Vineri, 19 Decembrie 2025
RO EN

Livrari de profile pentru 42.000 mp de tamplarie din lemn

 

Dorin Ifrim (51 de ani)
Functia/firma: Director al societatii Azi, din Piatra Neamt;
Studii: Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi (specializare ca economist);
Experienta profesionala: 30 ani in sectorul silvic/forestier si 5 ani in domeniul profilelor din lemn;
Hobby: drumetii, colectie de ciuperci din flora spontana.

Societatea Azi, din Piatra Neamt, are ca obiect de activitate fabricarea si comercializarea profilelor din lemn stratificat, destinate executiei de tamplarie termoizolanta. Totodata, livreaza sisteme din lemn pentru constructia de case, copertine, mansarde, mobilier de gradina etc. Compania are 136 de angajati, toate produsele promovate fiind in conformitate cu exigentele prevazute in cadrul standardelor europene EN 204 si EN 942.

- Ce rezultate financiare s-au consemnat in 2007?
- In 2007, pe piata interna am realizat o cifra de afaceri de peste 4,3 milioane de lei, in crestere cu 22% fata de 2006. Pentru anul in curs, estimam o majorare a vanzarilor cu 15% (ca valoare), precum si cu 20% a volumului de profile lamelare furnizate, pe fondul sporirii cantitative a productiei si al scaderii preturilor de fabricatie la multe sortimente. Aceasta situatie este posibila ca urmare a optimizarii costurilor pentru modelele din import. Reducerea este deja practicata pentru partenerii traditionali.

- Cum a evoluat compania, din punct de vedere al strategiei de marketing?
- Principalele obiective, propuse pe termen scurt, au fost cele de consolidare a pozitiei pe piata interna si de mentinere a renumelui castigat, prin calitatea produselor si serviciilor oferite. In ceea ce priveste primul aspect, acesta s-a concretizat prin cresterea cantitatilor livrate, in 2007 peste 150 de clienti din zona noastra de interes achizitionand profile lamelare in vederea executiei a 42.000 mp de ferestre (ceea ce inseamna ca relatiile de colaborare cu toate categoriile de producatori s-au stabilizat). Aceasta s-a datorat si faptului ca profilele lamelare promovate pe piata reprezinta o alternativa viabila in comparatie cu situatia realizarii de semifabricate in cadrul diverselor unitati de executie a tamplariei, in conditiile in care exista diferente certe de calitate. Ca o noutate, se distinge sistemul special de profile din lemn stratificat, utilizat la configurarea de pereti cortina. 

- Care sunt obiectivele incluse in planul de investitii?
- De la infiintare, firma Azi a alocat fonduri de circa 0,8 milioane de euro, destinate instalarii de linii tehnologice moderne la fabrica proprie. In acest sens, am achizitionat utilaje performante de la cei mai semnificativi furnizori din Europa si - in special - din Germania, ajungandu-se, in prezent, la un nivel profesional de dotare cu echipamente ce au un randament ridicat si sunt conforme cu normele tehnice si ecologice din domeniul prelucrarii lemnului. In 2007, am realizat investitii concretizate prin achizitia unui spatiu de productie cu o suprafata de peste 6.000 mp. Aceasta strategie a fost impusa de expansiunea accelerata a pietei profilelor lamelare pentru ferestre/usi. De asemenea, a devenit o necesitate obiectiva perfectionarea si diversificarea productiei, in conditiile imbunatatirii ofertei de profile lamelare din import. Desi nivelul competitiei este ridicat, exista un potential deosebit in ceea ce priveste cererea de semifabricate din lemn pe piata autohtona. De aceea, in viitorul apropiat urmeaza sa inauguram inca doua depozite (din care unul in zona Capitalei), pentru a extinde reteaua actuala de distributie. 

- Prezentati cateva detalii despre sistemele promovate.
- Materia prima utilizata este reprezentata de specia forestiera Picea Abies (molid), intrucat aceasta constituie esenta cea mai folosita in domeniul fabricarii ansamblurilor de tamplarie. Totodata, executam profile lamelare din larice,  pin si meranti, cheresteaua fiind importata din Malaezia si Federatia Rusa. Adezivul folosit pentru imbinarea materialului debitat este special fabricat pentru aceasta destinatie, materialul fiind certificat de IFT Rosenheim. Sistemul de lipire se aplica mecanizat, astfel incat sa se formeze o pelicula continua, cu o grosime corespunzatoare.

- Ce probleme intampinati in desfasurarea activitatii?
- Compania noastra dispune de o suprastructura corelata cu intregul flux de productie si are o politica organizationala care ne permite sa afirmam ca nu ne confruntam cu dificultati majore. Chiar si disfunctionalitatile actuale, inerente activitatii specifice, se vor atenua datorita exigentelor impuse de regulamentele pietei comunitare. Pentru urmatorii 5 - 7 ani, estimam o crestere accelerata a comenzilor de profile din lemn stratificat, intr-un ritm superior fata de livrarile altor categorii de sisteme. In prezent, tamplaria termoizolanta din lemn nu detine o cota importanta din totalul ferestrelor montate pe plan local. Totusi, nivelul de achizitie se va majora treptat, pana la cel putin jumatate din cel existent in tarile dezvoltate din UE. Daca aceste preziviuni se confirma, domeniul executiei de tamplarie din lemn are toate sansele sa devina cel mai dinamic din Romania.

Din aceeasi categorie

12 Dec 06:10 | VEKA Romania consolideaza reteaua de parteneri si investeste in inovatie sustenabila
11 Dec 11:23 | West Beton a produs si a livrat peste 200.000 de metri cubi de beton in 2025
11 Dec 06:00 | CRH obtine rezultate-record in trimestrul al treilea, cu venituri si profit in crestere
04 Dec 06:00 | HENKEL: Vanzari de peste 5 miliarde euro si reconfirmare a estimarilor optimiste
03 Dec 06:00 | HEIDELBERG Materials: Lider in decarbonizarea industriei materialelor de constructii
26 Noi 06:00 | SAINT-GOBAIN: Revenire pe piata europeana și vânzări de peste 11,5 miliarde euro
24 Noi 06:00 | COVESTRO: Evolutia confirmă eficiența măsurilor de reducere a costurilor din 2025
19 Noi 17:50 | KNAUF Gips incepe in martie lucrarile la fabrica din Huedin, investitie 88 mil. euro
19 Noi 06:00 | BASF raporteaza vanzari de peste 4,3 miliarde euro si conservarea profitului
18 Noi 11:29 | SIPEX: Afaceri de 256 milioane de lei in primele 9 luni ale anului 2025 (+2%)
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA