Luni, 15 Decembrie 2025
RO EN

VICTOR CONSTRUCT: Diversificarea portofoliului a contribuit la mentinerea incasarilor

In prezent, societatea Victor Construct (din Botosani) realizeaza lucrarile de proiectare a unui obiectiv important de investitii din judetul Neamt, adjudecat in asociere cu Asiri International (din Piatra Neamt), la finele lunii octombrie a.c. „Acordul cadrul, cu o valoare de peste 47 milioane de lei, vizeaza constructia unui depozit judetean de deseuri nepericuloase in localitatea Girov, cu o capacitate de 4 milioane metri cubi, din care prima celula ce se va construi are o capacitate proiectata de aproape un milion metri cubi si o durata de exploatare de 5 ani. De asemenea, contractul prevede inchiderea depozitelor neconforme de deseuri din Bicaz, Roman si Targu Neamt, cuprinzand inclusiv proiectul tehnic si detalii de executie, precum si executia lucrarilor de inchidere. Suprafata terenului pe care va fi amplasat obiectivul de investitii, finantat din surse nerambursabile (prin Fondul European de Dezvoltare Regionala), va avea 9 hectare, acesta urmand a fi dat in folosinta cel mai devreme la inceputul anului 2014”, a declarat Mihaela Popa, responsabil de proiect. Totodata, in intervalul noiembrie 2012 - noiembrie 2013, compania de antrepriza executa o lucrare similara in judetul de origine, in care, pe raza localitatilor Victoria si Tocileni, va construi 36 de colectoare secundare si noua principale, conducte de pompare, precum si trei statii de pompare si una de epurare. In luna septembrie a.c., firma a castigat un alt proiect de anvergura, constand in reabilitarea si modernizarea urbana a municipiului Dorohoi, insa, din cauza unor contestatii, contractul nu poate fi semnat inca, procedura fiind suspendata temporar, pana la clarificarea situatiei. In pofida faptului ca, din cele sase oferte depuse pentru acest proiect - toate fiind declarate eligibile - cea care se incadreaza in criteriul principal de atribuire (respectiv pretul cel mai scazut) este cea care apartine societatii Victor Construct (in asociere cu Test Prima, din Suceava), companiile competitoare au contestat exact valoarea ofertei castigatoare, pe motiv de nejustificare a costurilor. Desi compania este specializata in executia lucrarilor de constructii civile si industriale, in ultimii trei ani s-a implicat intr-o serie de proiecte edilitare (finantate din fonduri europene), care au contribuit semnificativ la mentinerea incasarilor la un nivel constant, situat la circa 70 milioane de lei in fiecare an. Informatii suplimentare, la www.victorconstruct.com

Din aceeasi categorie

15 Dec 06:25 | Fundatia Bog’Art: Valorile familiei Doicescu, transpuse in proiecte de viitor
15 Dec 06:30 | Investitii publice 2026: Cum isi structureaza CNI prioritatile si proiectele majore
15 Dec 06:17 | VIAROM estimeaza afaceri de 321 milioane lei in 2025 si se pregateste anul aniversar
10 Dec 12:48 | Supertree: Piata de spatii de coworking a crescut cu 20% in 2025 fata de anul trecut
10 Dec 12:36 | Gala Star Construct 2025: Eveniment-reper pentru industria locala de constructii
10 Dec 06:49 | ANALIZA: "Reset" calitativ pe piata noilor cladiri de birouri si spatii hoteliere
10 Dec 06:00 | CTP: Venituri din chirii mai mari cu 15%, randament de 10% si perspective optimiste
09 Dec 12:57 | Skanska, unul dintre cei mai buni angajatori din lume pentru al patrulea an la rand
09 Dec 10:18 | Florian Gheorghe si Cosmin Dinu intra in actionariatul Activ Property Services
08 Dec 10:24 | SVN Credit: Inceputul anului 2026 vine cu dobanzi ipotecare mai mici
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA