si extindere organizare de santier
30 Oct 08:07 | A13 Brasov-Bacau: Traseu optimizat, cu tunel la Lempes si noi noduri rutiere
24 Oct 15:48 | FIRME mari de constructii liciteaza intretinere drumuri de 55 mil. euro din Suceava
24 Oct 14:11 | PORR Construct depaseste 80% progres fizic pe Sectiunea 4 a Autostrazii Sibiu-Pitesti
23 Oct 10:23 | BRASOV: Lucrarile de apa si drumuri din Tara Fagarasului, corelate pentru eficienta
22 Oct 14:53 | CONSTRUCTII ERBASU construieste legatura rutiera Satu Mare - Frontiera cu Ungaria
20 Oct 12:58 | TECNIC a furnizat servicii de supervizare la lotul 2 (Mizil-Buzau), A7 Ploiesti-Buzau
17 Oct 17:36 | LICITATIE de 119 milioane euro pentru constructia Variantei de ocolire Vaslui
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA