Miercuri, 17 Decembrie 2025
RO EN

ARACO: Piata autohtona de constructii se afla in recesiune tehnica

Conform datelor oficiale, desi dinamica sectorului de constructii din primele doua trimestre din 2012 a fost favorabila, aceasta a fost alterata de involutia din cea de-a doua parte a anului, ceea ce confirma intrarea in recesiune tehnica. „In pofida faptului ca, din punct de vedere valoric, segmentul specific s-a mentinut la un nivel similar celui din 2011 - totalizand 9,33 miliarde euro, respectiv 41,7 miliarde lei -, iar volumul mediu de angajati a inregistrat o crestere de 9,3%, din perspectiva redresarii pietei, in 2012 am asistat la continuarea recesiunii din domeniu, situatie care se mentine inclusiv in primul trimestru a.c.”, a declarat Laurentiu Plosceanu, presedinte al Asociatiei Romane a Antreprenorilor de Constructii (ARACO). Proiectele anuntate de autoritatile locale si centrale in primele doua luni din 2013 sunt de mici dimensiuni, in timp ce lucrarile importante care au fost promovate sau lansate raman insuficiente pentru asigurarea unei cresteri sustenabile a sectorului specific. In ceea priveste investitiile realizate in parteneriat public-privat, autoritatile de resort sunt indecise in privinta initierii sau asumarii unor astfel de obiective. In acelasi timp, la inceputul anului in curs, se estima ca valoarea creantelor datorate de autoritati societatilor de constructii - pentru lucrari executate in intervalul 2009-2012 - insuma circa 1,8 miliarde euro. „In conditiile date, premisele inceputului de an nu permit estimari de iesire din criza nici in 2013, iar un nou esec in domeniu nu va genera numai un somaj pronuntat in acest sector, ci va afecta pe termen lung competitivitatea antreprenorilor si capacitatea acestora de a se implica in proiecte finantate din fonduri structurale in perioada 2014-2020. Numerosi agenti economici din domeniu sunt de parere ca in 2013 am ajuns in situatia in care se afla piata de profil in urma cu doua decenii, cand nu se cunosteau investitiile ce urmau a fi efectuate. Rolul finantarilor publice, comunitare sau nationale, va ramane, in continuare, esential, iar completarea cu proiecte in parteneriat public-privat este absolut necesara pentru evitarea riscurilor generate de blocarea investitiilor publice”, a incheiat Laurentiu Plosceanu. Informatii suplimentare, la www.araco.org
 

Din aceeasi categorie

17 Dec 06:29 | Eco Garden Construct: Consolidare competitiva si extinderea retelei de francize
17 Dec 06:19 | CONLAN: Urmeaza un an de maturizare si selectie naturala pe piata de constructii
16 Dec 06:30 | SITE BAU CONSTRUCT: Partener de incredere pentru fabrici, spitale si centre de retail
16 Dec 06:07 | ELECTROMONTAJ: Cifra de afaceri record si peste 200 de proiecte in executie
15 Dec 06:25 | Fundatia Bog’Art: Valorile familiei Doicescu, transpuse in proiecte de viitor
15 Dec 06:30 | Investitii publice 2026: Cum isi structureaza CNI prioritatile si proiectele majore
15 Dec 06:17 | VIAROM estimeaza afaceri de 321 milioane lei in 2025 si se pregateste anul aniversar
10 Dec 12:48 | Supertree: Piata de spatii de coworking a crescut cu 20% in 2025 fata de anul trecut
10 Dec 12:36 | Gala Star Construct 2025: Eveniment-reper pentru industria locala de constructii
10 Dec 06:49 | ANALIZA: "Reset" calitativ pe piata noilor cladiri de birouri si spatii hoteliere
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA