Marți, 16 Decembrie 2025
RO EN

MECMA: Bechtel este interesat de constructia reactoarelor nucleare 3 si 4

Concernul american Bechtel International, constructorul Autostrazii Transilvania, este unul dintre grupurile interesate de constructia reactoarelor nucleare 3 si 4 din cadrul centralei de la Cernavoda, proiect in valoare de peste 3,2 miliarde euro. Potrivit unui comunicat emis de Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri (MECMA), pentru realizarea aceleiasi investitii alte doua consortii au trimis scrisori de intentie societatii EnergoNuclear SA, compania care gestioneaza proiectul. Primul joint-venture este format din SNC Lavalin Nuclear, din Canada (lider de proiect), Ansaldo Nucleare (Italia) si Elcomex IEA (Romania), iar cel de-al doilea este format din Atom Technoprom si alte patru firme, toate din Federatia Rusa. "Comisia de evaluare va analiza, in perioada urmatoare, documentatia depusa, in scopul calificarii candidatilor pentru celelalte faze ale procedurii: clarificarea specificatiei tehnice a centralei nucleare, prezentarea si negocierea ofertelor preliminare /finale, stabilirea ofertei castigatoare si atribuirea contractului", se arata in comunicat. Procedura de achizitie a contractului a fost inceputa la mijlocul lunii septembrie 2010 si se estimeaza ca se va incheia la jumatatea anului viitor.
Potrivit planurilor tehnice aferente investitiei, primul reactor va deveni functional in anul 2017, dupa finalizare unitatea urmand a avea o capacitate suplimentara de 1.400 MW, dublandu-se cantitatea de energie nucleara livrata, in prezent, de reactoarele 1 si 2, care asigura circa 20% din productia de energie electrica din Romania.
Compania de proiect EneregoNuclear SA a fost infiintata in anul 2008 fiind controlata de statul roman, prin societatea Nuclearelectrica (cu o participatie de 60,15%). Ceilalti actionari sunt: RWE (Germania), Enel (Italia) si GDF Suez (Franta), fiecare avand cate 9,15% din titluri, in timp ce ArcelorMittal Romania si Iberdrola (Spania) detin cate 6,2% din actiuni. Potrivit unor informatii recente, GDF Suez, Iberdrola si RWE au decis sa se retraga din cadrul acestui proiect, invocand incertitudinile economice si pe cele referitoare la piata energiei.

Din aceeasi categorie

16 Dec 06:30 | SITE BAU CONSTRUCT: Partener de incredere pentru fabrici, spitale si centre de retail
16 Dec 06:07 | ELECTROMONTAJ: Cifra de afaceri record si peste 200 de proiecte in executie
15 Dec 06:25 | Fundatia Bog’Art: Valorile familiei Doicescu, transpuse in proiecte de viitor
15 Dec 06:30 | Investitii publice 2026: Cum isi structureaza CNI prioritatile si proiectele majore
15 Dec 06:17 | VIAROM estimeaza afaceri de 321 milioane lei in 2025 si se pregateste anul aniversar
10 Dec 12:48 | Supertree: Piata de spatii de coworking a crescut cu 20% in 2025 fata de anul trecut
10 Dec 12:36 | Gala Star Construct 2025: Eveniment-reper pentru industria locala de constructii
10 Dec 06:49 | ANALIZA: "Reset" calitativ pe piata noilor cladiri de birouri si spatii hoteliere
10 Dec 06:00 | CTP: Venituri din chirii mai mari cu 15%, randament de 10% si perspective optimiste
09 Dec 12:57 | Skanska, unul dintre cei mai buni angajatori din lume pentru al patrulea an la rand
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA