Marți, 28 Octombrie 2025
RO EN

IULIUS GROUP: Lider al pietei de retail, dupa inaugurarea Palas - Iasi

Cel mai important obiectiv al companiei Iulius Group (din Iasi) - concretizat in 2012 - a fost reprezentat de finalizarea lucrarilor la complexul mixt Palas Iasi, acesta fiind cel de-al cincilea proiect de retail din portofoliul societatii, precum si cea mai mare investitie privata din zona nord-estica a tarii, din punct de vedere valoric aceasta situandu-se la 265 milioane de euro. Prin adaugarea in portofoliu a acestei investitii, compania si-a consolidat pozitia de lider pe piata autohtona in dezvoltarea si managementul centrelor comerciale, ansamblul reprezentand primul proiect de tip ”lifestyle center” pe plan autohton. „Lucrarile de constructie au fost demarate in anul 2008, ansamblul fiind inaugurat oficial pe 31 mai 2012. Anterior acestei date, in august 2010 a devenit functionala o prima cladire de birouri clasa A, iar in 2011 au fost deschise alte doua imobile cu aceeasi destinatie. Ansamblul Palas are o suprafata construita totala de circa 320.000 mp, cuprinzand: Palas Mall (cu o arie inchiriabila de 54.200 mp), Palas Shopping Street (6.300 mp), United Business Center (trei cladiri de birouri de peste 20.000 mp), 70 de apartamente, un hotel (ce va fi definitivat in primul semestru din 2013), o parcare subterana cu o capacitate de 2.500 de locuri (investitie de circa 73 milioane de euro), 50.000 mp de spatii verzi (2,5 milioane de euro), Congress Hall Palas (trei sali de evenimente, simpozioane si conferinte, cu o capacitate de 600 de locuri) etc. In 2012, inclusiv in reteaua noastra, au continuat inaugurarile de magazine noi, in special ale unor marci care aveau planuri de extindere in afara Capitalei. Marii retaileri vor continua sa se extinda in provincie inclusiv in 2013, alegand proiecte dezvoltate de companii cu experienta. Cifra de afaceri inregistrata in perioada ianuarie - septembrie 2012 pentru cele patru centre comerciale Iulius din tara s-a ridicat la 33,99 milioane de euro, iar in perioada similara a anului trecut rezultatele consemnate au fost de circa 32,1 milioane de euro”, a declarat Simona Teodorescu, responsabil de relatiile cu presa in cadrul Iulius Group. De la debutul activitatii operationale (finele lunii mai a.c.), pana in luna septembrie 2012 inclusiv, pentru ansamblul Palas s-au raportat incasari de 5,73 milioane de euro, din care circa 70% se datoreaza activitatii de retail, iar diferenta provine din inchirierea spatiilor de birouri. „In perioada urmatoare, strategia noastra vizeaza optimizarea managementului portofoliului companiei, compus din ansamblul Palas si cele patru complexuri Iulius din Iasi, Timisoara, Cluj-Napoca si Suceava. Anual, traficul din cele patru centre Iulius inregistreaza cresteri constante, aceasta evolutie datorandu-se actualizarii bazei de chiriasi cu retaileri pentru care exista cerere, precum si campaniilor de marketing si de sporire a gradului de fidelitate a clientilor, respectiv a evenimentelor conexe pe care le organizam. Toate cele patru ansambluri comerciale constituie lideri de piata in orasele in care sunt amplasate, devenind destinatile preferate de public pentru petrecerea timpului liber”, a incheiat Simona Teodorescu. Informatii suplimentare, la www.iuliusmall.com sau www.palasmall.ro

Din aceeasi categorie

23 Oct 07:49 | Activ Property: Piata spatiilor industriale din Romania trece de 8 mil. mp in 2025
21 Oct 07:27 | WALDEVAR: Parcurile fotovoltaice plutitoare au un potential urias in Romania
21 Oct 07:53 | RAP: Piata industrial-logistica dinamica, dar cu presiune mare pe costuri si termene
15 Oct 14:17 | NEPI Rockcastle inaugureaza primul sau parc fotovoltaic, investitie de 30 mil. euro
15 Oct 10:08 | Cushman & Wakefield Echinox isi extinde echipa de Project & Development Services
15 Oct 07:55 | PARAPET isi tripleaza cifra de afaceri si aspira la top 3 firme EPC in Romania
15 Oct 07:00 | FCC a imbunatatit veniturile cu 11,3% in primul semestru, pe baza proiectelor de mediu
14 Oct 12:04 | Colliers: Scaderea activitatii din IT&C afecteaza cererea de spatii pentru birouri
14 Oct 07:47 | CONCELEX: Planuri de extindere a activitatii in infrastructura de transport
13 Oct 12:37 | One United Properties isi extinde viziunea globala printr-un nou consiliu consultativ
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA