Luni, 15 Decembrie 2025
RO EN

MACON se extinde pe piata de prefabricate pentru infrastructura feroviara

Producatorul de blocuri din BCA si elemente prefabricate pentru constructii Macon SA - Deva a anuntat extinderea pe piata prefabricatelor pentru cai ferate, societatea demarand productia de sisteme omologate de catre Autoritatea Feroviara Romana (AFER). Astfel, Macon devine producator autorizat de elemente prefabricate de beton armat pentru poduri si podete de cale ferata (cadre prefabricate, aripi, timpane, elevatii, dale etc.), de stalpi prefabricati din beton armat precomprimat vibrat pentru iluminat (SE4T), precum si de stalpi prefabricati din beton armat precomprimat centrifugat pentru iluminat (SC 10001, SCP 10002, SCP 10005).
Totodata, producatorul detine un laborator propriu de incercari, autorizat tot de AFER, pentru efectuarea de incercari si verificari specifice produselor feroviare, precum si tehnologia completa pentru fabricarea unor elemente prefabricate de inalta calitate, in conformitate cu normele europene in vigoare: statie automatizata de betoane, care asigura producerea unei game variate de clase de beton, sistem de incalzire a agregatelor care permite productia in orice anotimp, sectie de armaturi etc.
Pe langa elementele pentru infrastructura feroviara, portofoliul de prefabricate din beton Macon cuprinde o gama diversa de produse: stalpi din beton pentru linii electrice aeriene (segment de piata in cadrul caruia compania detine pozitia de lider), elemente pentru infrastructura rutiera, precum si pentru constructii civile si industriale. Printre proiectele de referinta realizate in ultima perioada cu produse Macon se afla varianta ocolitoare a municipiilor Targu Jiu si Targu Mures, reabilitarea DN 66, DN 76, dar si constructia mai multor magazine Penny si a unor hale industriale de productie.
Macon SA - Deva, lider al pietei locale de BCA si prefabricate din beton, a incheiat anul 2015 cu o cifra de afaceri de 110,6 milioane de lei, in crestere cu aproape 4% fata de aceeasi perioada din 2014. Pentru anul in curs, conducerea companiei estimeaza o noua crestere a vanzarilor. Potrivit datelor publice, Macon SA lucreaza cu aproximativ 600 de angajati.
 

Din aceeasi categorie

12 Dec 06:10 | VEKA Romania consolideaza reteaua de parteneri si investeste in inovatie sustenabila
11 Dec 06:00 | CRH obtine rezultate-record in trimestrul al treilea, cu venituri si profit in crestere
04 Dec 06:00 | HENKEL: Vanzari de peste 5 miliarde euro si reconfirmare a estimarilor optimiste
03 Dec 06:00 | HEIDELBERG Materials: Lider in decarbonizarea industriei materialelor de constructii
26 Noi 06:00 | SAINT-GOBAIN: Revenire pe piata europeana și vânzări de peste 11,5 miliarde euro
24 Noi 06:00 | COVESTRO: Evolutia confirmă eficiența măsurilor de reducere a costurilor din 2025
19 Noi 17:50 | KNAUF Gips incepe in martie lucrarile la fabrica din Huedin, investitie 88 mil. euro
19 Noi 06:00 | BASF raporteaza vanzari de peste 4,3 miliarde euro si conservarea profitului
18 Noi 11:29 | SIPEX: Afaceri de 256 milioane de lei in primele 9 luni ale anului 2025 (+2%)
17 Noi 10:22 | ROCA Industry: Afaceri de 493 milioane lei in primele 9 luni, in crestere cu +4,5%
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA