Miercuri, 17 Decembrie 2025
RO EN

SIVA Uniforms estimeaza afaceri duble in 2024 si se extinde la nivel international

Siva Uniforms, cea mai mare fabrica de uniforme si imbracaminte de lucru din Romania, estimeaza dublarea cifrei de afaceri in acest an, la 4 milioane de euro, de la nivelul de 2 milioane de euro consemnat in 2023. Brandul Siva Uniforms vizeaza, de asemenea, extinderea pe piata internationala si deja a semnat mai multe contracte cu clienti din afara tarii.
Compania, infiintata in urma cu 12 ani de antreprenoarea Silvia Melcescu, detine o fabrica in cartierul bucurestean Berceni si are o capacitate de productie de peste 15.000 de articole vestimentare pe zi. Fabrica are aproximativ 60 de angajati si deserveste clienti din Romania si Europa prin brandul Siva Uniforms, detinut de compania umbrela Elite Uniforms & Community.
"Extinderea la nivel international se va realiza la nivel de vanzari si va fi sustinuta de fabrica pe care o detinem in Bucuresti si de expertiza angajatilor nostri. Am investit in oameni, in cresterea echipei si specializarea angajatilor, ceea ce a dus la cresterea capacitatii de productie si a calitatii suportului pe care il oferim clientilor nostri. De altfel, am semnat deja cateva contracte in afara tarii. Intotdeauna am dorit sa cream uniforme care nu doar sa arate bine, dar sa fie si practice si confortabile pentru cei care le poarta zilnic, sa ne respectam sloganul "Fashion For Work" si sa ne indentificam prin el”, declara Silvia Melcescu, fondatoarea si actionarul unic al Siva Uniforms.
 
 
Siva Uniforms isi procura materiile prime de la cei mai mari producatori de pe piata mondiala si produce o gama extinsa de uniforme, inclusiv uniforme scolare, echipamente de lucru si imbracaminte medicala. Compania are deja o prezenta solida pe piata internationala, livrandu-si produsele in tari precum Franta, Polonia, Cehia, Spania si Republica Moldova. Siva Uniforms are aproximativ 200 de clienti in tara si in strainatate iar odata cu extinderea in afara tarii, un alt obiectiv al companiei este vanzarea de echipamente de lucru direct in locatii fizice, respectiv in hypermarketuri si magazine de specialitate.
"Angajamentul nostru fata de designul unic si exceptional este sustinut de un lant global de aprovizionare si livram o gama variata de produse destinate diferitelor industrii – de la ospitalitate la sanatate si servicii publice. De la proiectare la productie, personalizarea uniformelor este realizata conform cerintelor clientilor, iar calitatea pe care o oferim ne recomanda drept cel mai important producator de profil din Romania”, a precizat Silvia Melcescu. 
***
Siva Uniforms a fost fondata acum 12 ani de Silvia Melcescu, dupa o perioada in care a fost angajata la Orange Romania. Compania functioneaza ca unitate protejata, angajand si reintegrand in campul muncii persoane cu dizabilitati. Companiile cu peste 50 de angajati pot achizitiona produsele realizate in unitatile protejate, utilizand fondurile datorate bugetului de stat pentru sustinerea persoanelor cu handicap.
Din 2017, brandul Siva Uniforms este un lider pe piata din Romania in crearea si productia de uniforme si echipamente special concepute pentru angajatii companiilor care au contact direct cu clientii.

Din aceeasi categorie

12 Dec 06:10 | VEKA Romania consolideaza reteaua de parteneri si investeste in inovatie sustenabila
11 Dec 06:00 | CRH obtine rezultate-record in trimestrul al treilea, cu venituri si profit in crestere
04 Dec 06:00 | HENKEL: Vanzari de peste 5 miliarde euro si reconfirmare a estimarilor optimiste
03 Dec 06:00 | HEIDELBERG Materials: Lider in decarbonizarea industriei materialelor de constructii
26 Noi 06:00 | SAINT-GOBAIN: Revenire pe piata europeana și vânzări de peste 11,5 miliarde euro
24 Noi 06:00 | COVESTRO: Evolutia confirmă eficiența măsurilor de reducere a costurilor din 2025
19 Noi 17:50 | KNAUF Gips incepe in martie lucrarile la fabrica din Huedin, investitie 88 mil. euro
19 Noi 06:00 | BASF raporteaza vanzari de peste 4,3 miliarde euro si conservarea profitului
18 Noi 11:29 | SIPEX: Afaceri de 256 milioane de lei in primele 9 luni ale anului 2025 (+2%)
17 Noi 10:22 | ROCA Industry: Afaceri de 493 milioane lei in primele 9 luni, in crestere cu +4,5%
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA