CRIZA locuintelor accesibile si modalitati de crestere a productivitatii executiei

Rata mare de urbanizare care se manifesta actualmente pe plan international a generat in mod automat o presiune uriasa pe piata mondiala a imobilelor rezidentiale, unde se inregistreaza o crestere fara precedent a cererii de locuinte confortabile si competitive din punct de vedere al pretului. Un studiu recent care a vizat circa 200 de entitati urbane amplasate pe toate meridianele globului indica faptul ca 90% dintre locuintele existente in oferta curenta sunt inaccesibile, depasind de trei ori veniturile medii disponibile la nivelul consumatorului standard. Accesibilitatea reprezinta un parametru care nu masoara doar capacitatea de a cumpara sau inchiria un imobil, ci si posibilitatea de a-l locui in conditii acceptabile de confort. Definitia curenta depaseste cheltuielile legate de functionare si intretinere , luand in considerare si alti factori, precum conexiunile de transport, infrastructura si serviciile. Daca o casa este considerata apta din punct de vedere economic pentru a fi cumparata si intretinuta, dar se afla departe de institutiile de invatamant sau de locul de munca, aceasta nu mai indeplineste deja conditiile de accesibilitate. Factorii care se constituie in veritabile bariere in calea dezvoltarii urbane sustenabile variaza de la un oras la altul, dar se refera, in general, la cresterea mai lenta a veniturilor in raport cu costurile totale aferente locuirii, diferentele majore dintre cerere si oferta, insuficienta terenurilor, variatiile demografice cantitative si structurale, schimbarile radicale care au loc la nivelul gospodariilor etc. Studiul ofera insa si o serie de posibile solutii la fiecare dintre problemele mentionate anterior. Una dintre acestea ar fi reprezentata de achizitiile publice de teren din mediul rural, pentru ca ulterior suprafetele respective sa fie utilizate in scopul dezvoltarii imobiliare (se aplica in China). O alta maniera eficienta de abordare este cea de incurajare a dezvoltarii locuintelor sociale, sustinute prin programe public-private. Exista regiuni unde autorizatile deruleaza initiative de schimbare a destinatiei unor constructii, in vederea transformarii acestora in spatii pentru adapostirea unor categorii defavorizate. Finantarea publica reprezinta, la randul sau, o cale eficienta, existand modele in care autoritatile pun la dispozitia investitorilor propriile active imobilare pentru a incuraja constructia de locuinte. O masura activa este si aceea de majorare a productivitatii operatiunilor de executie din sarcina antreprenorilor, care ar duce automat la o diminuare a costurilor. Designul constituie o cale de eficientizare, prin implementarea principiilor sustenabilitatii costurile de intretinere pe termen lung diminuandu-se considerabil. Pentru sustinerea programelor respective o ideea fezabila ar fi si aceea a utilizarii unor materiale inovatoare, mai ieftine. Un factor financiar esential este cel legat de eligibilitate, in unele zone fiind, de exemplu, restrictionat suportul public la acele persoane care demonstreaza ca nu au realmente resursele de a-si finanta o locuinta. In ceea ce priveste forma de proprietate, s-a demonstrat deja ca solutiile mixte sunt cele mai avantajoase, aplicandu-se diferentiat in functie de situatiile specifice. O modalitate inedita de sprijin a categoriilor defavorizate este inclusiv aceea in care sumele obtinute din vanzarea libera la pretul pietei a unei parti a fondului locativ sa fie folosite pentru a subventiona dobanzile la achizitiile diferentei ramase, adresate exclusiv persoanelor care nu au veniturile suficient de mari pentru a fi eligibile la asumarea unui credit ipotecar uzual. Acestea constituie doar cateva dintre metodele deja testate in vederea cresterii accesibilitatii si este foarte probabil ca in perioada urmatoare sa fie identificate si solutii mai eficiente.