Miercuri, 30 Iulie 2025
RO EN

CBRE preia administrarea cladirilor de birouri Campus 6, dezvoltate de Skanska

Compania de consultanta imobiliara CBRE a fost desemnata de catre dezvoltatorul Skanska sa asigure servicii de property management pentru cladirile de birouri Campus 6.2 si Campus 6.3, amplasate in zona central-vestica a Bucurestiului. Cele doua proiecte totalizeaza 38.000 mp si cresc portofoliul administrat de CBRE in Romania la aproximativ 840.000 mp de spatii de birouri si centre comerciale, consolidand pozitia companiei de lider pe segmentul de property management.
Cladirile Campus 6.2 si Campus 6.3 au printre chiriasi companii de top din domeniile financiar, IT si leisure, precum BRD, Microsoft si World Class. Campus 6.3 a fost livrata in luna octombrie a acestui an, iar Campus 6.2 urmeaza sa fie livrata in primul trimestru din 2021. Din proiectul Campus 6 face parte si cladirea Campus 6.1, finalizata si administrata, de asemenea, de CBRE. La finalizare, complexul Campus 6 va cuprinde patru cladiri de birouri cu o suprafata inchiriabila totala de peste 81.000 mp. 
"Am observat in ultimele luni cat de importanta este comunitatea din care facem parte, toate studiile demonstrand ca lipsa socializarii intre colegii este principalul aspect care ne lipseste atunci cand lucram de acasa. Angajatii au asteptari tot mai mari legate de biroul in care lucreaza, de la masurile de sanatate si siguranta pana la atmosfera creata in cladiri. Increderea acordata de Skanska ne motiveaza sa continuam dezvoltarea comunitatii din cadrul proiectului Campus 6, care devine treptat o destinatie pentru peste 5.000 de oameni", a declarat Valeriu Toma, Deputy Head of Property Management, CBRE Romania.
In calitate de lider pe piata administrarii spatiilor de birouri, CBRE continua implementarea celor mai inalte standarde de siguranta, astfel incat sa asigure un climat optim pentru reintoarcerea oamenilor la birou. Printre aceste masuri se numara redefinirea zonelor comune si deservirea acestora prin crearea de coridoare de circulatie libere, masuri specifice de sanatate si siguranta, cum ar fi filtre UV, huse pentru manerele usilor,  protectii pentru butoanele din lifturi, operatiuni HVAC (climatizare) si ventilatie naturala.
In Romania, departamentul de administrare a proprietatilor al CBRE a fost infiintat la finele anului 2013 iar in prezent totalizeaza aproximativ 840.000 mp desfasurati in 8 orase importante, printre care se numara cladirile de birouri Campus 6.1, Timpuri Noi Square, AFI Victoriei Plaza (anterior Aviatorilor 8), AFI Park Floreasca (anterior Floreasca Business Park), AFI Lakeview, Green Gate, Victoria Park, ONE Tower si centre comerciale precum Sun Plaza Bucuresti, VIVO! Cluj-Napoca, VIVO! Constanta, Shopping City Suceava.
In afara departamentului din Romania, CBRE se bazeaza pe sprijinul a numerosi specialisti in administrarea proprietatilor din filialele companiei situate in regiunea Europei Centrale si de Est. In prezent, CBRE administreaza la nivelul Europei Centrale si de Est o suprafata totala de 7,5 milioane de metri patrati de spatii de birouri, centre comerciale si spatii industriale.

Din aceeasi categorie

24 Iul 07:00 | TERNA se extinde la nivel regional si obtine contracte de peste 1,3 miliarde euro
23 Iul 07:00 | ACCIONA atinge un nivel al portofoliului de lucrari in executie de 54 miliarde euro
21 Iul 07:47 | PORR Romania accelereaza marile santiere, de la porturi la autostrazi
18 Iul 07:27 | VIAROM Construct si-a propus un obiectiv de afaceri de 500 milioane lei, pentru 2030
17 Iul 07:41 | DPB, principalul furnizor de asfalt din Banat, are noi planuri de extindere
16 Iul 12:07 | ANALIZA: Piata de real estate - intre ajustare, oportunitate si repozitionare
16 Iul 11:20 | Cushman & Wakefield Echinox: Investitorii straini revin pe piata imobiliara
16 Iul 10:59 | View Box Houses a dezvoltat un sistem pentru constructia de locuinte modulare
16 Iul 07:00 | FIEC: Ingineria civila este componenta cea mai rezistenta din sectorul constructiilor
15 Iul 12:31 | RE/MAX Romania isi extinde reteaua cu 6 noi francize la nivel national
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA