Sâmbătă, 01 Noiembrie 2025
RO EN

Saint-Gobain: Scadere de 5% a vanzarilor trimestriale, datorata impactului Covid-19

Grupul francez Saint-Gobain, cel mai mare producator de materiale de constructii din lume, a raportat o contractie de 4,9% a vanzarilor din primele trei luni ale acestui an comparativ cu perioada corespunzatoare din 2019, pana la 9,36 miliarde euro. Rezultatele indica o scadere de 5,5% a volumelor comercializate, ca rezultat al intreruperilor de activitate legate de raspandirea pandemiei de coronavirus, cu situatii foarte diferite de la o tara la alta.
Preturile s-au mentinut la niveluri favorabile, determinand o majorare de 0,6% a veniturilor din intervalul analizat.
"In contextul fara precedent al pandemiei de coronavirus, Saint-Gobain a reactionat ferm si eficient datorita organizarii pe tari si piete, deciziile fiind luate local, dar coordonate international. Prioritatile noastre sunt clare. In primul rand si cel mai important, vrem sa protejam sanatatea si siguranta angajatilor si a altor persoane cu care interactionam profesional, la nivel global. In al doilea rand, ne-am consolidat lichiditatile si numerarul cu noi facilitati de finantare, am taiat semnificativ investitiile planificate si monitorizam indeaproape capitalul de lucru. In plus, ne adaptam productia prin reducerea costurilor si utilizarea facilitatilor puse la dispozitia companiilor de guvernele tarilor unde derulam operatiuni, in special in ceea ce priveste somajul partial. (...) Avand in vedere impactul crizei economice globale cauzate de coronavirus, ne asteptam la un al doilea trimestru provocator si la o redresare a activitatii in a doua jumatate a anului. Avand in vedere gradul ridicat de incertitudine legat de criza si de situatia diferita din fiecare tara in parte, nu ne aflam intr-o pozitie care sa ne permita vreo estimare privind veniturile din 2020", a declarat Pierre-André de Chalendar, presedinte si CEO al grupului Saint-Gobain.
Pe segmentul de solutii de inalta performanta (High Performance Solutions - HPS), vanzarile din primul trimestru au scazut cu 8,4%, puternic afectate de impactul crizei de coronavirus in sectorul industrial, cu precadere in sectorul auto in martie. Activitatile aferente sectorului de constructii au continuat, insa, sa creasca inclusiv in martie, in special datorita trendului ascendent pe piata globala a izolatiilor exterioare.
In perioada ianuarie - martie 2020, vanzarile din nordul Europei s-au stabilizat (-0,2%), cele din regiunea Europa de Sud, Orientul Mijlociu si Africa s-au contractat cu 8,9%, afacerile din cele doua Americi au scazut usor (-0,5%), iar cele din Asia-Pacific s-au redus cu 12,7%.

Din aceeasi categorie

30 Oct 11:30 | TERAPLAST: Crestere de 26% a cifrei de afaceri, in primele 9 luni ale anului
27 Oct 06:00 | HORNBACH manifeta rezilienta intr-un context economic dificil cu cerere temperata
24 Oct 07:19 | METIGLA implementeaza METvision 2030, program de investitii de 15 milioane euro
23 Oct 17:30 | Leroy Merlin: 7 din 10 romani cauta solutii pentru reducerea facturilor la energie
23 Oct 07:00 | KINGFISHER schimba estimarile financiare, dupa un prim semestru solid in 2025
22 Oct 14:42 | Holcim preia pentru 1,85 miliarde euro grupul Xella (Ytong, Silka, Hebel si Multipor)
22 Oct 07:00 | VIOHALCO raporteaza cresteri solide de peste 14% in primele sase luni din 2025
16 Oct 07:28 | KADRA accelereaza pe piata solutiilor de siguranta si eficienta energetica
08 Oct 07:00 | ARBONIA reuseste sa isi imbunatateasca marjele intr-un prim semestru dificil din 2025
03 Oct 11:03 | CE analizeaza, la cererea Romaniei, limitarea importurilor de ciment din afara UE
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA