Marți, 16 Decembrie 2025
RO EN

EECFA: Piata de constructii din Turcia, blocata de un milion de locuinte nevandute

Sectorul constructiilor din Turcia se afla intr-o profunda stare de criza, care se manifesta pe mai multe fronturi, dupa cum arata un studiu recent realizat de EECFA (asociatia est-europeana de prognoza pentru acest domeniu de activitate). Ratele ridicate ale dobanzilor sustinute de inflatia galopanta reusesc sa afecteze operatiunilor majoritatii antreprenorilor din bransa. De asemenea, un impact negativ este exercitat de contradictia dintre cresterea costurilor de executie si scaderea preturilor de livrare a locuintelor. In ceea ce priveste companiile implicate in domeniul ingineriei civile, lucrarile acestora au consemnat un declin semnificativ din cauza decretului prezidential care interzice realizarea de licitatii pentru proiecte noi, in afara celor considerate prioritare de autoritati, la care se adauga reducerea drastica a bugetelor autoritatilor centrale si locale alocate unor astfel de obiective. Totul a inceput cu devalorizarea acuta a valutei nationale incepand cu noiembrie 2016, efectele incepand sa se faca simtite in domeniul constructiilor din august 2018. In prima parte a anului in curs, autorizatiile de construire au suferit o contractie de 37,7%, iar indicele anual de costuri in constructii s-a diminuat de la 28,11%, in ianuarie, la 25,45%, in luna mai a anului curent. Avand in vedere influentele exercitate de indicele preturilor de consum, cresterea reala a costurilor in domeniu a fost, in cele doua luni mentionate anterior de 6,4%, respectiv 5,7%. Datele puse la dispozitie de institutul de statistica din Turcia (TUIK) indica o diminuare de 10,9% a ponderii activitatii analizate in PIB in primul trimestru din 2019, fata de intervalul de referinta. In acelasi timp, indicele preturilor la locuinte a scazut in cele doua repere temporale cu 13,9%, respectiv 14,4%, presiuni suplimentare asupra pietei fiind induse inclusiv de diminuarea vanzarilor cu 21,7%, respectiv 48,6% (pentru inceputul lunii iunie a.c.). Reprezentantii industriei constructiilor considera ca o solutie viabila la actuala criza ar fi aceea de cumparare a surplusului actual de locuinte (care se situeaza intre 800.000 de unitati si un milion de unitati) de un fond al proprietatii de stat, format prin reunirea activelor detinute de institutiile financiare publice si comerciale. Din pacate, suportul pentru aceasta initiativa este destul de limitat, se arata in finalul raportului EECFA.

Din aceeasi categorie

16 Dec 06:30 | SITE BAU CONSTRUCT: Partener de incredere pentru fabrici, spitale si centre de retail
16 Dec 06:07 | ELECTROMONTAJ: Cifra de afaceri record si peste 200 de proiecte in executie
15 Dec 06:25 | Fundatia Bog’Art: Valorile familiei Doicescu, transpuse in proiecte de viitor
15 Dec 06:30 | Investitii publice 2026: Cum isi structureaza CNI prioritatile si proiectele majore
15 Dec 06:17 | VIAROM estimeaza afaceri de 321 milioane lei in 2025 si se pregateste anul aniversar
10 Dec 12:48 | Supertree: Piata de spatii de coworking a crescut cu 20% in 2025 fata de anul trecut
10 Dec 12:36 | Gala Star Construct 2025: Eveniment-reper pentru industria locala de constructii
10 Dec 06:49 | ANALIZA: "Reset" calitativ pe piata noilor cladiri de birouri si spatii hoteliere
10 Dec 06:00 | CTP: Venituri din chirii mai mari cu 15%, randament de 10% si perspective optimiste
09 Dec 12:57 | Skanska, unul dintre cei mai buni angajatori din lume pentru al patrulea an la rand
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA