Miercuri, 17 Decembrie 2025
RO EN

SKANSKA: Piata interna are sanse certe de dezvoltare sustenabila

Grupul suedez Skanska este prezent pe piata din Romania din anul 2011, compania implicandu-se pe doua segmente principale: dezvoltarea de proiecte imobiliare si derularea activitatilor de antreprenoriat general în constructii. Primul obiectiv de mare anvergura, la care lucrarile au demarat la inceputul acestui an, este reprezentat de proiectul Green Court Bucharest. Amplasat in zona Barbu Vacarescu – Floreasca, din Capitala, acesta va fi format din trei cladiri de birouri, care beneficiaza, in prezent, de precertificarea LEED Gold, document emis de Consiliul American pentru Cladiri Verzi (USGBC). Conform declaratiilor echipei de management Skanska Romania, dezvoltarea Green Court Bucharest va avea loc in mod progresiv, pe masura ce cladirile finalizate vor fi inchiriate. De asemenea, in cazul in care segmentul respectiv va consemna o evolutie optima astfel incat sa se justifice alocarea de fonduri suplimentare, in viitorul apropiat este posibila deschiderea altor santiere similare. Pentru actualul proiect, termenul de finalizare este prognozat la inceputul lui 2017.  Piata locala se afla intr-o etapa incipienta in ceea ce priveste constructia imobilelor care sa respecte principiile dezvoltarii durabile. ”Se observa din exemplul polonez, unde ideea de sustenabilitate a devenit tot mai importanta, iar utilizatorii incep sa aprecieze in mod real beneficiile pe care un astfel de imobil le asigura, cum ar fi, de exemplu, cresterea gradului de confort, scaderea costurilor cu energia etc. De asemenea, investitorii care cumpara imobilele construite de Skanska (de regula, fonduri de investitii, banci etc.) se orienteaza in functie de avantajele financiare pe care asemenea active le asigura pe termen lung. Urmatoarea abordare, care poate fi observata pe pietele mature, cum ar fi, de exemplu, cele din Peninsula Scandinava, este aceea ca anumiti consumatori sunt dispusi sa aloce fonduri mai mari pentru a beneficia de privilegiile unei cladiri certificate din punct de vedere al sustenabilitatii, ceea ce inseamna, de fapt, existenta unor noi oportunitati de marketing pentru proprietari. In acest moment ideea dezvoltarii durabile constituie un concept interesant pentru Romania, iar procesul respectiv va evolua in mod similar celui din Polonia, insa cu o viteza adaptata la conditiile nationale specifice”, a mentionat Richard Burleigh, presedinte Skanska Constructii Romania

Din aceeasi categorie

17 Dec 06:29 | Eco Garden Construct: Consolidare competitiva si extinderea retelei de francize
17 Dec 06:19 | CONLAN: Urmeaza un an de maturizare si selectie naturala pe piata de constructii
16 Dec 06:30 | SITE BAU CONSTRUCT: Partener de incredere pentru fabrici, spitale si centre de retail
16 Dec 06:07 | ELECTROMONTAJ: Cifra de afaceri record si peste 200 de proiecte in executie
15 Dec 06:25 | Fundatia Bog’Art: Valorile familiei Doicescu, transpuse in proiecte de viitor
15 Dec 06:30 | Investitii publice 2026: Cum isi structureaza CNI prioritatile si proiectele majore
15 Dec 06:17 | VIAROM estimeaza afaceri de 321 milioane lei in 2025 si se pregateste anul aniversar
10 Dec 12:48 | Supertree: Piata de spatii de coworking a crescut cu 20% in 2025 fata de anul trecut
10 Dec 12:36 | Gala Star Construct 2025: Eveniment-reper pentru industria locala de constructii
10 Dec 06:49 | ANALIZA: "Reset" calitativ pe piata noilor cladiri de birouri si spatii hoteliere
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA