Marți, 16 Decembrie 2025
RO EN

ACI CLUJ vizeaza participarea la licitatia pentru sectiunea Gilau-Mihaesti

In pofida faptului ca nu estimeaza o evolutie a pietei autohtone de constructii pe termen scurt, societatea ACI Cluj SA are in vedere implementarea unui proiect de investitii in valoare de circa 1,5 milioane de euro, a carui finantare va fi sustinuta din fonduri nerambursabile. In primele luni a.c., compania a inregistrat incasari similare celor din intervalul de referinta al anului precedent, insa estimarile pana la finele lui 2012 indica o scadere a activitatii, pe fondul diminuarii dinamicii pietei de profil, precum si a neincasarii la timp a unor creante pentru lucrarile realizate. Astfel, conform evolutiei afacerilor din prima parte a anului, conducerea firmei si-a propus mentinerea incasarilor la un nivel similar celui consemnat in 2011, respectiv 44,5 milioane de euro, luand in calcul inclusiv o scadere moderata a cifrei de afaceri din acest an. In prezent, societatea efectueaza lucrari specifice in cadrul unor obiective de investitii a caror finalizare este prevazuta pentru anul in curs, printre care se afla cladirea de birouri ce va deservi angajatii Bancii Transilvania (din parcul industrial Tetarom I - judetul Cluj), un imobil rezidential in municipiul Zalau, precum si doua centre comerciale ale companiei Lidl Romania. In intervalul urmator, ACI Cluj SA are in vedere participarea la licitatia pentru adjudecarea proiectului de constructie a sectiunii din autostrada A3 de 24 km, dintre localitatile Gilau si Mihaiesti (judetul Cluj). Licitatia pentru atribuirea contratului va avea loc in data de 20 august a.c., Compania Natioanala de Autostrazi si Drumuri Natioanele din Romania aflandu-se la cea de-a sasea amanare a obiectivului de investitii in valoare de aproximativ 400 milioane de lei. Informatii suplimentare, la www.acicluj.com

Din aceeasi categorie

16 Dec 06:30 | SITE BAU CONSTRUCT: Partener de incredere pentru fabrici, spitale si centre de retail
16 Dec 06:07 | ELECTROMONTAJ: Cifra de afaceri record si peste 200 de proiecte in executie
15 Dec 06:25 | Fundatia Bog’Art: Valorile familiei Doicescu, transpuse in proiecte de viitor
15 Dec 06:30 | Investitii publice 2026: Cum isi structureaza CNI prioritatile si proiectele majore
15 Dec 06:17 | VIAROM estimeaza afaceri de 321 milioane lei in 2025 si se pregateste anul aniversar
10 Dec 12:48 | Supertree: Piata de spatii de coworking a crescut cu 20% in 2025 fata de anul trecut
10 Dec 12:36 | Gala Star Construct 2025: Eveniment-reper pentru industria locala de constructii
10 Dec 06:49 | ANALIZA: "Reset" calitativ pe piata noilor cladiri de birouri si spatii hoteliere
10 Dec 06:00 | CTP: Venituri din chirii mai mari cu 15%, randament de 10% si perspective optimiste
09 Dec 12:57 | Skanska, unul dintre cei mai buni angajatori din lume pentru al patrulea an la rand
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA