Sâmbătă, 16 August 2025
RO EN

INS: Trend ascendent in ramura de constructii, pana in luna mai

Managerii celor 8.780 de companii participante la cel mai recent sondaj stratificat simplu aleator initiat de Institutul National de Statistica (in care variabilele de stratificare sunt date de activitatea principala si marimea intreprinderii) preconizeaza pe termen scurt – pana in luna mai 2014 – diverse evolutii ale preturilor ce vor marca activitatea economica actuala, dupa cum se arata in cadrul unui studiu de conjunctura al institutiei. Astfel, pentru piata de constructii se prognozeaza o crestere moderata a acestora, in contextul in care se asteapta ca volumul lucrarilor sa fie relativ consistent, pe fondul imbunatatirii factorului sezonier. In schimb, scenariul de relativa stabilitate s-ar putea concretiza in doua sectoare ale economiei nationale, respectiv in industrie si in domeniul tertiar (al serviciilor), iar comertul cu amanuntul va fi exceptat de la trendul respectiv, urmand sa se remarce o crestere a preturilor. "Pentru perioada martie – mai 2014, se contureaza o tendinta de crestere in constructii, in industria prelucratoare si in sectorul de comert, respectiv o sporire moderata in domeniul serviciilor, fata de cele trei luni anterioare (conform indicatorului de sold conjunctural)", se arata intr-un comunicat al INS. In contextul actual, comparativ cu studiul anterior, din motive ce tin aproape exclusiv de sezonalitate (mai ales ca in cea mai mare parte a lunii februarie s-au putut efectua anumite lucrari), cei 1.601 manageri din bransa de constructii isi rectifica in sens pozitiv previziunile date publicitatii la inceputul anului in curs, indicand, in consecinta, o inversare a trendului descendent. "Potrivit estimarilor din martie 2014, in urmatoarele trei luni, pe piata constructiilor va fi constatata o crestere a volumului productiei (sold conjunctural de +23%, comparativ cu -31% in cercetarea precedenta), pe fondul sporirii moderate a numarului de salariati (sold conjunctural de +6%, fata de cel de -28% din studiul anterior). Derularea activitatii la parametri superiori in raport cu precedentele trei luni se va datora influentei determinate de o eventuala crestere accentuata a stocului de contracte si comenzi, intrucat va fi observata o tendinta mult mai favorabila fata de intervalul anterior (sold conjunctural +17%, comparativ cu -24% in documentul de la inceputul lunii februarie 2014). In acelasi timp, in ceea ce priveste preturile lucrarilor de constructii, desi se constata o modificare a opiniilor exprimate de manageri, acestea vor continua sa urmeze parcursul anterioarelor trei luni, inscriindu-se, pana in mai 2014, intr-un trend de crestere moderata (sold conjunctural +6%, comparativ cu +2%)", se mai arata in studiul INS. Informatii suplimentare, la www.insse.ro

Din aceeasi categorie

31 Iul 12:29 | INS: Crestere de 4,2% a numarului de autorizatii de construire emise, in semestrul I
31 Iul 11:35 | COFACE: Austeritatea devine norma in multe tari emergente si in curs de dezvoltare
30 Iul 11:49 | CE solicita reprioritizarea investitiilor si incadrare in bugetul pentru 2025 si 2026
28 Iul 17:10 | INS: Crestere optima a activitatii din constructii, in perioada iunie-august 2025
25 Iul 15:16 | MDLPA creste eficienta folosirii fondurilor publice si asigura finalizarea lucrarilor
18 Iul 12:28 | INS: Volumul lucrarilor de constructii a crescut cu 5,6% in primele 5 luni din 2025
11 Iul 12:40 | Moody’s: Romania este mai aproape de revenirea pe traiectoria fiscal-bugetara
09 Iul 07:00 | ISC nu a avizat nici o documentatie pentru investitii publice in trimestrul I 2025
03 Iul 11:44 | COLLIERS: Dupa un inceput bun de an, sectorul constructiilor da semne de incetinire
30 Iun 16:04 | Proiecte PNRR si licitatii de 5 miliarde euro sunt prioritare pana la finalul anului
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA