Marți, 16 Decembrie 2025
RO EN

RHODIA: Rezultate optime in trimestrul al doilea

Pentru compania Rhodia – specializata in productia de substante chimice, poliamida, surfactanti etc., destinate inclusiv pietei de constructii – trimestrul al doilea din 2011 a insemnat o perioada in care s-a inregistrat cel mai mare indice EBITDA (din punct de vedere istoric), veniturile stabilite inainte de achitarea dobanzilor si taxelor, neinfluentate de depreciere si amortizare ajungand la 297 milioane de euro, dupa cum se arata in cel mai recent raport financiar al societatii. Integrata la data de 31 august a.c. in cadrul Solvay Group (ce are 14.800 de angajati in 40 de tari si a anuntat venituri consolidate de 7,1 miliarde euro in 2010), Rhodia a comunicat pentru intervalul aprilie-iunie a.c. o majorare de 22% a vanzarilor nete, de la 1,33 miliarde euro la 1,61 miliarde euro. "Rezultatele financiare solide confirma acuratetea noii strategii manageriale, orientate spre dezvoltare sustenabila. Continuam sa fructificam tendintele de sporire a cererii pe plan global, desi rata de crestere este diferita in functie de fiecare segment in parte. Impreuna cu Solvay, avem posibilitatea de a deveni unul dintre cei mai importanti operatori mondiali din industria chimica, deoarece putem imbina cu succes cele mai potrivite metode de expansiune organica a afacerilor", a declarat Jean-Pierre Clamadieu, presedinte si director general al Rhodia. In ceea ce priveste structura vanzarilor nete din trimestrul al doilea, cele mai profitabile au fost diviziile de materiale chimice pentru piata de consum si de sisteme avansate, astfel incat s-a observat faptul ca sporirea de 22% a veniturilor a avut ca premise atat cresterea cantitatilor comercializate (+7%), cat si ajustarea pozitiva a preturilor (+16%). "Cresterea economica globala ar trebui sa fie influentata si in continuare de comenzile efectuate pe pietele din tarile aflate in plin proces de industrializare. Totodata, chiar in contextul in care se observa o majorare continua a cotatiilor la materiile prime si la energie, Rhodia reuseste sa ia din timp masuri preventive, de adaptare a pretului produselor proprii la noile realitati din domeniu. Avand in vedere conditiile favorabile din prezent, reiteram estimarile initiale potrivit carora in acest an indicatorul EBITDA va depasi pragul psihologic de un miliard de euro, ceea ce va permite aplicarea strategiei de expansiune stabilita pentru anii 2013-2015", se arata intr-un comunicat al firmei. Departamentul de substante chimice pentru piata de consum reuneste activitatea unitatilor Novecare, Coatis si Aroma Performance, dintre care Coatis – lider in America Latina – reprezinta o entitate specializata in fabricarea de materiale pe baza de fenol si derivati, precum si solventi folositi la productia de vopsele si materiale de protectie pentru industria auto, sectorul de constructii si segmentul de prelucrare a lemnului. La nivelul acestei divizii, cifra de afaceri din al doilea trimestru a ajuns la 625 milioane de euro (+26%), Coatis raportand o sporire de 5% a cantitatilor livrate, in principal in ceea ce priveste afacerea cu solventi. Sectia de materiale avansate include si divizia de produse din siliciu, utilizate cu precadere la aplicatii de inalta performanta, cum ar fi surse de iluminat eficiente energetic. Cu vanzari nete de 217 milioane de euro, acest departament a inregistrat o crestere de 64% si va implementa diverse metode de diversificare a activitatii, ce presupun si reciclarea lampilor cu proprietati ce asigura eficienta energetica. O alta sectie a Rhodia care a avut o majorare de 53% a cifrei de afaceri, la 58 milioane de euro, este cea de servicii energetice, ai carei specialisti elaboreaza expertize de optimizare a consumului si de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera. Rhodia detine 11 centre globale de afaceri, are 14.000 de angajati si a inregistrat o cifra de afaceri de 5,23 miliarde euro in 2010. In Romania, Rhodia este prezenta prin intermediul subsidiarei proprii, din Bucuresti si furnizeaza o gama diversa de acizi, oxizi, siliconi sub forma primara, poliamida si poliacetali, materii prime pentru lacuri, vopsele, fosfati, dioxid de siliciu etc. Informatii suplimentare, la www.rhodia.com

Din aceeasi categorie

12 Dec 06:10 | VEKA Romania consolideaza reteaua de parteneri si investeste in inovatie sustenabila
11 Dec 06:00 | CRH obtine rezultate-record in trimestrul al treilea, cu venituri si profit in crestere
04 Dec 06:00 | HENKEL: Vanzari de peste 5 miliarde euro si reconfirmare a estimarilor optimiste
03 Dec 06:00 | HEIDELBERG Materials: Lider in decarbonizarea industriei materialelor de constructii
26 Noi 06:00 | SAINT-GOBAIN: Revenire pe piata europeana și vânzări de peste 11,5 miliarde euro
24 Noi 06:00 | COVESTRO: Evolutia confirmă eficiența măsurilor de reducere a costurilor din 2025
19 Noi 17:50 | KNAUF Gips incepe in martie lucrarile la fabrica din Huedin, investitie 88 mil. euro
19 Noi 06:00 | BASF raporteaza vanzari de peste 4,3 miliarde euro si conservarea profitului
18 Noi 11:29 | SIPEX: Afaceri de 256 milioane de lei in primele 9 luni ale anului 2025 (+2%)
17 Noi 10:22 | ROCA Industry: Afaceri de 493 milioane lei in primele 9 luni, in crestere cu +4,5%
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA