Luni, 15 Decembrie 2025
RO EN

RADIAL SOLUTIONS isi asuma rolul de formator al unei piete de nisa

Societatea Radial Solutions (din Capitala) este specializata in comercializarea noilor tehnologii destinate hidroizolarii constructiilor. In cazul produselor pe baza de cristalizare, destinate impermeabilizarii integrale a betonului, compania se afla in postura de formator de piata, fiind cel mai activ promotor al acestor solutii tehnice inovatoare. „In prezent, piata solutiilor de impermeabilizare prin cristalizare a betonului este in formare, iar pe termen mediu - in aproximativ 3 ani - preconizam ca vom putea asista la o maturizare a acesteia, precum si la o stabilizare in ceea ce priveste comportamentului consumatorilor. In conditiile actuale, in pofida faptului ca, la nivel general, piata constructiilor a consemnat un regres in 2011, in ceea ce ne priveste, situatia a fost opusa, iar, din informatiile disponibile, aceasta este o situatie general valabila in ultimii ani in cazul companiilor care activeaza pe segmente de nisa, implicate in promovarea unor noi tehnologii de constructii. Schimbarea obiceiului de consum al pietei in ceea ce priveste sistemele de hidroizolatie a fundatiilor, va fi un proces ireversibil in urmatorii 5-7 ani, iar trecerea de la sistemele pe baza de membrane bituminoase sau bentonitice catre zona aditivilor de impermeabilizare integrala a betonului ramane doar o chestiune de timp si de efort de promovare. Pentru a sustine remodelarea pietei, in urmatoarea perioada ne vom continua misiunea de formatori ai acesteia prin cresterea standardelor de performanta si printr-o campanie sustinuta de informare. Concret, prin intermediul produselor si solutiilor tehnice promovate, incercam sa crestem standardul de garantie pentru lucrarile de hidroizolatie de la 10 ani la 25 de ani. Constuctorii si beneficiarii sunt constienti ca un sistem de hidroizolatie eficient are atat rolul de a le proteja constructia, cat si de a creste valoarea de revanzare a acesteia pe termen mediu, situatie in care demersul nostru vine in intampinarea asteptarilor pe care acestia le au de la compania noastra. In acest sens, sistemul Hyseal, comercializat de Radial Solutions, este singurul produs de impermeabilizare a betonului pe baza de cristalizare de pe piata, care beneficiaza de o garantie tehnica de 25 de ani, aceasta fiind asumata direct de catre producator”, a declarat Bogdan Midoschi, director executiv al Radial Solutions.

Din aceeasi categorie

12 Dec 06:10 | VEKA Romania consolideaza reteaua de parteneri si investeste in inovatie sustenabila
11 Dec 06:00 | CRH obtine rezultate-record in trimestrul al treilea, cu venituri si profit in crestere
04 Dec 06:00 | HENKEL: Vanzari de peste 5 miliarde euro si reconfirmare a estimarilor optimiste
03 Dec 06:00 | HEIDELBERG Materials: Lider in decarbonizarea industriei materialelor de constructii
26 Noi 06:00 | SAINT-GOBAIN: Revenire pe piata europeana și vânzări de peste 11,5 miliarde euro
24 Noi 06:00 | COVESTRO: Evolutia confirmă eficiența măsurilor de reducere a costurilor din 2025
19 Noi 17:50 | KNAUF Gips incepe in martie lucrarile la fabrica din Huedin, investitie 88 mil. euro
19 Noi 06:00 | BASF raporteaza vanzari de peste 4,3 miliarde euro si conservarea profitului
18 Noi 11:29 | SIPEX: Afaceri de 256 milioane de lei in primele 9 luni ale anului 2025 (+2%)
17 Noi 10:22 | ROCA Industry: Afaceri de 493 milioane lei in primele 9 luni, in crestere cu +4,5%
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA