Marți, 16 Decembrie 2025
RO EN

BOG'ART: Afaceri de peste 75 milioane de euro estimate pentru 2012

Bogdan Diaconu (43 de ani)
Functia/Firma: director financiar, Bog'Art;
Experienta profesionala: 9 ani in domeniul constructiilor.
 
Activitatea de antreprenoriat general a societatii Bog'Art SRL s-a axat, in 2011, pe proiecte de constructii civile cu functiuni diverse, respectiv de spatii pentru birouri, centre comerciale, ansambluri rezidentiale etc. Finantarea celor mai multe lucrari a fost asigurata de investitori privati, compania realizand atat obiective cu dimensiuni mici (a caror valoare nu a depasit 5 milioane de euro), cat si medii (cuprinse intre 10 milioane de euro si 15 milioane de euro) sau ample (25-30 milioane de euro). De asemenea, s-a lucrat la o serie de investitii publice, insa in limita bugetelor alocate de autoritatile autohtone, contributia acestora la cifra de afaceri din 2011 fiind redusa.     
 
- Care au fost principalele contracte derulate pe parcursul acestui an?
- Cele mai importante obiective in cadrul carora am asigurat servicii de antreprenor general in 2012 au fost Floreasca Business Park, Unicredit Tower si Catedrala Mantuirii Neamului. Primul proiect, situat in proximitatea pasajului Pipera, a fost inaugurat in luna iunie, pe parcusul acestui an fiind executate lucrarile de structura. In ceea ce priveste investitia in cladirea Unicredit Tower, aceasta a fost finalizata in iunie a.c., fiind realizata in intregime de societatile din grupul Bog'Art, ce au implementat proiectul in calitate de investitor, dezvoltator si antreprenor general. Lucrarile la Catedrala Mantuirii Neamului se desfasoara conform graficului prestabilit, in prezent fiind realizate nivelurile subterane S3 si S2 - urmand a fi continuate cu nivelul S1 - a caror finalizare este prevazuta pentru luna noiembrie a.c.
 
- Care sunt prognozele financiare pentru anul curent?
- Avand in vedere faptul ca ne asteptam la o scadere a pietei din domeniul constructiilor civile in cel de-al doilea semestru a.c., in acest interval ne vom concentra pe cresterea pozitiei detinute pe piata specifica. De asemenea, estimam ca segmentul rezidential va urma un trend descendent in cea de-a doua parte a anului, in timp ce sectorul de cladiri nerezidentiale poate inregistra o crestere usoara, estimata la circa 3% fata de anul trecut. In contextul actual, consideram ca societatea noastra va incheia exercitiul financiar curent cu o cifra de afaceri de minimum 75 milioane de euro, din care in intervalul ianuarie-iunie a.c. am realizat 29,26 milioane de euro. Cifra de afaceri din 2011 se situeaza la 76,75 milioane de euro, nivel apropiat de cel prognozat pentru anul in curs.            
 
- Cum va evolua piata de profil din punct de vedere valoric?
- Pe termen scurt (2012-2013), estimam o sporire a valorii medii specifice unei investitii private din segmentul constructiilor civile, ce va oscila intre 25 milioane de euro si 30 milioane de euro, fiind direct proportionala cu majorarea graduala a increderii dezvoltatorilor in faptul ca, la data finalizarii proiectelor initiate in aceasta perioada (respectiv in intervalul 2013-2014), va exista suficienta cerere solvabila pentru investitiile realizate. Valoarea tuturor lucrarilor contractate in 2011 pe plan intern in domeniul constructiilor s-a situat la 11,92 miliarde euro, in crestere fata de anul anterior, cand au fost inregistrate rezultate insumate de 10,7 miliarde euro. Dinamica pietei specifice este usor pozitiva, constructiile rezidentiale avand o contributie de 1,3 miliarde euro (in crestere cu 6% fata de cele 1,27 miliarde euro consemnate in 2010), iar cladirile nerezidentiale au atras fonduri de 3,16 miliarde euro (+14% comparativ cu cele 2,77 miliarde euro din anul anterior). In ceea ce priveste productia realizata in 2011 in domeniu, cresterea fata de anul precedent a fost de circa 2,8 %, segmentul rezidential inregistrand o depreciere de 2,3%, echilibrata de sectorul nerezidential, care s-a majorat cu aproximativ 6,3%.

Din aceeasi categorie

16 Dec 06:30 | SITE BAU CONSTRUCT: Partener de incredere pentru fabrici, spitale si centre de retail
16 Dec 06:07 | ELECTROMONTAJ: Cifra de afaceri record si peste 200 de proiecte in executie
15 Dec 06:25 | Fundatia Bog’Art: Valorile familiei Doicescu, transpuse in proiecte de viitor
15 Dec 06:30 | Investitii publice 2026: Cum isi structureaza CNI prioritatile si proiectele majore
15 Dec 06:17 | VIAROM estimeaza afaceri de 321 milioane lei in 2025 si se pregateste anul aniversar
10 Dec 12:48 | Supertree: Piata de spatii de coworking a crescut cu 20% in 2025 fata de anul trecut
10 Dec 12:36 | Gala Star Construct 2025: Eveniment-reper pentru industria locala de constructii
10 Dec 06:49 | ANALIZA: "Reset" calitativ pe piata noilor cladiri de birouri si spatii hoteliere
10 Dec 06:00 | CTP: Venituri din chirii mai mari cu 15%, randament de 10% si perspective optimiste
09 Dec 12:57 | Skanska, unul dintre cei mai buni angajatori din lume pentru al patrulea an la rand
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA