Marți, 28 Octombrie 2025
RO EN

SIKA: Crestere de peste 8% a vanzarilor din primul semestru

Producatorul elvetian de materiale chimice pentru constructii Sika, ce deruleaza in Romania afaceri anuale de 28 milioane de euro, a inregistrat o crestere de 6,7% vanzarilor din primele sase luni ale acestui an, pana la 3 miliarde franci elvetieni (CHF). Calculata in monede locale, majorarea afacerilor a fost de 8,1%, de unde rezulta un impact negativ cuantificat la -1,4% al cursului de schimb valutar asupra rulajului calculat in CHF. Investitiile in dezvoltarea si lansarea de produse inovatoare, in deschiderea de subsidiare nationale si de fabrici noi au reprezentat pilonii principali de crestere.
In Romania, grupul Sika detine doua unitati de productie, respectiv una de aditivi, cu o capacitate de 10.000 de tone/ an la Brasov si una la Capusu Mare, unde se fabrica mortare si adezivi speciali pentru constructii, cu o capacitate de circa 50.000 tone/ an. Anul trecut, compania a anuntat ca va investi in deschiderea celei de-a treia fabrici, ce va fi construita in zona de sud a Romaniei. Potrivit celor mai recente date disponibile, vanzarile Sika Romania au cumulat circa 28 milioane de euro in 2016, dupa o crestere de 9% fata de nivelul de 26 milioane de euro consemnat in 2015.
Conform celui mai recent raport financiar al grupului elvetian, dezvoltarea optima din ultimii sase ani a continuat si in primul semestru din 2017, majorarea volumelor de vanzari alaturi de ajustari favorabile ale preturilor generand imbunatatiri la nivelul rentabilitatii. Astfel, profitul operational (EBIT) a crescut cu 13,7%, pana la 402,1 milioane CHF, in timp ce castigul net s-a majorat cu 16%, la 285,7 milioane CHF.
"Cu o evolutie neta de 8,1% a vanzarilor si de 16% a profitului, ne aliniem strategiei de crestere stabilite anterior. Am inregistrat rate de crestere procentuala de doua cifre in Europa de Est, Africa, America de Nord, in Argentina, dar si in zona Pacificului. Performantele pozitive din prima jumatate a acestui an, deschiderea unei subsidiare nationale si punerea in functiune a trei fabrici noi ne-au adus cu un pas mai aproape de indeplinirea obiectivelor pentru 2020", a declarat Paul Schuler, CEO al grupului Sika.
 
Crestere procentuala de doua cifre in Europa de Est
Din punct de vedere regional, vanzarile din regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu si Africa) au crescut cu 7%, evolutii foarte bune fiind raportate de subsidiarele din Germania, Franta, Elvetia, Italia si Marea Britanie. In Europa de Est si Africa majorarile procentuale au avut doua cifre. In Austria, grupul s-a extins pe piata hidroizolatiilor prin achizitia companiei specializate Bitbau Dörr. Tot in regiune, Sika a deschis o fabrica de aditivi pentru betoane in Tanzania si a fondat o subsidiara in Senegal. In Kazahstan, fabrica de aditivi pentru betoane si mortare din Alma-Ata a fost mutata pe o platforma industriala mai mare.
In America de Nord, compania elvetiana a raportat o crestere de 17,4%, datorata in special achizitiilor (+8,7%). Vanzarile cantitative din SUA au inregistrat o majorare puternica, de peste 20%, evolutie mult peste media de crestere a pietei constructiilor din America de Nord.
Vanzarile din America de Sud au avansat cu 2,7%, in special datorita afacerilor din Mexic si Argentina. In Brazilia, efectele situatiei economice si politice dificile au continuat sa genereze un impact restrictiv asupra activitatii. Sika a pus in functiune o noua fabrica de mortare, in sud-estul Mexicului.
Cifra de afaceri din regiunea Asia-Pacific a crescut cu 4,1% in primul semestru din 2017. Pietele din sud-estul Asiei, cu exceptia Indoneziei si a statului Singapore, au inregistrat cele mai mari rate de crestere. In Singapore, investitiile in proiectele rezidentiale finantate de stat s-au mentinut la un nivel scazut, in timp ce in Indonezia au scazut foarte mult cheltuielile din domeniul infrastructurii. In China, industria de constructii a continuat sa se stabilizeze in prima jumatate a acestui an, context in care vanzarile Sika au consemnat o evolutie procentuala de o cifra.
Pentru intregul an in curs, conducerea grupului elvetian estimeaza o crestere de 6%-8%, rulajul total urmand a depasi, pentru prima data in istoria companiei, nivelul de 6 miliarde CHF. Totusi, deznodamantul necunoscut al tentativei ostile de preluare de catre grupul francez Saint-Gobain ramane, conform managerilor Sika, un element de incertitudine in viitor.
 

Din aceeasi categorie

27 Oct 06:00 | HORNBACH manifeta rezilienta intr-un context economic dificil cu cerere temperata
24 Oct 07:19 | METIGLA implementeaza METvision 2030, program de investitii de 15 milioane euro
23 Oct 07:00 | KINGFISHER schimba estimarile financiare, dupa un prim semestru solid in 2025
22 Oct 07:00 | VIOHALCO raporteaza cresteri solide de peste 14% in primele sase luni din 2025
16 Oct 07:28 | KADRA accelereaza pe piata solutiilor de siguranta si eficienta energetica
08 Oct 07:00 | ARBONIA reuseste sa isi imbunatateasca marjele intr-un prim semestru dificil din 2025
03 Oct 11:03 | CE analizeaza, la cererea Romaniei, limitarea importurilor de ciment din afara UE
02 Oct 16:58 | Dan Lazarescu, numit director general si reprezentantul Grupului Bosch in Romania
29 Sep 12:34 | HORNBACH investeste peste 44 milioane de euro in al doilea magazin din Timisoara
22 Sep 10:01 | Dedeman anunta extinderea in Republica Moldova printr-o investitie strategica
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA