Luni, 15 Decembrie 2025
RO EN

SVN Romania: Afaceri de 4 milioane de euro in primul an de activitate

Compania de consultanta imobiliara SVN Romania estimeaza o cifra de afaceri de aproximativ patru milioane de euro in 2019, primul an de activitate pe piata locala, fiind unul dintre cei mai mari consultanti imobiliari locali. Traiectoria foarte buna pe care se inscrie compania a fost recunoscuta in cadrul International Property Awards, eveniment prestigios la nivel european, unde compania a obtinut distinctii pentru Cea mai buna agentie locala si Cea mai buna agentie locala de marketing imobiliar.
"Ne-am consolidat pozitia de lider pe segmentul rezidential din Bucuresti, unde suntem consultantul unora dintre cele mai mari proiecte, precum Cosmopolis si Belvedere Residences si unde am vandut, direct de la dezvoltator, peste 1.000 de apartamente in primul semestru. Avem o prezenta puternica pe segmentul de property management, colegii din Cluj-Napoca au o pozitionare puternica pe segmentul de birouri, iar cei de la Credit & Financial Solutions au o activitate tot mai ampla. Pentru 2020 avem ca obiectiv extinderea activitatii pe segmentul de birouri si deschiderea unui nou birou regional in Brasov", a declarat Andrei Sarbu, CEO SVN Romania.
International Property Awards are loc anual la Londra si a ajuns la a 26-a editie. Un juriu format din peste 80 de experti din domeniu evalueaza sute de proiecte si echipe profesionale active in industria imobiliara, acordand distinctii pentru peste 45 de categorii. Aditional, anual sunt organizate evenimente similare si in Bangkok (Thailanda) si Toronto (Canada), pentru sectoarele imobiliare din America de Nord si Centrala, Africa si regiunea Asia - Pacific.
Festivitatea de acordare a distinctiilor International Property Awards va avea loc la Londra, pe 24 octombrie.
SVN International Corp. are peste 200 de birouri in opt tari si regiuni (Australia, Caraibe, Coreea de Sud, Canada, Mexic, Romania, Rusia si Statele Unite ale Americii), in care activeaza peste 1.600 de  consultanti imobiliari si personal administrativ.

Din aceeasi categorie

15 Dec 06:25 | Fundatia Bog’Art: Valorile familiei Doicescu, transpuse in proiecte de viitor
15 Dec 06:30 | Investitii publice 2026: Cum isi structureaza CNI prioritatile si proiectele majore
15 Dec 06:17 | VIAROM estimeaza afaceri de 321 milioane lei in 2025 si se pregateste anul aniversar
10 Dec 12:48 | Supertree: Piata de spatii de coworking a crescut cu 20% in 2025 fata de anul trecut
10 Dec 12:36 | Gala Star Construct 2025: Eveniment-reper pentru industria locala de constructii
10 Dec 06:49 | ANALIZA: "Reset" calitativ pe piata noilor cladiri de birouri si spatii hoteliere
10 Dec 06:00 | CTP: Venituri din chirii mai mari cu 15%, randament de 10% si perspective optimiste
09 Dec 12:57 | Skanska, unul dintre cei mai buni angajatori din lume pentru al patrulea an la rand
09 Dec 10:18 | Florian Gheorghe si Cosmin Dinu intra in actionariatul Activ Property Services
08 Dec 10:24 | SVN Credit: Inceputul anului 2026 vine cu dobanzi ipotecare mai mici
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA