Joi, 26 Iunie 2025
RO EN

DOLJ: O asociere de trei firme a adjudecat un contract de 12 milioane de euro

In curand, in municipiul Craiova vor fi initiate lucrarile din cadrul unui proiect in valoare de peste 76 milioane de lei (16,8 milioane de euro), a carui finantare a fost asigurata din fonduri nerambursabile, prin Programul Operational Regional. Din suma totala alocata obiectivului de investitii, lucrarile de constructii-montaj insumeaza 52,9 milioane de lei (peste 12 milioane de euro), contractul de executie fiind adjudecat, recent, de un consortiu format din firmele Recon SA (Craiova) - in calitate de lider de asociere -, Ramber Romania (Bucuresti) si TCIF SA (Craiova). Proiectul, denumit “Amenajare si revitalizare a centrului istoric al municipiului Craiova”, vizeaza imbunatatirea infrastructurii urbane din arealul de 12,5 hectare, care sa asigure atat conservarea si perpetuarea mostenirii cultural-istorice, cat si a conceptului arhitectural al orasului. Lucrarile propriu-zise prevad imbunatatirea infrastructurii rutiere si edilitare din zona aflata intr-un proces accelerat de degradare (Lipscani, Romania Muncitoare, Theodor Aman, Traian Demetrescu, Romain Rolland, Oltet, Dreptatii, Panait Mosoiu, Fratii Buzesti si Nicolae Plopsor), modernizarea a 23.230 mp de spatii publice urbane, amenajarea a 1.254 de spatii verzi, conservarea stilului architectural, inlocuirea retelelor electrice si de iluminat stradal, montarea unor sisteme de supraveghere, precum si dotarea cu mobilier urban si stradal adecvat.  
Avand in vedere faptul ca durata de implementare prevazuta in contractul de finantare incheiat la jumatatea anului trecut este de 25 de luni, firmele de constructii mai au la dispozitie 10 luni pentru a finaliza lucrarile propriu-zise, la care se adauga inca un an, reprezentand perioada de garantie. Cu toate acestea, compania Recon SA, care a mai realizat o serie de obiective importante in orasul de origine (Sala Polivalenta, Muzeul Olteniei, Centrul Multifunctional etc.), este recunoscuta pentru predarea in avans a celor mai multe dintre proiectele contractate. “Ne bazam pe o organizare foarte stricta si precisa, pe ingineri foarte bine pregatiti, pe grafice concrete de executie si pe o urmarire permanenta a calitatii lucrarilor si a termenelor de finalizare. Totodata, depunem in permanenta eforturi pentru a termina lucrarile inainte de data prevazuta in contract, pentru ca astfel diminuam costurile de productie”, a declarat Marian Petcu, director general al Recon SA. Consortiul castigator a realizat singura documentatie admisibila, din totalul de opt oferte analizate de autoritatile locale pentru acest proiect. Informatii suplimentare, la www.reconsa.ro
 

Din aceeasi categorie

25 Iun 11:56 | Aeroportul Baneasa se extinde cu nou terminal cu o capacitate de 800 pasageri/ora
24 Iun 17:36 | LICITATIE de 14 mil. euro constructie camin studentesc (P+9E), in Campus Grozavesti
24 Iun 13:50 | Electromontaj va construi linia electrica aeriana 400 kV Timisoara - Arad
23 Iun 16:37 | LUCRARI de 112 mil. euro pentru reabilitarea amenajarilor de irigatii (5 loturi)
23 Iun 15:51 | LICITATIE de 45 mil. euro pentru reabilitare retele termice in municipiul Constanta
23 Iun 15:26 | ACI Cluj si DICO & Tiganas au inceput constructia noului camin studentesc in Oradea
23 Iun 11:54 | Radacini Estate investeste 8 milioane euro intr-un nou parc comercial in Chitila
23 Iun 07:22 | MEC: Investitii de peste un miliard de euro in infrastructura educationala
20 Iun 16:03 | CIGA Energy si HILL vizeaza consultanta pentru unitati de cogenerare la CTE Progresu
20 Iun 16:23 | LICITATIE de 40 mil. euro pentru construirea noului Spital Orasenesc Titu, Dambovita
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA