Joi, 12 Iunie 2025
RO EN

LICITATIILE publice devin mai interesante pentru constructori cand piata scade

In cadrul unei cercetari, elaborate recent pentru Euroconstruct de dr, . Michael Klien, analist al Institutului austriac de Cercetare Economica WIFO (afiliat Euroconstruct Austria), se arata modul in care „boom”-ul din constructii afecteaza dinamica procedurilor de licitatii publice (achizitii publice de lucrari), cu un exemplu de stricta actualitate (ca model) – si anume piata constructiilor din Austria.
„Industria austriaca a constructiilor s-a aflat intr-o faza de boom in anul 2018. Situatia economica excelenta, la nivel de tara, s-a reflectat si in utilizarea peste medie a capacitatii firmelor din acest domeniu de activitate, ceea ce, ulterior, a determinat si o crestere a preturilor lucrarilor de constructii (costul specific serviciilor de antrepriza). In acelasi timp, mai multe entitati din sectorul public (autoritati contractante) au raportat cresteri semnificative ale pretului la procedurile de licitatie pentru proiectele de constructii, ceea ce a dus la depasirea costurilor si la intarzieri in executia proiectelor. In acest context, influenta cresterii activitatii de constructii asupra numarului si preturilor ofertelor din cadrul licitatiilor publice prezinta un interes considerabil nu numai pentru operatorii pietei din Austria, ci si pentru cei din majoritatea statelor europene”, a subliniat autorul cercetarii.
Astfel, dupa cum indica datele din studiu, industria constructiilor din Austria s-a aflat intr-o faza de dezvoltare fara precedent in anul 2018. In conformitate cu aspectele economice in general pozitive, indicatorii-cheie din sectorul de constructii s-au imbunatatit semnificativ incepand cu anul 2015, iar in precedentele 12 luni, au atins cele mai inalte niveluri din ultimul deceniu. Cresterea investitiilor in constructii s-a accelerat de la +0,4% in 2016 la +3,5% in 2017, pentru ca in 2018 rata respectiva sa se pondereze, la +2,8%, dar s-a atins un nivel valoric semnificativ. Pe masura ce economia s-a redresat treptat, costul lucrarilor de constructii a crescut exponential si relativ brusc fata de anii precedenti. Pornind de la o stagnare in 2015, dinamica preturilor in constructii s-a intensificat si a ajuns deja la un salt de circa +3% in 2018.
Pentru a analiza efectul fazei de dezvoltare extensiva a constructiilor asupra domeniului achizitiilor publice, datele specifice licitatiilor au fost prelucrate cu instrumente online specifice si compilate in seturi de date care au reunit contractele pentru lucrarile publice de constructii din Austria, in anii 2006-2018. Apoi, seturile de date au fost folosite pentru a compara modul in care numarul ofertantilor si profitabilitatea s-au schimbat, in functie de situatia economica din industria constructiilor. Studiul WIFO arata, astfel, ca numarul de oferte la licitatiile publice este un indicator-cheie pentru cresterea economica, in conjunctura cu pretul de atribuire. Ideea de baza este ca, intr-un sector de constructii plin de vitalitate, participarea la licitatii publice reprezinta un aspect mai putin interesant pentru companii (care isi utilizeaza capacitatile pentru a face fata altor categorii de comenzi) decat atunci cand activitatile de constructii sunt deficitare, cand intervin probleme legate de folosirea sub potential a capacitatii antreprenorilor. Numarul redus de ofertanti (deci, lipsa de interes a acestora, in perioadele de boom economic) reflecta intensitatea mai scazuta a concurentei, care se va transpune in cele din urma in preturile mai mari ale ofertelor.
In consecinta, potrivit studiului, conditiile economice au un efect direct si profund asupra achizitiilor publice. Concluziile sugereaza, de asemenea, ca autoritatile contractante ar trebui sa monitorizeze indeaproape dinamica industriei constructiilor, deoarece fiecare crestere sau scadere a activitatii va avea un efect puternic asupra proiectelor de interes public, intrucat este important daca o invitatie de participare la o licitatie se transmite intr-un mediu concurential acut sau mai relaxat si, in consecinta, serviciile de antrepriza vor fi prestate cu un nivel mai ridicat al costurilor sau dimpotriva, la preturi mai mici. Studiul complet si versiunea condensata a cercetarii sunt disponibile exclusiv contra cost si numai in limba germana, insa, pentru a vizualiza un rezumat in limba engleza (cu diagrame si comentarii), click aici!{/access}

Din aceeasi categorie

12 Iun 07:00 | VIACON inregistreaza cel mai bun prim trimestru din punct de vedere financiar
10 Iun 17:55 | REVEAL: Sudul Capitalei - de la zona ignorata la pol de dezvoltare urbana
05 Iun 11:18 | Colliers: Tranzactiile cu apartamente au scazut cu 9% in primele 4 luni din 2025
05 Iun 07:50 | ADURO si-a propus cresterea cu 20% a numarului de angajati, in urmatorii ani
04 Iun 07:26 | MAPN: Buget de 2,5 miliarde lei pentru investitii in infrastructura
04 Iun 07:36 | LEVIATAN GROUP: Crestere de pana la 15% a cifrei de afaceri, in 2025
03 Iun 07:04 | CNI: Planul de reorganizare al MDLPA nu afecteaza activitatea de investitii
02 Iun 10:26 | MENARD: Draga Proiectantule, stii ce face pamantul pe care vrem sa construim?
30 Mai 07:27 | WILLEMEN: Volumul de lucrari din domeniul fundatiilor speciale este in crestere
29 Mai 15:27 | CBRE a consiliat tranzactii imobiliare de 1,27 miliarde euro in ultimii 4 ani
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA