Sâmbătă, 02 August 2025
RO EN

PRO BCA: Ordonanta din iunie nu rezolva problema ambalajelor reciclabile

Procedura de implementare a noii legislatii referitoare la reciclarea deseurilor din ambalaje, aprobata de Guvern prin ordonanta la finele lunii iunie 2016, nu va rezolva problema din domeniu, legea fiind, in continuare, confuza, potrivit Organizatiei Patronale a Producatorilor de BCA din Romania (Pro BCA), entitate ce reuneste interesele principalelor companii producatoare de BCA. "Din pacate, constatam ca Guvernul nu a facut aproape nimic in aceasta problema, completarea prin OG 38 si 39 a Legii 249/2015 nerezolvand criza existenta. In conditiile dezechilibrului dintre cerere si oferta de pe aceasta piata, tarifele au crescut de 11 ori fata de cele din ultimul trimestru al anului 2015, fara ca procesul colectarii si reciclarii sa se imbunatateasca. Este usor de inteles ca niciun producator nu poate avea capacitatea de a transfera aceasta majorare de costuri in preturile de vanzare a produselor livrate pe piata", se arata intr-un comunicat oficial al Pro BCA, semnat de Niculae Dusu, presedintele organizatiei si al companiei Celco SA si de Marius Marin, vicepresedintele Pro BCA si directorul general al grupului Macon - Deva. Pentru deblocarea acestei situatii, reprezentantii Pro BCA solicita din nou prim-ministrului sa aprobe in regim de urgenta reducerea de la 2 lei/kg la 0,5 lei/kg a valorii taxei solicitate de Administratia Fondului pentru Mediu (AFM), reprezentand contributia valorica calculata pe diferenta dintre cantitatea de ambalaje scoase pe piata de producator si volumele reciclate, conform obiectivelor nationale reglementate. "Atragem din nou atentia ca utilizarea sistemului-depozit, extrem de popular in timpul regimului socialist, nu este aplicabil in industria materialelor de constructii, legea fiind, in continuare, confuza in legatura cu acest aspect. De aceea, procedura de implementare prevazuta in noua ordonanta, OG 38/28.06.2016, trebuie sa prevada clar sintagma «orice procedeu de colectare a materialelor reciclabile de pe piata», se arata in documentul citat.
Guvernul a adoptat, la finele lunii iunie 2016, doua ordonante de urgenta prin care vizeaza deblocarea pietei deseurilor din ambalaje, respectiv cele referitoare la Legea nr. 249/2015 si la Legea nr. 196/2005, privind fondul de mediu.
 
Finalizarea bugetului pe 2017 si aprobarea MPGT, printre prioritatile imediate
Potrivit reprezentantilor Pro BCA, Guvernul trebuie se finalizeze si sa aprobe, pana la finele lunii septembrie 2016, bugetul de stat si cel al asigurarilor sociale pentru anul 2017. Mediul de afaceri solicita, astfel, publicarea datei la care este planificata aprobarea de catre Guvern a bugetului de stat si bugetul asigurarilor sociale de stat pentru anul 2017, data la care este planificata prezentarea spre aprobare a celor doua bugete in Parlament, cursul valutar mediu euro/leu avut in vedere pentru fundamentarea bugetelor, salariul minim brut pe economie si politicile legate de acesta in anul urmator, valoarea fondurilor europene estimate a fi atrase in 2017, precum si valoarea investitiilor publice si proiectele care sunt luate in considerare.
De asemenea, producatorii de BCA solicita aprobarea cat mai urgenta a Master Planului General de Transport (MPGT) si urgentarea finalizarii lucrarilor de autostrazi incepute, precum si deblocarea cat mai rapida a fondurilor europene.
***
Organizatia Pro BCA reuneste principalele companii producatoare de BCA si alte materiale de constructii din Romania, in prezent din organizatie facand parte Celco, Macon, Elpreco, Somaco Grup Prefabricate, Xella RO, precum si compania producatoare de pasta de aluminiu, Alba Aluminiu. Pro BCA este membra a Asociatiei Europene a Producatorilor de BCA - EAACA.

Din aceeasi categorie

31 Iul 07:35 | Mineralele critice si deblocarea lantului valoric prin investitii si inovare
31 Iul 07:27 | Reglementarile din constructii, o necesitate pentru calitatea lucrarilor
25 Iul 07:00 | WURTH: Optimism moderat, dupa un semestru in care climatul de afaceri isi revine
22 Iul 07:00 | HORNBACH: Beneficiarii raman precauti privind initierea de proiectele mari in 2025
16 Iul 12:41 | Vindem-ieftin.ro: Romania risca un nou exod al fortei de munca din constructii
16 Iul 07:40 | Peikko Romania investeste in tehnologii noi si extinderea productiei locale
14 Iul 17:35 | BRAND Romania deschide o fabrica de componente metalice pentru izolatii la Ploiesti
14 Iul 17:57 | BASF a inceput operarea uzinei de reciclare pentru baterii din Schwarzheide
11 Iul 07:19 | CIROM: Importurile de ciment non-UE, avantajate de lipsa normelor privind emisiile
08 Iul 07:00 | KINGFISHER: Inceput bun al anului fiscal si prognoze optimiste pe termen scurt
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA