Joi, 30 Octombrie 2025
RO EN

BILFINGER: Consolidare a pozitiei pe piata, prin achizitia Tebodin

Aflat in plin proces de expansiune, antreprenorul german Bilfinger Berger si-a diversificat recent paleta de servicii odata cu preluarea, de la Royal Bam – Olanda, a companiei Tebodin, specializate in asigurarea de consultanta in domeniul ingineriei. Totodata, pentru a-si consolida pozitia pe noile segmente de piata cu potential sporit de crestere, a incheiat o intelegere de tip joint-venture in sectorul energetic din Federatia Rusa. Potrivit unei evaluari efectuate de analistii bransei, tranzactia dintre Bilfinger Berger si Royal Bam a avut o valoare de 145 milioane de euro si s-a impus ca o necesitate obiectiva dupa ce antreprenorul olandez a anuntat inca din luna noiembrie a anului trecut ca va reconsidera rolul pe care Tebodin il avea in cadrul grupului. Comentand achizitia respectiva, conducerea Royal Bam a precizat ca acest proces se va finaliza in trimestrul al doilea din 2012 si face parte din strategia corporatiei de a-si focaliza atentia asupra activitatii sale de baza si a-si intari pozitia financiara. Totodata, Royal Bam se asteapta ca, in urma predarii Tebodin, sa inregistreze un profit de 65 milioane de euro, ce va fi utilizat pentru restructurarea unei parti a datoriilor acumulate. Avand sediul in Haga (Olanda), societatea Tebodin a raportat o cifra de afaceri de 210 milioane de euro in 2010 si are 3.200 de angajati ce activeaza in cadrul unei retele de birouri de consultanta specializata in toata Europa, precum si in Orientul Mijlociu, Asia si Africa. "Pentru Bilfinger Berger preluarea Tebodin are o importanta strategica, deoarece augmenteaza calitatea serviciilor prestate de specialistii nostri la un nivel extrem de ridicat. Astfel, pe platforma Tebodin va fi creata o structura similara unei intregi divizii de servicii industriale, departamentul actual urmand a fi integrat in mod armonios in cadrul noii entitati", a precizat Roland Koch, presedintele Bilfinger Berger. Acesta a confirmat si informatia potrivit careia holdingul pe care il administreaza a format un joint-venture cu firma Tyazhmash, din Federatia Rusa, specializata in livrarea unor componente pentru centrale electrice. In cadrul noii corporatii (Bilfinger Babcock Tyazhmash), antreprenorul din Germania detine o cota de 51% din actiuni. Motivul pentru care s-a luat decizia crearii acestei companii il constituie, printre altele, faptul ca in Rusia sunt functionale mai mult de 600 de centrale de mari dimensiuni pe baza de carbune, iar Tyazhmash detine o cota de piata de 90% in fabricarea si intretinerea sistemelor de pulverizare a carbunelui. Mai mult decat atat, potrivit estimarii firmei de analiza a pietei PMR, investitiile in sectorul energetic din Rusia vor spori cu 30% pana in 2020 fata de nivelul actual, astfel incat se vor aloca mai mult de 25 miliarde USD anual in urmatoarele decenii pentru ca exigentele de generare a electricitatii sa fie indeplinite. Informatii suplimentare, la www.bilfinger.de

Din aceeasi categorie

23 Oct 07:49 | Activ Property: Piata spatiilor industriale din Romania trece de 8 mil. mp in 2025
21 Oct 07:27 | WALDEVAR: Parcurile fotovoltaice plutitoare au un potential urias in Romania
21 Oct 07:53 | RAP: Piata industrial-logistica dinamica, dar cu presiune mare pe costuri si termene
15 Oct 14:17 | NEPI Rockcastle inaugureaza primul sau parc fotovoltaic, investitie de 30 mil. euro
15 Oct 10:08 | Cushman & Wakefield Echinox isi extinde echipa de Project & Development Services
15 Oct 07:55 | PARAPET isi tripleaza cifra de afaceri si aspira la top 3 firme EPC in Romania
15 Oct 07:00 | FCC a imbunatatit veniturile cu 11,3% in primul semestru, pe baza proiectelor de mediu
14 Oct 12:04 | Colliers: Scaderea activitatii din IT&C afecteaza cererea de spatii pentru birouri
14 Oct 07:47 | CONCELEX: Planuri de extindere a activitatii in infrastructura de transport
13 Oct 12:37 | One United Properties isi extinde viziunea globala printr-un nou consiliu consultativ
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA