Vineri, 19 Decembrie 2025
RO EN

PIMAPEN: Scaderi importante ale afacerilor, in 2009

Desi exista firme care au preferat sa nu inceteze aplicarea strategiilor de investitii stabilite (actiune laudabila si de urmat), numarul acestora este minoritar comparativ cu cel al societatilor care s-au vazut silite sa adopte o stare de asteptare, daca nu chiar de catalepsie, cu speranta ca lucrurile vor intra cat mai curand pe un curs normal. Chiar si in aceste conditii, se remarca o anumita doza de optimism, manifestandu-se mai ales in randurile celor care se bazeaza pe tehnologii performante si au avut inspiratia de a face in trecut economii ce le permit acum continuarea activitatii.


Nicolae Irinoiu, director al Pimapen Logistic Center:
"Consider ca, in acest an, am putea inregistra o scadere de aproximativ 40% - 45% a cifrei de afaceri, comparativ cu situatia consemnata in 2008. In ceea ce priveste prognozele pe termen scurt, nu cred ca se va ajunge rapid la situatia care caracteriza piata inainte de inceputul crizei. Evident, ne-am dori sa se intample acest lucru, dar este greu de realizat. Principala cauza care a dus la instalarea actualei stari negative este reprezentata de lipsa de lichiditati de pe piata. De asemenea, scaderea volumului de constructii noi si reticenta populatiei de a investi in executia de lucrari de reabilitare a locuintelor (prin achizitia noilor ansambluri de tamplarie in aceasta perioada critica) au constituit factori favorizanti ai declinului consemnat pe piata. Totodata, concurenta puternica, exercitata de companiile care promoveaza produse extrem de ieftine, a avut un impact deosebit de nefavorabil. Astfel, in ultima perioada, cererea s-a axat, in general, pe criteriul pretului minim. In pofida acestui trend, insa, solicitarile de profile pentacamerale au crescut, contrazicand oarecum tendinta mentionata anterior, ceea ce reprezinta un motiv de bucurie pentru noi. La nivelul companiei Pimapen, se manifesta, in continuare, convingerea ca modelele de calitate vor avea castig de cauza, pe termen mediu si lung. Dintre masurile adoptate pentru prevenirea agravarii conjuncturii actuale, cea mai la indemana, care a fost imediat aplicata, a fost aceea a reducerii costurilor la chirii, a celor cu personalul, a cheltuielilor legate de servicii (de telefonie, deplasari) etc. In acelasi timp, am incercat sa echilibram stocul de marfa din depozit si sa sporim gradul de flexibilitate si operativitate a livrarilor. Mai mult, am minimizat costurile cu transportul si am amanat actiunile de promovare si publicitate. Disfunctionalitatile actuale nu vor inceta sa se manifeste pana in semestrul al doilea al anului 2010, cand este posibila o revenire a pietei, dar si aceasta va fi destul de moderata. De aceea, nu am stabilit inca nicio strategie in legatura cu investitiile aferente perioadei urmatoare".

Din aceeasi categorie

12 Dec 06:10 | VEKA Romania consolideaza reteaua de parteneri si investeste in inovatie sustenabila
11 Dec 11:23 | West Beton a produs si a livrat peste 200.000 de metri cubi de beton in 2025
11 Dec 06:00 | CRH obtine rezultate-record in trimestrul al treilea, cu venituri si profit in crestere
04 Dec 06:00 | HENKEL: Vanzari de peste 5 miliarde euro si reconfirmare a estimarilor optimiste
03 Dec 06:00 | HEIDELBERG Materials: Lider in decarbonizarea industriei materialelor de constructii
26 Noi 06:00 | SAINT-GOBAIN: Revenire pe piata europeana și vânzări de peste 11,5 miliarde euro
24 Noi 06:00 | COVESTRO: Evolutia confirmă eficiența măsurilor de reducere a costurilor din 2025
19 Noi 17:50 | KNAUF Gips incepe in martie lucrarile la fabrica din Huedin, investitie 88 mil. euro
19 Noi 06:00 | BASF raporteaza vanzari de peste 4,3 miliarde euro si conservarea profitului
18 Noi 11:29 | SIPEX: Afaceri de 256 milioane de lei in primele 9 luni ale anului 2025 (+2%)
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA