Luni, 03 Noiembrie 2025
RO EN

PORR: Venituri de 369 milioane euro obtinute in Romania, Cehia si Slovacia

Grupul austriac de constructii PORR a obtinut venituri de 369 milioane de euro in primele noua luni din 2021 in regiunea Europei Centrale si de Est, unde sunt incluse operatiunile din Romania, Cehia si Slovacia. Cifra de afaceri regionala a crescut cu 2,7% comparativ cu nivelul din aceeasi perioada a anului 2020. "In timp ce evolutii semnificative au fost inregistrate in sectorul constructiilor de cladiri din Cehia si in Slovacia, dar si pe piata lucrarilor de infrastructura din Romania, constructiile de cladiri din Romania s-au inscris pe un trend de scadere", se precizeaza in cel mai recent raport financiar publicat de grupul PORR.
La finele lunii septembrie 2021, in cele trei tari grupul PORR avea un portofoliu de contracte cu o valoare totala de 739 milioane de euro, in crestere cu aproape 23% fata de nivelul inregistrat in septembrie 2020. Valoarea noilor contracte a cumulat 468 milioane de euro (+88,2%), cele mai mari fiind in sectorul de constructii de cladiri din Romania si in cel de infrastructura din Cehia si Slovacia. Cele mai mari proiecte nou-contractate vizeaza constructia tunelului Višňové, pse autostrada slovaca D1, dar si a ansamblului rezidential Riverpark Modrany, din Praga (Cehia).
Totodata, in ultimele luni din 2021, grupul PORR a contractat in Romania constructia sectorului 4 al Autostrazii Sibiu-Pitesti, dar si extinderea retelelor de apa si canalizare din judetul Ilfov. De asemenea, compania participa la alte licitatii pentru alte proiecte de infrastructura in Romania.
"Sectorul de constructii din Romania, Cehia si Slovacia continua sa beneficieze de finantari extensive din fonsuri europene, dar si din bugetele ce vor fi disponibile prin planurile de redresare si rezilienta. Investitiile in infrastructura se vor mentine, asadar, la niveluri ridicate pe termen lung, in toate cele trei tari, in timp ce oportunitati deosebite vor aparea si pe piata de constructii de cladiri din Cehia", se mai precizeaza in documentul citat.
La nivel de grup, in intervalul ianuarie-septembrie 2021, PORR a realizat venituri totale de 4,13 miliarde euro, in crestere cu 9,4% fata de aceeasi perioada din 2020, evolutii la o dinamica peste medie fiind inregistrate in Austria si Polonia. La finele lunii septembrie 2021, portofoliul de contracte la nivel de grup a atins un nivel de aproape 7,8 miliarde euro.
"Cu un portofoliu de 7,8 miliarde euro si un nivel stabil al balantei financiare, grupul PORR se pozitioneaza optim pentru noi castiguri viitoare. Suntem pregatiti pentru o noua etapa de crestere profitabila", a declarat Karl-Heinz Strauss, CEO al grupului PORR.
Pentru intregul an 2021, conducerea grupului PORR estimeaza ca veniturile vor fi cuprinse intre 5,3 si 5,5 miliarde euro, in contextul unei marje de profitabilitate (EBT) de 1,3%-1,5%. Board-ul executiv al companiei este optimist in privinta faptului ca masurile implementate vor imbunatati nivelul castigurilor, care vor reveni sustenabil la nivelurile anterioare pandemiei.

Din aceeasi categorie

31 Oct 06:00 | McKinsey: Piata constructiilor modulare este fragmentata, insa va creste accelerat
31 Oct 06:00 | WDP isi consolideaza cresterea sustenabila prin investitii strategice in trimestrul trei
29 Oct 10:53 | REDPORT: Prevanzari si preinchirieri de peste 50 milioane euro in primele 10 luni
28 Oct 15:33 | CGA Home Consulting preia in exclusivitate vanzarile proiectului HORIZON CITY
28 Oct 10:14 | Ipotecare.ro: Romania si Bulgaria au cele mai ieftine credite ipotecare din regiune
23 Oct 09:43 | HERCESA va livra cea de-a 30.000-a locuinta in 2025, la aniversarea de 50 de ani
23 Oct 07:49 | Activ Property: Piata spatiilor industriale din Romania trece de 8 mil. mp in 2025
22 Oct 14:55 | REDPORT il numeste pe Sorin Ioan Blaga in functia de Chief Commercial Officer
22 Oct 12:46 | One United Properties: Vanzari rezidentiale de 137,7 mil. euro in primele 9 luni
22 Oct 12:25 | Investitiile in aparare, energie si resurse vor impulsiona piata industriala
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA