Luni, 04 August 2025
RO EN

CTP: Locuinte de serviciu, terminal cargo si depozite, noile proiecte pentru 2022

CTP, cel mai mare proprietar de spatii logistice si industriale din Romania, cu un portofoliu de 2,1 milioane mp, va continua sa se dezvolte in 2022. Planurile companiei pentru acest an includ inceperea lucrarilor la terminalul cargo de la aeroportul din Oradea, pregatirea lucrarilor de extindere a CTPark Bucharest South cu 60.000 mp de spatii noi, dezvoltarea unui ansamblu rezidential cu peste 500 de locuinte de serviciu in zona de vest a Capitalei, constructia unui centru Clubhaus in Timisoara, dar si demararea unor proiecte de constructii de centre logistice de dimensiuni mai mici, atat in cadrul parcurilor existente, cat si in zone noi. La finalul anului trecut, dezvoltatorul avea in constructie circa 270.000 mp de spatii noi, in parcuri industriale si logistice in Bucuresti si in multiple orase regionale, precum Timisoara, Sibiu, Turda si Pitesti, la care lucreaza in aceasta perioada. In plus, CTP a continuat sa-si consolideze pozitia pe piata printr-o serie de patru tranzactii cu o valoare cumulata de aproximativ 170 de milioane de euro.
"Anul 2021 a reprezentat o perioada deosebit de favorabla pentru CTP in Romania. Am atins borna de doua milioane de metri patrati construiti (+17% fata de anul 2020) mai devreme decat ne-am propus si am realizat tranzactii de circa 500.000 mp, mai mult de jumatate din totalul de 900.000 mp tranzactionati la nivelul intregii piete in 2021. Am demarat proiecte noi, frumoase, provocatoare, ne-am consolidat pozitia pe piata. In 2022 vom continua investitiile si ne vom concentra pe imbunatatirea conditiilor din parcurile noastre logistice", a declarat Ana Dumitrache, Country Head CTP Romania.
Cele mai mari proiecte pe care CTP Romania le are constructie fac parte din parcurile: CTPark Bucharest West (amplasat la km 23 al Autostrazii A1), CTPark Bucharest North (in Stefanesti), CTPark Timisoara (zona Ghiroda), CTPark Bucharest (km 13, autostrada A1). Dupa o serie de achizitii importante realizate in 2021, Timisoara a devenit a doua cea mai mare piata pentru CTP Romania, compania avand aproximativ 40.000 mp de spatii industriale si logistice in constructie si noi proiecte ce urmeaza sa fie lansate in curand. Alte proiecte industriale in constructie la nivelul CTP Romania se afla in Sibiu, Pitesti si Turda.
In prezent, CTP detine in Romania o suprafata totala de 2,1 milioane mp de depozite de clasa A in 15 orase: Arad, Brasov, Bucuresti, Cluj-Napoca, Craiova, Deva, Oradea, Pitesti, Sibiu, Timisoara, Turda, Caransebes, Ineu, Salonta si Targu Mures. In Bucuresti, CTP detine cinci parcuri industriale: CTPark Bucharest North, CTPark Bucharest, CTPark Bucharest West, CTPark Bucharest South si CTPark Chitila.

Din aceeasi categorie

24 Iul 07:00 | TERNA se extinde la nivel regional si obtine contracte de peste 1,3 miliarde euro
23 Iul 07:00 | ACCIONA atinge un nivel al portofoliului de lucrari in executie de 54 miliarde euro
21 Iul 07:47 | PORR Romania accelereaza marile santiere, de la porturi la autostrazi
18 Iul 07:27 | VIAROM Construct si-a propus un obiectiv de afaceri de 500 milioane lei, pentru 2030
17 Iul 07:41 | DPB, principalul furnizor de asfalt din Banat, are noi planuri de extindere
16 Iul 12:07 | ANALIZA: Piata de real estate - intre ajustare, oportunitate si repozitionare
16 Iul 11:20 | Cushman & Wakefield Echinox: Investitorii straini revin pe piata imobiliara
16 Iul 10:59 | View Box Houses a dezvoltat un sistem pentru constructia de locuinte modulare
16 Iul 07:00 | FIEC: Ingineria civila este componenta cea mai rezistenta din sectorul constructiilor
15 Iul 12:31 | RE/MAX Romania isi extinde reteaua cu 6 noi francize la nivel national
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA