
Acestea sunt doar cateva din concluziile unei cercetari recente, publicate in cadrul portalului european pentru eficienta energetica in cladiri „Build Up”, in care se mai arata si ca, desi reabilitarea termica a imobilelor rezidentiale poate genera numeroase beneficii in ceea ce priveste economia de energie si de resurse fosile neregenerabile, sectorul nerezidential include mai multe tipuri de cladiri care necesita un consum semnificativ de energie. Sectorul nerezidential are, astfel, nevoie de interventii urgente si consistente pentru se ajunge la o transformare substantiala – in sensul cresterii performantei energetice – a intregului stoc de cladiri. Strategiile actuale se axeaza pe trecerea de la segmentarea actuala a pietei cladirilor catre o noua piata „verde”, care sa atraga investitii substantiale si sa aiba un impact pozitiv asupra elaborarii strategiilor UE in materie de economisire a energiei. Trebuie sa existe o schimbare a abordarii actuale, pentru a trata unitar toate aspectele legate de construirea noilor cladiri si de renovarea celor existente.
In contextul enuntat anterior, o echipa de experti a pregatit, la comanda Comisiei Europene, un raport analitic intitulat „Imbunatatirea consumului de energie si utilizarea eficienta a resurselor”, prin intermediul caruia se reflecta situatia actuala privind eficienta energetica si consumul de resurse in sectorul constructiilor din UE-28. Se prezinta astfel, in mod obiectiv, starea actuala a implementarii planurilor privind cresterea eficientei energetice la nivel sectorial, specialistii concentrandu-se pe analiza cantitativa a caracteristicilor stocului de cladiri existente, a deseurilor si emisiilor generate de activitatea de constructii. In plus, se analizeaza principalii factori-motori care pot stimula investitiile in eficienta energetica - si anume masurile de reglementare si factorii economici, dar se contureaza si o imagine de ansamblu a obstacolelor ce stau in calea cresterii eficientei energetice in sector de constructii, abordand problemele legate de stimulentele insuficiente pentru investitii, lipsa accesului la finantare, gradul scazut de know-how si, nu in ultimul rand, lipsa de competente, care impiedica formarea unei oferte calitative de produse si servicii. Nu in ultimul rand, atentia expertilor se concentreaza asupra principalelor masuri de natura politica si strategica, subliniind cele mai bune practici si experientele ce rezulta din aplicarea mai multor programe diferite, nationale si regionale.
In ceea ce priveste tara noastra, specialistii ce au elaborat raportul analitic noteaza ca, dupa Polonia, Romania este campioana UE in ceea ce priveste reabilitarea termica a fondului construit, cu mai mult de 2,5% din veniturile disponibile alocate pentru renovare. Cu toate acestea, cresterea consumului de energie in sectorul rezidential ramane o realitate pentru Romania (+6% timp de un deceniu, pentru indicatorul de consum de energie pe populatie), in timp ce media UE indica o scadere de -9% in perioada 2005-2015. Cu toate acestea, la o baza de raportare anuala si in plan general, tara noastra reuseste sa economiseasca energie mai mult decat impune UE, aflandu-se printre cele 15 state membre cu performante notabile din acest punct de vedere.
Tot intr-o nota pozitiva este mentionat si programul national de reabilitare termica a imobilelor multietajate, derulat incepand cu anul 2009 in Romania, specificandu-se ca autoritatile pot acorda granturi de pana la 80% din valoarea investitiei necesare in vederea cresterii performantei energetice a imobilelor rezidentiale construite intre anii 1950 si 1990, pentru a se reduce nivelul consumului anual de energie aferent incalzirii la mai putin de 100 kWh/mp. Bulgaria este insa singura tara membra a UE care subventioneaza in proportie de 100% acest tip de investitii, printr-un program asemanator celui din Romania, dar care are un buget de numai 511,3 milioane de euro.
In ceea ce priveste competentele, din nou, tara noastra se distinge in plan pozitiv, fiind citata pentru un program de „formare a formatorilor”, derulat cu succes de Casa de Meserii a Constructorilor, care asigura pregatirea capitalului uman inalt calificat in constructii si promoveaza pregatirea profesionala continua. Pentru a descarca raportul integral, click aici!